Decizii Pentru Secolul XXI

Decizii pentru secolul XXI
(Sufism.ro)

Pentru toti cei cu “intelectul sanatos”, inima deschisa si ochii înca capabili sa vada limpede, se pune tot mai acut problema alternativelor spirituale, acum în zorii noului mileniu. Daca Occidentul secolului XX mai putea prezenta ca scuze confuzia, lipsa de orientare sau autoritate în acest plan (si ma refer mai ales la nasterea noilor pseudo-spiritualitati de toate felurile), situatia în secolul nostru este oarecum alta. Neospiritualismul imbraca forme din ce in ce mai grosolane, iar contrafacerile sunt astfel poate mai evidente si mai usor de evitat. In plus, am primit “mostenire” de la secolul trecut autoritati certe care au demascat multe din erorile care au dus si duc înca la devieri “spiritualiste” dintre cele mai periculoase (ma gândesc aici în primul rând la René Guénon). Informatia abunda, nimic nu mai pare “ascuns” sau închis nimanui, si aceasta situatie are un caracter bivalent: suntem avantajati pe de-o parte, pentru ca în oceanul de informatie, “personalitati” si doctrine fiecare poate gasi ceea ce poate a cautat de multa vreme; pe de alta parte, alegerea este mereu grea si implica o responsabilitate si o serie de consecinte care depasesc cu mult puterea de întelegere a individului ca atare.

Totusi daca suntem de buna credinta si sinceri cu noi însine, nu mai putem pretinde ca traim în “cea mai buna dintre lumile posibile”. Si chiar daca alegerea e grea, ea se impune astazi cu atât mai urgent decât ieri. Ca urmare dilema celor ce cauta o cale de realizare spirituala poate fi una dureroasa: cum trebuie sa fie si ce trebuie sa faca pentru a-si îndeplini responsabil rolul pe care inevitabil sunt chemati sa-l joace în acest “al treilea act”? Aceasta echivaleaza în fond cu a ne întreba: cum va fi secolul nostru “sau nu va fi deloc”?

O “veste buna” pe care ar putea-o primi cei care cauta în exterior ceva ce le lipseste în interior ar fi aceea ca secolul XXI ar putea fi unul al deschiderii, în care barierele ce înainte ocultau perspectivele spirituale pentru cei “nealesi” ar putea deveni mult mai transparente. Ce înseamna concret acest lucru? În primul rând, “calificarile” necesare pentru a urma o cale initiatica ramân în mod evident importante, însa ele pot asuma astazi forme diferite. “Încercarile” trecute de vechii maestri pentru a-si gasi îndrumatorul pe cale apar astazi ca pietre de poticnire, imposibil de trecut. Suntem într-un punct în care nu mai avem mult timp la dispozitie, un moment în care Dumnezeu îsi arata înca o data în splendoare fata de misericordie, înainte de a o întoarce pe cea de rigoare. Acum si aici, suntem chemati a ne face propria alegere. Portile se deschid, maestrii sunt acum cei ce-i “cauta” pe alesi , asadar o simpla intentie ascendenta ne poate darui cu un germen de nemurire. Tot ce ni se cere este credinta si vointa de a urma caile revelate, iar ceea ce ni se ofera în schimb este incalculabil. Avem sansa de a prinde mâna aruncata de Dumnezeu pe pamânt înainte de oprirea în loc a timpului nostru, pentru ca cei ce-L vad sa se agate si sa fie salvati.

A trecut poate vremea ascezei dure, a chinurilor credintei, asa cum s-a acoperit si cerul omului de astazi, care nu mai percepe aproape nimic din “directiile calitative” ale spatiului în care se afla. Asta înseamna oare ca a trecut si vremea credintei însesi? Din contra, ar trebui poate sa spunem ca ea a devenit ca niciodata mai necesara. Numai ca ea trebuie reorientata pe un fagas înca accesibil omului modern. Iar daca sensibilitatea si intuitia sa spirituala naturala s-au atrofiat, Dumnezeu îi întinde înca o mâna, mai exact o arma înca puternica, cu care sa poata razbate prin “vâscozitatea” mediului subtil în care traieste. Este poate ultima mare unealta spirituala care i se ofera, spre “redescoperire”: invocatia rituala. Aceasta constituie de fapt marturia vie a prezentei lui Dumnezeu, a Existentei si Unicitatii Sale, a dependentei complete de El a tot ce este exterior si interior. Este un apel la acea ultima tendinta pe care Traditia spune ca omul nu o pierde niciodata, oricât de necredincios sau împietrit ar fi: nostalgia spiritului dupa Creatorul sau, dorul de întoarcere “acasa”. Când un copil se rataceste, îsi striga parintele sa vina sa-l gaseasca. Întâi mai încet, apoi pe masura ce trece timpul, din ce în ce mai tare. El va sti cu certitudine ca, odata pierdut, parintele îl va cauta fara odihna. Va striga deci mereu cu încrederea ca nu va fi lasat niciodata singur, ca e doar o chestiune de timp pâna când va fi gasit. Fara stirea lui, acest strigat sincer si corect orientat va fi recunoscut de parinte si-l va conduce pe drumul bun, pâna în clipa în care creator si creatura se vor afla din nou fata în fata…

Nu e cazul sa întelegem ca asceza sau rigoarea spirituala de orice tip ar fi cumva “demodate”, ca si cum degradarea spirituala inerenta omului modern ar putea sa descalifice prin ea însasi aceste vechi metode de purificare, atunci când ele sunt folosite intr-un cadru traditional si sub o îndrumare legitima. Nici vorba de asa ceva. Numai ca incapacitatea generala a ocidentalilor moderni de a se ridica la înaltimea acestor practici i-ar putea pune pe acestia în imposibilitatea de a urma de pilda o cale initiatica autentica, si ca urmare se impune in mod providential o readaptare a vechilor conditii pentru a permite totusi acest acces, chiar daca restrâns. Acest fapt nu înseamna disparitia “calificarilor” initiatice, ci doar o remodelare a acestora. Daca înainte puteam vorbi de “pre-calificari”, astazi aceste “probe” tind sa se integreze în procesul însusi de realizare spirituala. Cei nealesi se elimina singuri, prin incapacitatea de a se conforma cadrului traditional exoteric si ritmului practicii specific initiatice. Nu mai este deci vorba de o “descalificare” formala, exterioara, ci de una practica, efectiva. Ceea ce înseamna ca în realitate multi vor putea fi chemati, dar totusi putini vor fi alesi, asa cum de altfel marturisesc cartile sacre.

Pentru a ne întoarce la începutul temei noastre, si anume la directiile pe care inevitabil trebuie sa se angajeze cei “alesi” în acest moment al ciclului, vom îndrazni sa formulam un posibil raspuns. În primul rând trebuie parasite odata pentru totdeauna atitudinile “idealiste”, filosofice, atasamentele “afective”, virtuale sau rationaliste în tot ceea ce tine de domeniul spiritual. Oricât de dureros ar putea parea, trebuie renuntat la parerea ca anumite “concordante”, afinitati, opinii, “legaturi personale” sau “relatii speciale” cu Dumnezeu ar avea cu adevarat vreo valoare în vederea unei realizari efective. Drumul este si asa greu si abrupt pentru a-l mai presara cu asemenea iluzii ce tin de atasamentul noastru la propriul ego exacerbat. În al doilea rând, trebuie renuntat la pretentia de autoritate personala, care în planul spiritual este riguros nula si constituie în plus o eventuala cale de patrundere în noi a unor “influente” dintre cele mai diverse. Trebuie încetat de asemenea a confrunta continuu datele unei Revelatii prin natura sa supra-personala si providentiala cu asa-zisele “pareri”, bazate pe o perspectiva strict invididuala, deci subiectiva si lipsita de valoare universala. Aceasta indicatie nu are nimic de-a face cu o pretinsa “umilinta” sau “dependenta” (care în cazul în care exista nu este cu siguranta fata de nimic individual), ci se impune în ordinea lucrurilor, ca o punere justa a fiecarui lucru la locul care îi este destinat. Aceste doua directii tin poate de latura “exterioara” a unei realizari initiatice, dar sunt totusi fundamentale pentru a porni cu dreptul pe o asemenea cale. În interior, cei dispusi sa-si asume conditia de “cautator” trebuie sa fie pregatiti pentru a întretine un foc continuu în inima lor, foc ce este aprins la pornirea pe cale si care trebuie sa arda pâna la judecata din urma, purificand Sinele de carcasa ego-ului si largind continuu canalul de primire a influentei spirituale. Substanta acestui foc va fi conformitatea cât mai deplina cu traditia-cadru si practica autorizata a invocatiei, elemente care vor fi în plus tot atâtea pietre aruncate peste “sufletul despotic” al aspirantului. Continuitatea în practica este asa cum spunea un mare spiritual român “un substitut pentru eternitate” si în acelasi timp “proba” prin care trece vointa si “chemarea” celor aflati pe cale. Aceasta proba de lung parcurs nu este însa una strict individuala. Dumnezeu le da alesilor sai compania celor asemenea lor, vatra unde carbunele care este fiecare dintre ei împarte caldura si flacara unui foc colectiv. Si aceasta vatra este locul fiecaruia, pentru ca numai aici fiecare se bucura de protectia si influenta celorlalti si se alimenteaza din sursa comuna a prezentei vii a lui Dumnezeu.

Credem ca am spus destul despre ceea ce este de facut, de oferit si de primit aici si acum pentru ca cei ce au urechi de auzit sa auda. Paradoxal, ceva ce nu este aproape deloc individual – si anume “alegerea” unui individ sau a altuia pentru a se ridica spre Dumnezeu – îmbraca în lumea noastra haina unei alegeri individuale. Desi este un lucru “scris”, alegerea de care vorbim se supune totusi integral libertatii supreme a omului, si deci acest atât de important prim pas îi apartine în totalitate.

Este deci timpul sa rostim cu gura, sa murmuram cu sufletul si sa “atingem” cu inima pe Dumnezeu ce Exista în fiece clipa, în orice loc si în orice lume. Cu riscul de a parea o afirmatie derizorie, vom spune ca cel putin dintr-o perspectiva “interioara”, secolul XXI va fi invocator sau nu va fi deloc. Faptul ca numai o minoritate infima participa la aceasta invocatie nu va afecta cu nimic realitatea faptului în sine, care nu are de ce sa se conformeze nici unei dictaturi a majoritatii. Teoriile, filosofiile si speculatiile trebuie sa devina “demodate” pentru a se face loc la un alt mod de a exista în lume. Iar aceasta modalitate existentiala nu poate fi decât una si mai “învechita”, pe care trebuie sa speram s-o aducem din nou “la moda”: conformitatea cu modelul divin, staruinta în credinta, în practica si aceasta “rostire” continua a lui Dumnezeu prin tot ceea ce facem, rostire ce “toarce lumile” si sustine stâlpii întregului cosmos.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: