Despre Ceea ce este și nu este Dumnezeu (Emirul Abd el-Kader)

”Și Domnul vostru este un Dumnezeu unic; nu există divinitate dacă ea nu este Dumnezeu” (Coran 2:163);

”Spune: mi s-a revelat doar că Domnul vostru este un Dumnezeu unic.” (Coran 21:108);

”Spune: eu nu sunt decât un om asemenea vouă, dar mi-a fost revelat că Domnul vostru este un Dumnezeu unic” (Coran 18:110);

”Dați de știre că nu există divinitate în afara Mea” (Coran 16:2).

În aceste versete și altele similare, Dumnezeu se adresează tuturor celor la care a ajuns revelația Coranică sau cele anterioare – iudaice, creștine, mazdeene, idolatre, maniheiste, sau alte grupuri profesând diverse credințe și opinii legate de Sine – pentru a îi înștiința că Dumnezeul lor este unic în ciuda divergențelor de doctrină sau de credință în ceea ce-L privește. Căci esența Sa este unică; iar diviziunile legate de Sine nu implică în niciun fel diviziuni în Realitatea Sa esențială. Toate aceste credințe diverse legate de El sunt pentru Dumnezeu tot atâtea nume. Ori, multiplicitatea de nume nu implică o multiplicitate a Celui Numit! El are un nume în toate limbile, ce sunt în număr indefinit, fără ca acest lucru să-I afecteze în vreun fel unicitatea.

Versetele precedente fac aluzie la învățătura elitei – adică a sufiștilor – despre Unicitatea Ființei (wahdat al-wujud) și la faptul că El este esența oricărui ”adorat”. Ca atare deci, sub un anumit raport, orice adorator nu-l adoră decât pe El, așa cum dovedește următorul verset: ”Și Domnul tău a decretat să nu-L adorați decît pe El” (Coran 17:23).

Cum decretul divin impune ca toți adoratorii să nu-l adore decât pe El, este imposibil ca altul în afară de El să fie adorat, căci este pur și simplu exclus ca ceva să se poată întâmpla în afara decretului Său. Deci cei meniți rătăcirii sunt astfel doar în măsura nerespectării ordinelor și interdicțiilor aduse de trimișii lui Dumnezeu, căci nimeni nu este infidel (”kafir”, etimologic ”care ascunde”) sub toate rapoartele.

El este – exaltat fie! – realitatea esențială a tot ceea ce este conceptibil să existe, a tot ceea ce este imaginat sau perceput prin simțuri, Unicul ce nu se multiplică și nu se divizează. Este în același timp toate contrariile, și toate asemănările; și nu mai există nimic altceva decât El în univers! Este în același timp Primul și Ultimul, Cel Manifest și cel Ascuns” (Coran 57:3). Locurile unde Se manifestă nu Îl limitează, opiniile și credințele celor vechi sau celor de azi nu Îl pot conține. Așa cum El însuși ne-a comunicat printr-un hadith autentic, Dumnezeu este conform opiniei ce fiecare credincios își face despre El, și conform ceea ce spune despre El orice vorbitor. Căci opinia și cuvîntul sunt creațiile Sale. Orice reprezentare pe care și-o face cineva despre El este cu adevărat El, și prezența Sa în ea nu se schimbă chiar dacă această reprezentare este înlocuită ulterior cu alta: Dumnezeu va rămâne la fel de prezent și în această nouă reprezentare. Este limitat pentru oricine Îl crede și și-L reprezintă limitat, absolut pentru cel care Îl crede absolut, Dumnezeu este substanță sau accident, transcendent sau imanent, concept pur ce sălășluiește în cer, sau pe pamânt. Și așa mai departe, în acord cu nenumăratele credințe și doctrine.

Iată de ce cineva a spus: ”de fiecare dată când ceva îți apare în gând legat de Allah – fii conștient că El este diferit de acel concept”. Această înțelegere este încărcată de sensuri de ordinul adevărurilor esențiale. Dacă această exprimare ar aparține unui gnostic, acesta s-ar dovedi demn de ea. Dacă nu este cazul, acest lucru se datorează faptului că Dumnezeu poate enunța anumite adevăruri prin oameni ce nu sunt demni de ele, pentru a le face cunoscute altora ce sunt demni de ele. Iată, teologii ce afirmă pe cale speculativă – și nu prin conformitate cu Legea sacră – transcendența absolută a lui Dumnezeu dezbat între ei aceste cuvinte, considerându-le ca o dovadă în favoarea noțiunii lor de transcendență absolută. Ori, în realitate, ea nu înseamnă deloc ceea ce își imaginează ei. Sensul său veritabil este acela că Dumnezeu nu este conținut într-o doctrină sau o credință anume, ci este, sub un anume raport, ceea ce crede oricine despre El și ceea ce crede orice credincios. Tot ceea ce-ți vine în minte legat de Allah, de Esența Lui, de atributele Sale – află că El este toate acestea, și este altceva decât acestea. Acela ce a spus acele cuvinte nu voia să spună că Allah nu este ceea ce ți-a venit în minte, ci că El este acel lucru, fiind în același timp ceva diferit pentru cel a cărui părere este diferită de a ta. Allah nu este limitat de ceea ce-ți vine în minte – inclusiv de credința ta – și nu poate fi cuprins și limitat de doctrina la care aderi. Pentru autorul acestor cuvinte Allah este altceva decât ceea ce-ți vine în minte ție, sau cuiva cu o credință diferită de a ta: ambele realități sunt la fel de valide. Prin ”diferență” înțelegem aici tot ceea ce este reciproc incompatibil, indiferent că este vorba de incompatibilitatea contrariilor, a unor termeni opuși, divergenți sau asemănători, căci și similarele însele, pentru logicieni, sunt reciproc incompatibile.

În concluzie: dacă ceea ce tu gândești și crezi este ceea ce spun oamenii Sunnei (ai tradiției profetice), află că Dumnezeu este acel lucru, și altceva decât acel lucru. Dacă gândești și crezi că este ceea ce susțin și cred toate școlile islamice – El este acel lucru, și altceva decît acel lucru. Daca tu crezi că El este ceea ce cred diverse comunități – musulmane, creștine, iudaice, mazdeene, politeiste și altele asemenea – El este acel lucru, și altceva decât acel lucru. Și dacă gândești și crezi asemenea Cunoscătorilor prin excelență – profeți, sfinți și îngeri – El este acel lucru, și altceva decît acel lucru. Niciuna dintre creaturile Sale nu Îl adoră sub toate aspectele; niciuna nu Îi este infidelă sub toate aspectele. Nimeni nu Îl cunoaște sub toate aspectele; nimeni nu Îl ignoră sub toate aspectele.

Cei dintre noi cei mai cunoscători ai Săi au spus: ”Glorie Ție! Nu cunoaștem nimic în afara a ceea ce Tu ne-ai învățat.” (Coran 2:32).

Fiecare din creaturile Sale Îl adoră și Îl cunoaște sub un anumit aspect, și Îl ignoră sub un altul. El nu a creat oamenii și creația decât pentru a-L cunoaște și a-L adora. Toți Îl cunosc deci în mod necesar sub un anume raport, și Îl adoră tocmai sub acest raport. De aici înainte, putem spune că eroarea nu există în lume decât într-un mod relativ. Însă, în ciuda acestui fapt, oricine se îndepărtează de ceea ce au adus Trimișii merge cu siguranță înspre pierzanie; și oricine este în acord cu ceea ce ei au adus este cu siguranță salvat. ”Dumnezeu cuprinde tot, și are cunoaștere” (Coran 2:115, 247, etc.) El îmbrățișează credințele tuturor creaturilor Sale, prin mizericordia și știința Sa. (Coran 40:7). El este Cel Glorios, și niciuna dintre creaturile sale nu Îl pot cunoaște cum Se cunoaște El Însuși, și nu Îl pot adora după cum o impune grandoarea și majestatea Sa. El este Cel Subtil, ce Se manifestă tocmai prin aceea prin care Se ascunde, și Se ascunde tocmai prin aceea prin care se manifestă. Nu există divinitate în afara Lui. O, perplexitate a perplexităților! El nu-și cuprinde nici El însuși propra esență. Cum ar putea infirmitatea creaturilor să Îl cuprindă?**

** Nota traducătorului Michel Chodkiewicz: ”Această frază paradoxală nu trebuie, bineînțeles, interpretată ca sugerând că Dumnezeu nu se cunoaște pe Sine Însuși. Sensul este că știința Sa, care este un atribut al Esenței, nu poate ”cuprinde” în mod logic această Esență căreia îi este coextensivă. Ibn ‘Arabi, în penultimul rând al unui pasaj pe același subiect ca acest capitol din ”Mawaqif”, declară și mai precis: ”Nu se poate spune de un lucru nici că se conține pe sine însuși, nici că nu se conține.” (Fusus al-Hikam, I, pag.226”

[ Traducere din: Emir Abd el-Kader, ”Le Livre des Haltes”, cap. 28. : ”El este Acela…” (Mawqif 254); sublinierile ne aparțin. ]

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: