Calea, este Shaikh-ul

Cuvinte Sidi Hamza

1. Adevărata cunoaştere nu se obţine decât când o cerem cu adevărat, cu umilinţă. Pornirea pe drumul către ea e comparabilă cu aceea a cuiva care doreşte să bea apă dintr-un pârâu: trebuie să se aplece până la el pentru a bea. Apa se găseşte mereu în punctul cel mai coborât dintr-un anume loc. Trebuie să fim precum apa.

2. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu are graniţe. Fiecare pas pe cale este, prin aceasta, încă şi mai frumos şi mai minunat decât cel dinaintea sa.

3. Provenim, cu toţii, din aceeaşi lumină. Nu există nici o deosebire între noi, doar unitate. Noi facem distincţii între noi, dar în realitate suntem uniţi în Unul. Nu putem atinge această viziune decât dacă parcurgem fiecare pas al căii spirituale.

4. Percepem exteriorul lucrurilor, însă interiorul ne este ascuns şi învăluit. Corpul se găseşte în această lume, însă interioritatea se situează într-o altă dimensiune, într-un alt regat. Accesul la această interioritate, este toată esenţa Căii.

5. Nu căutaţi adevărul; căutaţi mai întâi să vă purificaţi.

6. Nu trebuie să avem încredere doar în înţelegerea noastră mentală. Există un mental sensibil şi un mental luminos. Mentalul sensibil are o limită. Pentru a o depăşi, trebuie să lucrăm asupra noastră înşine şi să frecventăm oameni de Dumnezeu. Doar El poate transforma mentalul sensibil în mental luminos, un mental iluminat prin lumina inimii.

7. Cele două porţi regale care permit accederea la Dumnezeu sunt invocaţia (dhikr) şi generozitatea.

8. Pe cel care se coboară, Dumnezeu îl înalţă.

9. Unele persoane au mari probleme în a se pune în serviciul altora, însă dacă ar depune efortul de a o face totuşi, încet-încet s-ar putea elibera de lanţurile agăţate de propriul suflet.

10. Când trăim într-o relaţie de frăţie (şi aici nu mă refer la frăţie în sens general, ci la o frăţie înveşmântată în iubire, în care inimile sunt la unison, iar minţile – în afinitate), atunci curge din abundenţă un atât de minunat vin al iubirii! Aceasta este, cu adevărat, împărăţia lui Dumnezeu!

11. Nu există decât o singură lumină. Ego-ul (nafs) are un strat exterior care împiedică pătrunderea luminii. Omului obişnuit nu i se permite să vadă dincolo de această carapace. Odată, însă, ce această apărătoare este dată la o parte, lumina care sălăşuieşte în inimă se îmbină cu Lumina lui Dumnezeu şi nu mai vedem decât Lumina Divină: Oriunde te întorci, vezi Faţa lui Dumnezeu.

12. Lumea este ca o umbră efemeră; umbra este ceva ce nu durează. Soarele se aşează pe un obiect, acesta aruncă pentru un timp o umbră, care apoi se risipeşte. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu această lume în raport cu realitatea.

13. Trimişii lui Dumnezeu nu au nici o umbră; doar oamenii încă necunoscători îi percep ca fiind fiinţe posedând umbre. În acest context trebuie noi să înţelegem ceea ce s-a relatat despre Profetul Muhammad, şi anume faptul că el nu avea nici o umbră.

14. Cel care a ajuns să perceapă Unitatea, nu mai vede nimic altceva. El îşi dă seama că toate formele obişnuite, chiar cele umane, nu sunt decât iluzie.

15. Recunoştinţa, gratitudinea sunt verigi ale harului divin.

16. Nimic nu este în afara lui Dumnezeu. El cuprinde toate lucrurile. Această realitate se contemplă după realizarea spirituală, iar această realizare este un dar. În acest domeniu, ştiinţele exterioare nu servesc la nimic. Savantul are obiceiul de a măsura totul, de a evalua şi cântări lucrurile. Cel care se situează dincolo de această abordare nu-şi mai pune aceste probleme.

17. Cei care se bazează numai pe scrierile lui Ibn Arabi sau ale altor maeştri sufi din trecut nu fac decât să le urmeze jilaba-urile, adica veşmintele. Ei vor rămâne la suprafaţa lucrurilor. Metodele potrivite de educaţie variază în funcţie de condiţiile epocii, şi numai Maestrul viu deţine cheile progresului iniţiatic.

18. La un anumit nivel, nevoia de Dumnezeu devine comparabilă nevoii de ajutor resimţită de o persoană pe cale să se înece, care strigă disperată dupa ajutor. Această nevoie distruge tot ceea ce nu este Dumnezeu.

19. Cel care înţelege valoarea pe care o reprezintă Şeicul, ştie că relaţia acestuia cu propria sa persoană nu este dependentă de cuvinte. „Tu mă vezi şi eu te văd”, iar aceasta este absolut suficient.

20. Învăţătura orală nu este necesară. Cea mai importantă este transformarea inimilor. Sidi Abu Madyan, de exemplu, vorbea rar.

21. Dumnezeu, în ziua în care doreşte să-l dăruiască pe servitor cu harul Sau, îi insuflă în inimă un suflu de iubire. Astfel, servitorul, în pofida faptului că este profund implicat în treburile lumii acesteia, simte în permanenţă legătura cu Domnul său. Profeţii au muncit, şi ei, la fel cum facem noi, dar activitatea lor nu le-a dominat inima, aceasta rămânând ferm îndreptată spre Dumnezeu.

22. Înţelegerea nu se obţine din cărţi. Ar fi mult prea simplu să adunăm doar toate cărţile scrise vreodată despre sufism pentru a o obţine. Adevărata ştiinţă vă va veni din interior, din inima voastră. Numai inima înţelege cu adevărat. Înţelege că nimic nu este dincolo de Dumnezeu.

23. Defectul şi urâţenia nu sunt în lucruri şi în fiinţe, ci în impuritatea privirii noastre asupra lor. Cu cât sufletul este mai calm, perfect şi pur, cu atât va fi predispus înspre a vedea în orice fiinţă o manifestare a luminii divine: totul este frumos, doar inima nelustruită a discipolului face ca lucrurile să pară urâte.

24. Lumina divină se roteşte deasupra inimii discipolului. Pentru ca un avion să aterizeze este nevoie ca, în prealabil, pista de aterizare să fie complet degajată. În acelaşi fel, dacă inima ne este plină de dorinţe şi pasiuni, Lumina nu va găsi un loc pentru a se aşeza.

25. Înţelepciunea este în inimă: cel care doreşte să aibă apă în puţuri, trebuie să sape; cu cât sapă mai mult, cu atât apa vine mai din abundenţă. Dacă se opreşte din săpat, apa nu va depăşi niciodată nivelul iniţial. Cel care sapă astfel nu trebuie să afirme sau să creadă că toată apa a fost deja descoperită; trebuie să continue să sape, fiindcă puţul acesta este fără de sfârşit.

26. Fiecare trebuie să vegheze asupra inimii lui. Trebuie să respingă ceea ce este rău în sine însuşi şi să încerce să se deschidă spre toate manifestarile de har divin, spre tot ceea ce este pozitiv şi încurajează ascensiunea şi progresul interior. Însă cum putem respinge influenţele negative? Atunci când le simţim îndreptându-se spre noi, trebuie să-i spunem ego-ului că se înşală, că este el cel care are toate defectele şi nu ceilalţi: “Eu sunt cel ce greşeşte. Dacă văd un defect în celălalt, asta se întâmplă pentru că el există în mine, altfel nu l-aş fi putut vedea”.

27. Două lucruri sunt necesare şi se completează reciproc în practică: invocaţia şi orientarea. În cazul în care avem de-a face cu o oglindă murdară şi ruginită şi dorim ca ea să reflecte perfect lumina soarelui, trebuie efectuate două operaţii. Prima este şlefuirea oglinzii – această curăţare în ce priveşte inima se face cu ajutorul invocaţiei. Cealaltă este orientarea oglinzii către soare, astfel încât acesta să se reflecte perfect în ea – şi de aceea trebuie să vă orientaţi inima către cea a Ghidului. Puteţi invoca vreme de ore şi ore în şir, fără orientare nu este decât timp pierdut, inutil. Este ca şi cum am dori ca un vas să primească şi să se umple cu picaturi de ploaie în timp ce este întors invers: ar putea ploua în torente, vasul tot nu s-ar umple nici măcar cu o picătură. În schimb, dacă vasul este orientat spre cer, chiar dacă va cădea o singură picătură, el o va primi.

28. “Invocaţi până când vor spune: e nebun!” (Hadith)

29. Dhikr-ul practicat în mod regulat face să dispară progresiv dorinţele şi gândurile impure, la fel ca un vânător care intră în fiecare zi în pădure tragând focuri de armă; la început toate animalele, speriate, fug când aud zgomotul puştii, pentru a reveni puţin mai târziu în timpul aceleiaşi zile. Însă animalele, când constată că vânătorul revine în fiecare zi, ajung până la urmă, încet-încet, să-şi schimbe sălaşul.

30. Cheia răspunsului stă în dhikr. Cu ajutorul său, veţi avea intuiţia a ceea ce trebuie făcut în fiecare situaţie, şi veţi afla răspuns la toate întrebările pe care vi le-aţi putea pune. Cel mai important lucru este să fiţi prezenţi, să fiţi fermi şi să continuaţi să rămâneţi pe cale.

31. Starea spirituală este manifestarea atracţiei discipolului, inclusiv a trupului acestuia, spre Spirit. Inima reacţionează în felul acesta pentru că nu este obişnuită cu Lumina Divină. Lumina influenţează întreaga fiinţă, inclusiv corpul ei fizic.

32. Puteţi trece prin numeroase şi diferite stări. Apa este una singură, florile sunt numeroase.

33. Deschiderea (fath) este dezvăluirea spontană a Realităţii Divine şi, deci, sfârşitul iluziei. Este ca un bulgăre de zăpadă aruncat în ocean. Bulgărele este ego-ul (nafs), iar oceanul este Realitatea lui Dumnezeu. Bulgărele de zăpadă nu este altceva decât apă îngheţată. Odată cufundat în ocean, el redevine lichid. Ego-ul nu are decât o existenţă efemeră şi iluzorie dacă este considerat în el însuşi, desprins de origine. La fel este şi bulgărele de zăpadă. Dacă îl privim în consistenţa sa solidă, de moment, el pare diferit de apă, pare a avea o natură a sa. În realitate, nu este altceva decât apă, ca o picătură între atâtea altele ale oceanului. Nu există decât o singură apă, şi stări diferite ale acesteia.

34. Este imposibil să ai pretenţii la Iubirea Divină, atât timp cât în inimă persistă ataşamentul faţă de lucrurile materiale din luma aceasta. Iată cum poate fi testat cel care iubeşte: iubirea adevărată merge mână în mână cu adevărata generozitate. Sidi Abu Madyan povestea deseori următoarea istorioară:

„Un om susţinea că-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe Profetul Său. Ca să pună la încercare sinceritatea acestei iubiri, Dumnezeu i-a trimis un înger cu chip de om, care i-a zis: „O, tu, cel ce susţii că-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe Profetul Său, dă-mi mie haina ta.” Omul a fost de acord. Îngerul i-a cerut din nou: „Dă-mi şi mantia ta de lână”. Omul i-a dat-o şi pe aceasta. Nu mai era îmbrăcat decât în pantaloni, iar îngerul i-a cerut să i-i dea şi pe aceştia. Omul s-a dus într-un loc mai ferit şi i-a aruncat îngerului şi pantalonii. Rămăsese fără nimic. Atunci a auzit o voce cerească adresându-i-se: „Susţii că-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe Profetul Său: afirmaţia ta este sinceră.”

35. Ţin la iubire mai mult ca la orice. Să ne rugăm ca Dumnezeu să nu ne-o retragă. Iubirea dintre discipoli şi iubirea dintre fuqqara şi maestru sunt nesfârşite. Iar ele continuă să sporească neîncetat.

36. Această iubire se datorează secretului spiritual (sirr) şi este reală, pentru că noi ne reunim doar de dragul lui Dumnezeu. Această iubire învinge toate diferenţele culturale. Iubirea este cea care pune inimile în mişcare, ea este cea care iniţiază mişcarea ce face pe cineva să acţioneze. Este montura tuturor minţilor şi a tuturor sufletelor; prin iubire cunoaştem toate lucrurile.

37. Când iubirea sălăşluieşte în inimă, nimic nu pare greu, profităm de orice lucru care ni se întâmplă. Aceasta se datorează faptului că mulţumită iubirii, vălul care ne desparte de realitate devine din ce în ce mai transparent. Resimţim o bucurie profundă din cauza acestei apropieri, şi suntem invadaţi de percepţia frumuseţii.

38. Iubirea este cea care provoacă o rană, un plânset. Plânge numai acela al cărui maestru este intoxicat de iubire. Iubiţi toate creaturile, oricare le-ar fi religia, rasa sau opiniile.

39. Fiecare se află în locul unde l-a lăsat Dumnezeu şi deci nu este dreptul nostru de a judeca. Sidi Abu Madyan interzicea orice lectură legată de sufism discipolilor săi, în afară de “Hikam” (culegere de fraze de înţelepciune scrisă de Ibn Ata Allah). Este preferabil a gusta direct din experienţa lucrurilor decât a avea o idee preconcepută despre aceasta, care poate constitui chiar un văl. Calea noastră este o cale de mijloc.

40. Atunci când Dumnezeu îşi iubeşte supusul, îi acoperă calităţile cu propriile Sale calităţi. Este ca şi cum un rege ne-ar invita la el şi noi nu am avea haine suficient de curate şi de potrivite pentru a fi demni de locuinţa sa. Atunci, regele ne acoperă cu veşminte de-ale sale şi ne primeşte la el.

41. Fiecare se agaţă de atributele care-i sunt proprii: savantul se crede superior tuturor prin ştiinţa lui, bogatul îşi face un titlu de glorie din bogăţie şi fiecare rămâne astfel cu boala sa. Numai educaţia spirituală îi poate ajuta să se elibereze de aceste boli.

42. Ego-ul (nafs) se opune tot timpul la ceea ce i se impune şi începe să lanseze sugestii care să-i permită să ajungă la ceea ce l-ar putea satisface. Calea are efectul opus: când ceva din lumea aceasta ne atrage, ea ne împiedică să răspundem acestei chemări.

43. Când ne aflăm pe cale, trebuie să evităm să ne împotmolim în diverse fixaţii; este mai bine să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul după cum este Voia lui Dumnezeu. Noi să rămânem constanţi în practicile noastre.

44. Cel care nu are o intenţie pură (niya) nu va evolua, chiar de-ar rămâne întreaga sa viaţă în compania Profetului. Punctele tari ale cuiva sunt slăbiciunile altcuiva: de aceea trebuie să-i ajutăm pe alţii să-şi depăşească dificultăţile.

45. Nu trebuie lăsate sugestiile negative să vă intre în inimă, pentru că dacă acest lucru se întâmplă ea va deveni precum un grajd plin de murdărie.

46. Încercaţi să vă păstraţi interiorul curat şi pur, iar dhikr-ul vă va permite să scoateţi ceea ce rămâne impur.

47. Fiţi constanţi în dhikr-ul vostru şi în frecventarea reuniunilor. Nu vă inventaţi tot felul de scuze. Cu toate că obligaţiile profesionale, familiale şi sociale sunt împovărătoare, aceasta este legea vieţii şi cu toţii trebuie să trecem prin asta.

48. Chiar atunci când vă vorbesc de grădina voastră, vă vorbesc despre Unitate. Respectul faţă de prescripţiile Shari’a (legea exterioară) joacă acelaşi rol ca ceara ce constituie dopul unei sticle, care împiedică lichidul să se răspândească în afară. Un recipient poate fi umplut cu apă, însă atunci când fundul său este strapuns cu un cuţit, tot lichidul se scurge. Am putea foarte bine să-l umplem din nou, însă dacă fundul său este fisurat, nimic nu se va putea păstra înăuntru. Această imagine ilustrează situaţia discipolului ce nu aplică Shari’a.

49. Munca se situează pe primul loc în lumea aceasta, pentru că Legea Divină ne cere să avem grijă de familia de origine. Este la fel de important să ne îngrijim de propria noastră familie, de soţie şi de copii. Este, de asemenea, de avut în vedere activitatea care trebuie depusă pe cale. Aşadar, este nevoie să împăcăm aceste trei sfere care constituie jaloanele vieţii noastre. Treptat, odată cu practicarea dhikr-ului, se va dezvolta şi intuiţia a ceea ce este cel mai bine de făcut în fiecare situaţie.

50. Ocupaţi-vă de părinţii voştri, chiar dacă au concepţii complet diferite de ale voastre. Aveţi grijă să aibă tot ce le trebuie. Una dintre ruşinile lumii moderne este aceea de a-şi abandona părinţii într-un cămin, debarasându-se astfel de aceştia.

51. Când cineva citeşte biografia Profetului, este uimit de similitudinea dintre legăturile existente între acesta şi comunitatea sa şi ceea ce trăim pe cale în zilele noastre. În fapt, este una şi aceeaşi învăţătură care se perpetuează.

52. Conflictele dintre diferitele comunităţi etnice şi religioase sunt legate de trecut şi acestea n-ar trebui să ne preocupe.

53. Nu vă doriţi stări spirituale, extaze, deschiderea sau viziunile! Nu vă doriţi decât cunoaşterea lui Dumnezeu. Aşteptarea hal-urilor sau a viziunilor poate arunca un văl între noi şi această cunoaştere. Progresul interior trebuie să debordeze în exterior, în comportament.

54. Nu trebuie să dăm atenţie defectelor altora şi să fim atraşi în capcana criticilor şi a judecăţilor de valoare. Altfel, vom sfârşi prin a trece cu vederea propriile noastre defecte.

55. Calea este asemenea unui mare spital în care ghidul spiritual (şeicul) este singurul medic. Cum poate acuza un pacient pe un altul de faptul că nu se simte bine? Este important, aşadar, să ne scoatem în evidenţă calităţile unii altora.

56. Priviţi-vă fraţii ca şi cum ar fi perfecţi, pentru simplul motiv că se află pe Cale. Încet-încet, vă veţi da seama că întreaga creaţie este perfectă, şi această măreţie se întinde deasupra tuturor lucrurilor. Cel care vede un defect la celălalt nu face decât să-şi observe propriile defecte.

57. Fiţi veghetorii inimii voastre. Făceţi-o să fie curată şi pură ca un loc de rugăciune. Călătoria trebuie să se efectueze gradat, pentru ca discipolul să nu fie cuprins de aroganţă. Acela ce dă şi se laudă cu asta este mai jos decât acela care nu a făcut nimic. A se mândri înseamnă a strivi toate fructele darului.

58. Când un apicultor observă un roi de albine, aduce un stup în care aşază lucruri dulci şi parfumate; când albinele simt parfumul, intră în stup. Dacă lăcaşul lor este bine pregătit, acesta le va plăcea şi se vor stabili acolo. Altfel, vor rămâne doar pentru o zi sau două după care vor pleca definitiv. Acelaşi fenomen este valabil şi în cazul Secretului Divin: dacă găseşte inima curată şi parfumată, el se va stabili pentru totdeauna în aceasta şi va crea un elixir divin.

59. Secretul spiritual (sirr) al căii noastre este complet. Sidi Abu Madyan a întâlnit un număr de maeştri, fiecare dintre aceştia transmiţându-i ceea ce i-a fost destinat. Acest secret include ştiinţa cuprinsă în shari’a, comportamentul (akhlaq), staţiunile (ahwal), iubirea (mahabba), dhikr şi Sunna. Autorizaţia (idhn) este totală şi absolută. Caracterul absolut se referă atât la răspândirea căii, cât şi la invocaţii.