Shaik-ul Abd as-Salam ibn Mashish

Iata, in cele ce urmeaza, un fragment din viata lui Sidi Abd Assalam Ibn Mashish, acest mare seic sufit care a fost, de asemenea, unul dintre maestrii timpurii ai caii noastre. El este mai cunoscut prin rugaciunea (salat) sa, zisa si „salat mashishiya”, care face parte din Dalail Al Khayrat al Tariqa Qadiriya Butchichiya. Rugaciunea aceasta este purtatoare a Luminilor si secretelor (sirr) pe care doar cei alesi le pot recunoaste (dupa cum afirma Oamenii lui Dumnezeu). Compunand aceasta rugaciune la porunca lui Sidi Abu Madyan, Sidi Al Hajj Al Abbas a trait marea deschidere (al-fath).

Sidi Ibn Mashish este cu totul special prin viata pe care a dus-o, prin calea sa, prin discipolul pe care l-a avut, prin moartea sa si chiar prin mausoleul care i-a fost dedicat.

Sidi Mashish ducea o viata solitara in nordul Marocului si se retragea adesea intr-un loc pe care nu-l cunostea decat el, pe muntele denumit Jabel Allam. Cu timpul, acest loc de retragere a devenit „casa” sa. Considerat de seicii sufi drept maestru al timpului sau, Sidi Ibn Mashish L-a rugat pe Dumnezeu ca el sa ramana in anonimat. Asa se face ca nimeni din vecinatatea sa, nimeni din satul sau, nici chiar nimeni din familia sa nu stia nimic despre sfintenia (wilaya) sa. Cu o singura exceptie, una care ii va influenta mai tarziu, de-a lungul timpului, pe musulmani.

Dumnezeu a hotarat, asadar, sa existe o singura exceptie: un om care avea sa-l recunoasca pe Sidi Ibn Mashish drept ceea ce era si-i va cere sa devina discipolul sau. Astfel, seicul avea autorizarea (idhn) de a impartasi cunoasterea unui singur discipol; Sidi Mashish stia acest lucru si traia doar pentru clipa in care avea sa-i transmita sirr-ul (secretul spiritual) omului acesta: Abu Al Hassan Shadili (intemeietorul tariqa shadiliya, care va da ulterior mari maestri printre care si Sidi Alawi din Algeria – tariqa alawiya).

Abu Al Hassan Shadili era un mare invatat (alim) in shari’a care traia in Maroc. In cautarea unui Cunoscator al Adevarului, lasa in urma sotie, copii, cursuri la universitate si pleaca la Mashreq. Ajunge la Bagdad, unde, pe cand se plimba prin suk, se loveste de el un orb si-l darama. Furios, Abu Al Hassan Shadili il apostrofeaza: „orbule, nu poti sa mergi mai atent?!” La care acesta ii raspunde: „Orb este acela care a lasat ceea ce cauta in tara sa si a venit sa-si continue cautarea pe aceste meleaguri!” Uimit de ce auzise, Abu Al Hassan ii cere orbului sa-i spuna numele celui in cautarea caruia plecase. Omul refuza, dar il trimite la un seic din Bagdad care ii dezvaluie numele celui care avea sa devina ghidul sau spiritual, Polul (qutb) timpului sau, Sidi Ibn Mashish, si-i descrie cu precizie locul de retragere spirituala.

Revenind in Maroc, Sidi Abu Al Hassan se duce la (muntele) Jabel Allam, il escaladeaza si patrunde in mica incapere in care se refugiase Sidi Ibn Mashish. Vazandu-l, acesta din urma il intampina cu exclamatia: „Ai venit, Abu Al Hassan!” Il astepta. Enumera apoi toti membrii din linia ascendenta a neamului Shadili pana la Profetul Muhammad (slaws) si-i ceru lui Sidi Abu Hassan sa mearga sa-si faca ablutiunea rituala.

Abu Al Hassan Shadili cobori pana la baza muntelui, unde curgea un rau, isi facu ablutiunea si urca din nou la Sidi Ibn Mashish. Acesta ii ceru sa repete ablutiunea, ceea ce Abu Al Hassan si facu… De trei ori ii ceru Sidi Ibn Mashish sa-si refaca ablutiunea; a treia oara, Abu Al Hassan intelese ca de fapt nu despre ablutiunea rituala era vorba, ci despre altceva… dar ce anume?

Se retrase intr-un loc ferit si incepu sa reflecteze la felul in care ar fi putut sa-si mai faca ablutiunea – el, marele erudit care cunostea orice marunt detaliu al shari’ah! Un pastor care trecea pe acolo il intreba de ce era atat de abatut, iar Sidi Shadili ii relata povestea cu ablutiunile. Dupa un moment de gandire, pastorul ii zise: „Si daca seicul ar avea in vedere tot ce ai invatat tu pana acum?” Abia atunci intelese Abu Al Hassan sensul ablutiunilor pe care i le ceruse Sidi Ibn Mashish si se intoarse la el. Vazandu-l intrand, acesta exclama: „Chiar acum, Abu Al Hassan!” si-i dadu pactul.

Abu Al Hassan Shadili deveni ulterior un mare sufi si avu numerosi discipoli. Sirr-ul lui Sidi Ibn Mashish avea sa ajunga apoi la Sidi Abu Madyan (seicul seicului nostru, Sidi Hamza), la fel ca si sirr-ul lui Moulay Abdel Qader Jilani si acela al lui Sidi Ahmad Tijani, impreuna dand nastere, pentru prima data, unei tariqa dispunand de trei secrete spirituale, Qadiriya Butchichiya.

Sidi Ibn Mashish trai in tihna in refugiul sau pana in ziua in care isi facu aparitia un om care se pretindea profet. Stiind ca era vorba de un impostor, Sidi Ibn Mashish il combatu din rasputeri prin predici publice. Cand, intr-o noapte foarte intunecoasa, medita in locul sau retras de lume, simpatizantii sarlatanului patrunsera in lacasul sau si-l tintuira la pamant. Primisera ordin sa-l decapiteze, dar capul lui Sidi Ibn Mashish nu se desprinse nici dupa a treia lovitura de sabie. Acesta din urma le zise asasinilor: „Nu veti reusi; lasati-ma pe mine sa ating sabia.” Dupa ce o atinse, le-o dadu inapoi spunand: „Acum ma puteti omori.”

Sidi Ibn Mashish fu inmormantat in locul in care-si traise ultimele clipe. In memoria sa, discipolii lui Sidi Abu Al Hassan Shadili au inaltat acolo un mausoleu. La doar cateva zile dupa terminarea edificiului, mausoleul se narui. Il ridicara din nou; se prabusi inca o data. Din timpurile acelea si pana in prezent, niciun dom si niciun acoperis construite de oficialitati pe locul in care traise si murise Sidi Ibn Mashish n-a ramas intact. Este singurul mausoleu din Maroc care nu are nici dom, nici acoperis, ca si cand Dumnezeu ar fi dorit ca lacasul acela decapitat – asa cum fusese si cel in amintirea caruia fusese construit -, sa ramana o marturie a neghiobiei si orbirii oamenilor care-l agresasera pe unul dintre sfintii Sai. Din mausoleul sau, Sidi Ibn Mashish isi exprima in felul acesta dorinta ca nimic sa nu-i ascunda cerul asupra caruia meditase atata vreme, in singuratate, in lacasul sau retras in care doarme acum in asteptarea Zilei Judecatii.

Zi si noapte, in mausoleul acesta mai aparte, fuqara recita si canta cu voce tare, intr-un ritm divin, salat mashishiya.

***
Intr-o zi, Sidi Ibn Mashish isi intreba discipolul: „Abu Al Hassan, cum il vei intampina tu pe Dumnezeu?” Acesta raspunse: „Cu saracia mea”. Sidi Ibn Mashish raspunse: „Deci il vei intampina cu cel mai mare dintre idoli. Afla ca la Dumnezeu nu ajungi decat prin Dumnezeu!”

Sa reflectam constant asupra acestui frumos schimb de cuvinte! Daca noi consideram ca doar pentru ca suntem faqir/faqirat (discipoli) si ne-am angajat sa urmam Calea Saraciei binemeritam sa ajungem in preajma lui Dumnezeu, ne inselam. Nu ajungem la El decat daca Il cunoastem, nu ajungem la El decat prin El insusi si sub calauzirea ghidului nostru spiritual.

(material realizat de Sidi Manssour, tariqa Qadiriya Butchichiya)

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: