Despre Certitudine (Emirul Abd el-Kader)

“Acelora care se află pe calea cea dreaptă, El le sporește călăuzirea și le dăruiește evlavia” (Coran, 47:17)

Adică: ”Acelora care se află pe calea cea dreaptă” prin credință și îndeplinirea de acte de adorație ”El le sporește călăuzirea” acordându-le lor o viziune (”kashf”, aici în sensul de ”dezvăluire”) a credinței  lor și arătându-le semnificațiile ascunse ale actelor lor de supunere. După cum El Însuși a spus: ”Fiți cu frică de Allah, și El vă va învăța” (Coran 2:282). La fel, după un hadith: ”celui ce acționează în conformitate cu știința Sa, Allah îi acordă știința pe care nu o are încă”.  Această știință pe care Allah o adaugă în plus celor care acționează conform științei pe care o au deja constă tocmai în dezvăluirea secretului a ceea ce fac. În realitate, ființei (responsabile legal) îi revine în primul rând obligația credinței, apoi cea a îndeplinirii obligațiilor – acțiuni propriu-zise sau abțineri de la acțiuni – pe măsură ce ele se prezintă ca atare și, în sfârșit, respectul pentru limitele prescrise și convingerea fermă că toate acestea se conformează dreptății. Trebuie de asemenea să se abțină de la a reflecta asupra modalităților prin care se manifestă realități incomprehensibile rațional, și să evite interpretările tendențioase (tațwilat).

Credinciosului ce acționează după ceea ce îi indică credința, Dumnezeu îi dezvăluie aspectul ascuns al lucrurilor și realitatea esențială a acestora. Dumnezeu îl ajută de asemenea să-și ridice în grad credința. Prima fază a acestui proces constă în acceptarea faptului că Mesagerul este veridic în ceea ce privește Mesajul său – această etapă corespunde la ceea ce este numit de Coran ”știința certitudinii” (”’ilm al-yaqin”, Coran 102:5). Mai sus se află ”ochiul certitudinii” (”’ayn al-yaqin”, conform Coran 102:7). Și, în sfârșit, se ajunge la ”realitatea certitudinii” (”haqq al-yaqin”). De aici, ceea ce era doar credință devine contemplație și viziune directă. Iată ce înseamnă a ”spori în călăuzire”, sau”creștere în credință” în mai multe versete și hadith-uri. Această expresie este o metonimie, unde efectul este luat drept cauză: căci este credința, cu tot ceea ce ea implică – cuvinte, acțiuni, convingeri intime – cea care este cauză pentru sporirea certitudinii și a avansării spre gradele ”ochiului certitudinii” și ale ”realității certitudinii”.

În mod analog, lipsa de credință și lipsa înfăptuirii de acte de adorație provoacă o rătăcire crescândă și devin cauzele ”pecetluirii” și ”ruginirii” inimilor, conform versetelor următoare: ”Însă acelora care au în inimile lor patimă, ea (Revelația) le va adăuga spurcăciune la spurcăciunea lor” (Coran 9:125); ”există în inima lor o boală, și Dumnezeu face să crească această boală” (Coran 2:10); ”Dar rugina a ajuns la inimile lor” (Coran 83:14); și alte versete similare.

În cazul celui ce ajunge la certitudine, nu se poate vorbi propriu-zis de o ”mărire” a obiectului viziunii sale; ceea ce crește este vizibilitatea și gradul de viziune (dezvăluire) a acestui obiect. Diferența între cele trei tipuri de certitudine menționate mai devreme se poate înțelege astfel: ”știința certitudinii” are nevoie de o dovadă, și în ea încă încape îndoială; ”ochiul certitudinii” are și el nevoie de o dovadă, însă în cazul său nu mai există îndoială; ”realitatea certitudinii” nu are nevoie de dovadă și nici nu admite îndoială. Toate științele ce sunt fruct al unei realizări spirituale efective, adică cele pe care Dumnezeu le acordă prin teofaniile Sale acelora pe care El îi alege dintre servitori, aparțin acestei ultime categorii.

Este deci clar că ”a crește în călăuzire” nu înseamnă a crede în mai multe lucruri, ci a crede mai mult în ceea ce se crede deja; și ”a spori în știință” (în cazul sfinților) nu reprezintă o adăugare în raport cu ceea ce Muhammad – Binecuvântarea și Pacea fie cu el – a adus. Sfinții nu aduc în plus nici ordine, nici apărare, nici interdicții, nici prescripții. Pur și simplu, Dumnezeu le dezvăluie secretele, realitățile esențiale, sensurile ascunse și semnificațiile esoterice ale revelației primite prin Muhammad (s.l.a.w.s.). Căci oricărui ”exterior” îi corespunde un ”interior”. Exteriorul unui lucru este ”regatul” (”mulk”), iar interiorul său este ”regalitatea” (”malakut”). Dumnezeu – slăvit fie! – a spus: ”Și așa i-am arătat noi lui Avraam împărăția cerurilor și a pământului pentru ca el să fie dintre aceia care cred cu convingere” (Coran 6:75). Acest verset este proba scripturală că certitudinea ce se adaugă credinței nu se poate obține decât prin dezvăluirea realității esoterice a lucrurilor și prin viziunea ”regalității” acestora.

(Mawqif 222, traducere realizată după ediția ”Abd el-Kader – Ecrits Spirituels”, Seuil, 1982, în traducerea franceză a lui Michel Chodkiewicz)

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: