Din Secretele Postului (Ibn ‘Arabi)

Redăm mai jos punctual câteva considerații ale lui Muhyi’d-din Ibn ‘Arabi despre unul dintre stâlpii credinței musulmane: postul (as-ṣawm); extrase din amplul său volum “Iluminările de la Mecca” (al-Futūḥāt al Makkīya‘).

Folosind ca și cheie privilegierea postului de către Dumnezeu ca ”fără asemănare” între toate celelalte acte de adorație, Shaikh-ul Al-Akbar ne dezvăluie câteva din secretele spirituale, beneficiile și ”scânteile” acestei practici ”fără egal”.

 

  • Postul este abstinență (imsak) și exaltare (rif’a).
  • Dumnezeu însuși – fie lăudat în Transcendența Sa! – l-a elevat în grad deasupra tuturor celorlalte acte de adorație, eliminând orice asemănare între acestea și post.
  • Postul nu este un act, ci abandonul unui act (tark). Negarea oricărei asemănări este ea însăși un atribut negativ, ceea ce întărește paralela între post și Dumnezeu. După cuvintele Celui Preaînalt: “Nimic nu îî este comparabil” (Coran: 42:11)
  • Bucuria celui ce postește ține de ratașamentul său la gradul “non-similitudinii”.
  • Postul i se atribuie servitorului lui Dumnezeu, care astfel intră în rândurile “celor ce postesc”; apoi, în ciuda acestei atestări, Dumnezeu i-o retrage și Și-o atribuie Sieși, prin cuvintele “Toate actele fiilor lui Adam le aparțin, în afară de post – căci acesta este al Meu, și Eu îi acord răsplata”. Adică: “atributul As-Samad, ce indică independența (tanzih) față de hrană, îmi aparține doar Mie; dacă îl atribui unui servitor, el exprimă doar un aspect condiționat al transcendenței și nu Transcendența absolută, ce aparține doar Majestății Mele”.
  • După cuvintele lui Abu Talib ibn Makki, unul dintre maeștrii “ahl adh-Dhawq” (ai gustului inițiatic): “Nu poate vedea pe Cel fără asemănare decât Cel fără asemănare”.
  • După cuvintele Profetice: “Postul este un scut (junna)”, adică o protecție (wiqaya); ca și în cazul cuvintelor: ”Aveți frică reverențială de Allah”, adică considerați-L ca salvator și fiți voi înșivă salvatori pentru El! El a conferit postului aceeași funcțiune protectoare, cea de ”fără asemănare”, căci postul nu are asemănare între toate actele de adorație.
  • Dumnezeu a ordonat servitorului să răspundă celui care îl insultă sau îl atacă: ”Postesc!”, adică ”sunt într-o stare în care abandonez acest act pe care îl faci tu, cel ce mă ataci și mă rănești”. Prin decretul Domnului său,  servitorul se ridică (nazzaha) mai presus de ripostă și anunță că o abandonează, adică mai exact că nu mai există la el nici insultă nici dorința de a o combate.
  • [referitor la hadith-ul ce spune că, pentru Cel Preaînalt, halena celui ce postește este mai plăcută decât parfumul de mosc]: ceea ce este, pentru noi, o halenă neplăcută, pentru El este un miros mai parfumat decât moscul, căci acest miros emană de la o ființă ce nu are asemănare. Mirosul ce emană de la cel ce postește provine din respirația sa, în vreme ce mirosul emanat de mosc nu provine din respirația moscului!
  • Cei ce postesc ating perfecțiunea în domeniul operelor de adorație: au fost ”calificați” prin ceea ce nu are asemănare, și ceea ce nu are asemănare este, în realitate, perfect. Cei dintre Cunoscători ce practică postul intră de acum în Paradis prin poarta numită ”ar-Rayyan” (prin care doar ei intră) într-o manieră ascunsă și vor intra (în viața de apoi) într-o manieră cunoscută de toate creaturile.
  • Postul aparține servitorului prin statut, nu prin esența sa. Allah Și-a atribuit această esență, și nu i-a acordat-o servitorului Său, chiar dacă acestuia i-a poruncit să postească. Este potrivit deci ca cel ce postește să privească spre Dumnezeu pe întreaga durată a postului său, pentru a realiza în mod plenar această ”calificare” și pentru a nu fi distras de la aceasta. Dumnezeu nu-Și atribuie postul decât dacă acesta e autentic, și este autentic doar în forma prescrisă de Allah celui ce postește.
  • Referitor la cuvintele Celui Preaînalt adresată celor ce postesc: ”și țineți postul până noaptea” (Coran 2:187): ele indică termenul ultim al abstinenței în lumea vizibilă (‘alam ash-shahada), adică ”ziua”. În realitate, noaptea este cu adevărat simbolul misterului (ghayb). Odată ce cel ce postește atinge gradul corespondent lumii misterului reprezentat de noapte, abstinența nu mai are niciun rost: fie că este vorba de membre sau de suflet, aceasta se aplică doar la ceea ce este interzis în lumea vizibilă. Lumea misterului este Decret pur: nu are nevoie de nicio protecție, de unde și numele de ”lume a Decretului Divin” (‘alam al-Amr).
  • Referitor la cuvintele: ”Atunci când noaptea avansează aici, ziua se îndepărtează și soarele apune, cu adevărat cel ce postește rupe postul”: Trebuie înțeles: ”…și soarele a dispărut din lumea vizibilă pentru a se ridica la orizontul intelectului său, cel ce postește rupe postul”, adică: nu mai are nevoie să practice abstinența, interdicția nu mai are sens pentru el, căci intelectul nu i se hrănește din ceea ce Dumnezeu i-a ordonat să evite, ce corespunde satisfacerii naturii sale individuale. Află deci: odată ce a atins acest grad, ”exaltarea” (rif’a) se eliberează din puterea naturii sale individuale.
  • Postul este o ”calificare samad-iană” (ținând de atributul divin ”as-Samad” – ”Cel Ce satisface orice nevoie”), ce exprimă transcendență în raport cu necesitatea de a se hrăni ce este proprie creaturilor.
  • Postul este ”mai perfect” decât rugăciunea rituală, căci el duce la întâlnirea cu Allah și contemplarea Sa. Rugăciunea este un dialog (munajat), nu o contemplare. Postul nu se împarte, el aparține în totalitate lui Allah și deloc servitorului.
  • Există aici un secret sublim. Am spus deja despre ”contemplare” și ”dialog” că nu sunt compatibile. În realitate, contemplarea aduce cu sine perplexitate și stupoare (baht), în vreme ce cuvântul vizează înțelegerea: atunci când ți se adresează un cuvânt, atenția ta se îndreaptă asupra a ceea ce se spune, și nu asupra celui ce vorbește. Înțelege deci Coranul, și vei înțelege al-Furqan! (Notă: furqan poate fi tradus prin ”discernământ”, fiind de asemenea un cuvânt folosit în Coran pentru Cartea Sfântă).
  • ”Ființa dotată cu intelect nu a obținut niciodată un extaz prin contemplație, căci contemplația lui Dumnezeu e o extincție; nu comportă niciun extaz”. (Abū al-ʿAbbās al-Sayyārī)
  • Sosirea lunii Ramadan fiind cauza începutului postului, Allah deschide porțile Paradisului. Paradisul este vălul (sitr). Postul aduce la lumină opere de adorație pe care nu le cunoaște decât Allah Preaînaltul, căci postul constă în abandonul unui act (tark). Nu este vorba de o acțiune existențială, ce apare privirii și poate fi îndeplinită de membrele corpului: postul [în esența sa] este ascuns de un văl tuturor celor ce nu sunt Allah. Allah Preaînaltul este singurul ce îi poate constata prezența la cel ce postește.
  • Conform unor cuvinte din tradiție (khabar): ”demonii circulă la fiii lui Adam ”precum sângele”. Împiedicați-i să curgă prin foame și sete”; acestea îl ajută pe om să reziste la ceea ce demonul vrea să îl împingă – acțiuni după modelul lui, în formă excesivă, dincolo de ceea ce este prescris de Lege.
  • Dacă Profetul lui Allah (s.l.a.w.s.) a indicat să se spună complet ”luna Ramadan” (și nu doar ”Ramadan”), aceasta este din cauza faptului că ”este fără asemănare”.

(Din păcate, constrângerile de spațiu ne obligă să ne oprim aici, însă trimitem cititorul pentru mai multe ”iluminări” legate de post direct la lucrarea lui Ibn ‘Arabi ”Textes sur le jeune”, Editions Maison des Livres, Alger, 1989)

1 thought on “Din Secretele Postului (Ibn ‘Arabi)

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: