Despre Nume (Al-ism) – Abd al-Karīm al-Jīlī

“… Perfecțiunea Numitului este manifestată eminent prin faptul că El se revelează celui care Îl ignoră, astfel că numele este pentru Cel Numit ceea ce exteriorul (az-zahir) este pentru interior (al-batin); în acest sens Numele este Cel Numit Însuși. [Nota traducătorului Titus Burckhardt: potrivit tuturor învățăturilor tradiționale, numele lui Dumnezeu este identificat în mod esențial și misterios cu Dumnezeu Însuși. “Domnul și numele Său sunt una”, spune și Ramakrishna.]

Obiectul unui nume poate fi non-existent ca atare, existând doar în mod ideal, așa cum este cazul Phoenix-ului, ce își derivă întreaga existență din numele său, și în care calitățile pot fi percepute doar prin numele său; căci, conform alegoriei convenționale, Phoenix-ul este ceea ce scapă inteligențelor și gândurilor; și deci este reprezentat printr-o imagine de o magnitudine fără egal. Ca urmare, numele nu reiese din esența sa, ci dimpotrivă, este supraadăugat pe un concept ideal pentru a-l păstra în rangul său de existență. Vei înțelege că lucrurile nu stau la fel în ordinea ontologică, unde numele Ființei veritabile este o cale spre adevărata cunoaștere a Celui Numit… Numele Phoenix-ului este deci, în ordinea creată, opusul numelui lui Dumnezeu în adevăr, căci în timp ce Phoenix-ul creat nu există în sine însuși, ceea ce se desemnează prin “Allah” este, În Sine Însuși, Ființa pură.  Așa cum nu se poate ajunge la Phoenix decât prin intermediul numelui său – și în acest sens Pheonix-ul există – tot așa accesul la cunoașterea lui Dumnezeu se face doar prin intermediul Numelor Sale și al Calităților Sale. Și pentru că fiecare Nume și fiecare Calitate (Divină) sunt conținute în numele Allah, rezultă că nu se poate accede la Cunoașterea lui Dumnezeu decât prin calea deschisă de Numele Său.

În realitate, acest Nume este Cel ce comunică cu adevărat Ființa, și care conduce spre El; este deci ca o pecete a dimensiunii universale a omului (ce ține de un aspect metafizic, și deci supraindividual); prin Nume cel ce este ales de Harul divin este unit cu Cel Preamilostiv (ar-Rahmān). Cel ce privește urmele peceții este cu Dumnezeu prin intervenția Numelui Său; cel care interpretează aceste urme este cu El prin intervenția Calităților Sale; iar cel care rupe această pecete, pătrunzând dincolo de Nume și de Calitate, este cu Dumnezeu prin Esența Sa, fără să mai existe niciun văl între el și Calitățile Divine…”

————————–

Traducere după ediția engleză a celebrului “Al-Insān al-Kāmil”: Abd al-Karīm al-Jīlī – Universal Man, translated with commentary by Titus Burckhardt, Beshara Publications, 1983, cap. “Of the Name (al-ism)”, și după ediția franceză: “De l’Homme Universel. Extraits du livre Al-Insān al-Kāmil”, Dervy-Livres 1975

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: