Despre Intrigile Egoului (al-Sulami)

Abū ʿAbd al-Raḥmān al-Sulamī, sufi din Nishapur (Iran), formator al lui Qushayri, a pus accent pe rugăciune și pe lacrimile de căință ca fiind cele mai bune provizii în călătoria spre incinta sacră a lui Dumnezeu Preaînalt. Pentru Sulami, credinciosul trebuie să se pregătească în fiecare zi pentru moarte, poartă a vieții de dincolo, și să o evoce adesea în gândurile sale, conform hadithurilor profetice.

Fragmentul de mai jos este tradus din volumul ”Les Ruses de l’Ame” (”Intrigile Egoului”), un mic ”tratat” de psihologie spirituală ce reunește și scrieri ale lui al-Muhasibi. Am tradus cuvântul ”âme” (suflet) prin ”ego” pentru că termenul francez traduce cuvântul arab”nafs”, adică suflet folosit de ambii autori în accepțiunea de “suflet care singur se învinuiește” din Coran (75:2), acela ce își va face reproșuri în cealaltă lume pentru ceea ce a neglijat în această lume.

 

Printre defectele egoului se află faptul că, din pricina operelor de adorație de tot felul, prin dhikr (amintire, mențiune a lui Dumnezeu) și prin alte acte de supunere, se imaginează pe sine în fața ușii mântuirii la care bate aspirantul. Este adevărat ca poarta este larg deschisă, însă această poartă se reînchide pe măsură ce actele de nesupunere față de voința divină aduc cu sine transformarea și reconversia sufletului. Spune al-Hussein, prin Yahya, prin Ja’far ibn Muhammad, prin Masruq, care spunea: trecând pe lângă Salah al-Mariy, ce repeta în dhikr-ul său ”cel ce bate la ușă este pe punctul de a o vedea deschizându-se în fața sa”, sfânta Rābiʿa al-ʿAdawiyya i-a spus: ”Ușa este larg deschisă, leneșule! Însă tu ești cel care o ratează! Cum se poate ajunge la o destinație dacă se ratează direcția încă de la primul pas?”

Altfel spus, cum poate servitorul să scape de defectele egoului dacă el însuși este cel ce îi lasă acestuia frâiele propriilor dorințe? Sau cum poate cel ce nu își interzice el însuși să cedeze propriilor păcate să scape de sub dominația pasiunilor?

L-am auzit pe Muhammad ibn Ishaq al-Thaqafi relatând următoarea sentință a unui înțelept, căruia i-a fost transmisă de ibn Abi al-Dunya: ”Nu te ambiționa să fii vigilent atâta vreme cât porți în tine un defect și nu te ambiționa să te salvezi atâta timp cât încă ai un păcat pe conștiință!”

Trebuie spus că remediul acestei stări constă în ceea ce prescrie Sari al-Saqati: a ști să urmezi drumul ghidării, a consuma alimente licite și a-ți perfecționa pietatea și frica reverențială.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: