Cele 5 Virtuți-Cheie ale Căutării Binelui (Al-Muḥāsibī)

Al-Muḥāsibī insistă (în excelentul său tratat de introspecție spirituală “Muhasabatu al-nafs”/Regulile de Conveniență ale Egoului) asupra a cinci calități de care cel ce caută binele nu se poate lipsi. Aceste virtuți vin bineînțeles să se adauge celorlalte nevoi spirituale ale aspirantului: cunoașterea delimitării acțiunilor proprii, dispozițiile divine ce guvernează aceste acțiuni, îndeplinirea lor în puritate, transparență și sinceritate, dupa regulile și momentele specifice prescrise de Cel Preaînalt. Aceste virtuți sunt:

As-sawab (corectitudinea)

În ceea ce privește corectitudinea, aceasta este sunna. Sunna nu se obține prin multiplicarea rugăciunilor, prin abundența postului și a milosteniei, rațiune și înțelegere discursivă, minunile înțelepciunii, informație sau discursuri. Ea se obține mai degrabă prin supunere (islam) și atașamentul la Cartea Sfântă și buna conduită a Profetului (s.l.a.w.s). și a califilor bine ghidați (al-Khulafāʾu ar-Rāshidūn).

Însă nimic nu este mai suspect și mai dăunător pentru sunna decât rațiunea (individuală). Căci atunci când aspirantul dorește să meargă pe calea sunna bazându-se pe rațiune și înțelegere discursivă, în realitate se opune sunnei și urmează o cale diferită.

As-sidq (veridicitatea)

Veridicitatea implică patru aspecte:

  • pentru orice travaliu propriu, nu trebuie să te aștepți la recompensă sau compliment decât din partea lui Dumnezeu;
  • nu trebuie să-ți înstrăinezi munca, adăugându-i un reproș sau un defect;
  • este important să ai grijă la sinceritatea celor spuse, atunci când vorbești;
  • să ții cont că un om poate fi sincer cu limba însă în același timp să fie răzvrătit față de Dumnezeu în veridicitate. Este cazul omului ce practică calomnia și bârfa.

Al-shukr (recunoștința)

Recunoștința (al-shukr) se leagă de cunoașterea încercării (probei).

Recunoștința are loc:

  • atunci când servitorul știe că orice binefacere provine doar de la Dumnezeu și nu din altă sursă;
  • atunci când servitorul vede în binefacere o încercare menită a testa dacă el arată sau nu mulțumire pentru ceea ce primește, sau invers, daca arată sau nu mulțumire pentru un rău pe care Dumnezeu i l-a îndepărtat de sine.

Nu există limite în ce privește recunoștința. Atunci când servitorul știe cu certitudine că binefacerile nu le primește decât prin Dumnezeu, el Îl menționează și Îl laudă. Apoi, nu folosește ceea ce a primit în scopuri contrare Voinței lui Dumnezeu.

Un alt grad, și mai elevat, al recunoștinței, constă în a considera încercările ca binecuvântări, căci Dumnezeu impune altora probe mult mai dificile decât ale sale. La acest nivel, omul are nevoie de răbdarea care se menține grație recunoștinței (shukr).

Al-raja’ (speranța)

Speranța constă în a aștepta acceptare și recompensă pentru acțiunile proprii, având totuși teama că acestea nu vor fi acceptate, sau vor fi corupte de un viciu sau un defect.

Oamenii speranței sunt de trei feluri:

  • cel care face o faptă corectă, fiind veridic și sincer în înfăptuirea ei. Prin această acțiune, omul îl are în vedere pe Dumnezeu și Îi cere răsplată.
  • omul care a comis o faptă greșită, apoi s-a căit. El speră că această căință să îi fie acceptată și răsplătită, păstrând totuși teama de pedeapsă.
  • omul care persistă în păcate, care așteaptă iertare fără căință sinceră, și care repetă greșeala comisă. Această ultimă atitudine taie servitorul de la sursa percepției și înțelegerii măreției lui Dumnezeu.

În cazul majorității oamenilor, frica trebuie să fie mai mare decât speranța, căci adevărata speranță se leagă de gradul atins în actele de supunere față de Dumnezeu.

Al-khawf (frica reverentiala)

Frica depinde de nivelul păcatelor. Hadith-ul “dacă măsurăm speranța credinciosului și frica sa, vom vedea că ele sunt egale” se raportează la adevărații servitori. La fel ca și acesta: “Credinciosul se aseamănă celui care are două inimi: una cu care speră, cealaltă cu care se teme”.

Pentru cel care recunoaște abundența defectelor egoului propriu, frica trebuie să fie în funcție cu această conștientizare, iar speranța în funcție de binefacerea pe care o resimte în sine însuși.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: