Elucidarea a ceea ce apare în conștiință (Kalabadhi)

”Un maestru a spus: ”Ceea ce apare în conștiință este de patru feluri: ceea ce vine de la Dumnezeu, ceea ce vine de la îngeri, ceea ce vine de la ego și ceea ce vine de la Adversar.

Ceea ce vine de la Dumnezeu este un avertisment, ceea ce vine de la îngeri este un îndemn la supunere, ceea ce vine de la ego este o cerere de satisfacere a unei dorințe, iar ceea ce vine de la Adversar este o deghizare seducătoare a transgresiunii.

Ceea ce vine de la Dumnezeu se primește prin lumina afirmării Unicității Sale; ceea ce vine de la îngeri se primește prin lumina cunoașterii. Prin lumina credinței, cererea egoului este refuzată. Iar prin lumina islamului, Adversarul este respins.”

(Kalabadhi, ”Traité de soufisme”, cap.33: Elucidarea a ceea ce apare în conștiință)

————–

Iată cum acest scurt capitol din ”Tratatul de sufism” a lui Kalabadhi expune în doar câteva cuvinte tipurile de ”mesaje” ce pot ajunge la conștiința noastră, împreună cu modalitatea de identificare a lor după ”parfumul” pe care îl degajă și canalele prin care putem realiza sau bloca comunicarea cu aceste ”influențe”.

Aceste nivele corespund pe rând: spiritualității pure, domeniului informal supra-individual (zona angelică), domeniului individual subtil (psihicul uman), și în sfârșit domeniului infrauman, a cărui atracție ”seducătoare” se află sub semnul adversarului.

Putem considera aceste domenii ca având, după maeștri, anumite ”frecvențe” prin care ele pot ajunge la conștiința umană. Iată cât de precis și tehnic exprimă Kalabadhi aceste frecvențe, și care sunt ”cheile” prin care ne putem ”acorda” la ele.

În primul rând: secretul Unicității lui Dumnezeu (și nu trebuie să înțelegem această realitate în vreun mod restrictiv, ci în întreaga sa dimensiune universală) este singurul care poate deschide calea influențelor spirituale pure, căci este singurul ”canal” ce poate ”suporta” o astfel de transmisie. Oare ce altceva poate coexista cu El-și-nu-altul? Și ce oare, în afară de claritatea, puritatea și perfecțiunea fără asociere a lui ”la ilaha ill’Allah” se poate constitui în vehicul pentru un mesaj divin? În acest context, cuvântul ”avertisment” răsună în același timp providențial și cutremurător…

Mai departe, Kalabadhi ne indică faptul că deschiderea spre informal, spre stările superioare ale Ființei, se face prin cunoaștere. Evident, nu este vorba aici de o cunoaștere discursivă, ci de gradul de realizare efectivă a atributelor și Numelor divine.

Ego-ul și ale sale capcane sunt dejucate prin credință (iman). Din nou, nu vorbim aici de vreo credință ”oarbă” sau de vreo vagă ”speranță”, ci de o asumare conștientă a cauzelor ”secunde” și a efectelor sale, la care omul neajuns încă la perfecțiune este iremediabil supus. Atâta vreme cât există cauze secunde, omul nu poate avea acces la cauzele prime decât prin credință.

În sfârșit, cheia combaterii ”deghizărilor seducătoare” ale încălcărilor legii divine este islamul. Aici, sensul real al acestui ”scut” protector nu este neapărat apartenența la o religie anume (în speță Islamul) ci respectarea întocmai – în faptă, nu în intenție sau gând! – a preceptelor așa-zis ”exterioare” ale Legii.  Căci nucleul viu (credința, cunoașterea, trăirea și actualizarea Unicității) există și se hrănește întocmai din această lumină constantă a supunerii la Voința Sa – conformitatea cu legea revelată – fără de care adversarul se poate strecura prin fisurile răzvrătirii, amenințând întregul edificiu al ”templului interior” al omului…

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: