Despre subzistență și moarte (Abd al-Qādir al-Jīlānī)

Izolarea solitară este ceva ce vei experimenta cu siguranță. Când moartea te ajunge, fiecare prieten apropiat va rupe legătura cu tine, și fiecare rudă se va despărți de tine, deci desparte-te de ei înainte de a te coborî în locul de odihnă. Apoi mormântul îți va fi ca o cărare spre Domnul Adevărului (Lăudat și Preamărit fie El), un coridor (dihliz). Trebuie să mori înainte de a muri (mutqabla qabla an tamuuta). Mori pentru tine și pentru ei, și vei trăi în El. Vei deveni asemenea unui corp hrănit și mișcat de mâna predestinării (saabiqa), primindu-și partea dezinteresat. Atunci când acest proces s-a încheiat, va începe viața în apropierea lui Allah (Lăudat și Preamărit fie) și a cunoașterii Sale (‘ilm). Pasărea își va lua zborul, fără să-i pese dacă învierea a avut sau nu loc, dacă moartea a fost creată sau nu, căci singura sa preocupare este ajungerea la Adevăr (Haqq).

Cât despre rigorile legii (ahkaam), ele trebuie respectate și păstrate. Glorie Lui, Cel ce te-a învăluit cu protecția legii (hukm) și ți-a dezvăluit viziunea prin cunoaștere (‘ilm)!

Servitorul lui Allah se poate hrăni din ceea ce câștigă atâta vreme cât credința i se întărește, apoi va deveni nelegitim (yuharramu) pentru el a se hrăni din propriile câștiguri. Lui i se va spune: ”Deschide cufărul comorii puterii creative (takwin)! Ia din comoara cunoașterii!”. După vorbele Profetului s.l.a.w.s.: ”Eliberează-te de grijile lumești, atât cât îți este posibil”.

Faceți-vă o practică regulată din a vă aminti de moarte, și ceea ce se află dincolo de ea, și de podul îngust (siraat), și ceea ce se află la capătul său. Amintiți-vă de lumea de apoi, cu extazul și chinul său. Detașați-vă de această lume concentrându-vă pe Allah (Lăudat și Preamărit fie El), purificându-vă inimile și ființele cele mai profunde (asraar), luptând împotriva egourilor inferioare (nufuus) și luptând contra demonilor (shayatin). Eliberați-vă de dragul lui Allah (Exaltat fie El), și dedicați-vă complet Lui.

A afirma Unitatea Divină (tawhid) înseamnă a elimina toate creaturile, a vă îndepărta de tot zbuciumul naturii voastre comune (tab’) spre a atinge natura angelică, și apoi a o depăși și pe aceasta pentru a vă uni cu Domnul (Lăudat și Preamărit fie El).

Credinciosul (mu’min) se hrănește din câștigurile (kasb) și mijloacele sale materiale (sabab), recunoscând că totul vine de la Allah (Lăudat și Preamărit fie El). Apoi, când credința s-a întărit, își primește hrana prin încrederea absolută (tawakkul). O vede în continuare ca venind de la Allah – în aceasta atitudinea sa rămâne neschimbată. Chiar de-ar fi să rămână în râul Tigru timp de o mie de ani, inima i-ar rămâne atașată de Allah.

Satisfacerea dorințelor carnale întărește inima, barează accesul la esența ființei (sirr), elimină inteligența ascuțită (fitna), cauzează exces de somnolență și neglijență, mărește lăcomia și lărgește așteptările.

O, prizonier al propriilor pasiuni (hawa)! O, sclav al creaturilor! O tu, cel ignorant despre consecințele actelor tale! O tu, cel ignorant despre creaturi, despre Domnul Adevărului, despre ceea ce datorezi și ceea ce ți se datorează! Dacă nu înțelegi, măcar ai luciditatea să-ți amintești de moarte! Amintirea morții este cheia faptelor bune și a salvării (salama). Dacă îți vei aminti de moarte, nu vei mai comite astfel de excese. Dacă lăcomia și așteptările ți se vor diminua, vei realiza că aparținem cu toții lui Allah, că la El ne vom întoarce cu toții (istarja’ta), și Îi vei delega Lui toate treburile tale personale.

Fiecare pas pe care-l faci este spre mormânt. Ești într-o călătorie spre mormânt.

Atunci când ego-ul inferior (nafs) moare, locul său este luat de comandamentul lui Allah. Atunci când această lume moare, locul său este luat de Lumea de Apoi. Atunci când aceasta moare, locul îi este luat de Apropierea lui Allah (Atotputernic și Glorios). În Apropierea Sa, omul ajunge acasă și se desfată în tihnă.

Rugăciunea (salat) te va duce jumătate din drum, postul (sawm) te va aduce la poartă, iar milostenia (sadaqa) îți va permite accesul în palat. Unul dintre șeici a spus: „Pentru a parcurge calea spre Allah, trebuie să cauți ajutorul răbdării (sabr) și a rugăciunii (salat).”

Cuvintele mele vin de dincolo de tine, de dincolo de locul unde te pierd din vedere, deci transcend lumea ta și Lumea de Apoi.

Te-am privit și am văzut că nu ai nicio putere să îmi aduci vreun bine sau să-mi cauzezi vreun rău, să-mi dai sau să îmi refuzi ceva. Allah este Cel ce te pune în mișcare (mutassarif fikum). Mă poți răni doar după ce Allah a decis acea rană, deci toate I le  atribui Lui. Cât despre această lume, am văzut că e trecătoare, efemeră, ucigașă și trădătoare, deci refuz cu dispreț să-mi pun încrederea în ea sau să mă atașez de ea, căci e atât de vremelnică. În Lumea de Apoi, m-am oprit o clipă. I-am examinat condiția, și slăbiciunea sa mi-a devenit clară: anume că este o entitate creată (muhdatha), având lucruri în comun cu această lume. Am văzut că în ea, Allah a lăsat loc dorințelor egoului (nafs), ”tot ceea ce este plăcut ochiului” (după cuvintele lui Allah).

Și am spus: ”Unde este ceea ce-ți dorește inima?” Și apoi m-am întors de la ea spre Stăpânul său (Mawla), Modelatorul său (Bari’), Creatorul său (Khaliq) și Inventatorul său (Muhdith).

Atunci când servitorul este devotat în mod conștient lui Allah (Atotputernic, Glorios), El îl răsplătește transformându-i ignoranța în cunoaștere (‘ilm), îndepărtarea în apropiere, tăcerea în recunoaștere formală, singurătatea în prietenie intimă (uns) și întunericul în lumină.

************************

(tradus selectiv din volumul “Mahfuzat” al “coroanei sfinților”, Shaikh-ul Abd al-Qādir al-Jīlānī : Ediția ”Utterances of Abd al-Qādir al-Jīlānī”, Al-Baz Publishing, 1992)

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: