Educaţia spirituală, de ieri şi până astăzi

In aceasta intalnire, Sidi Sahri a dezvoltat trei aspecte :

– sufismul

– necesitatea sufismului

– sufismul între ieri şi astăzi

I – În ceea ce priveşte sufismul, echivalentul său în sfântul Coran este tazquia, purificare. « El este Cel ce a trimis printre cei neştitori, un profet luat dintre ei pentru a le recita versete care-i curăţă (yuzakihim), care-i învaţă Cartea şi înţelepciunea » (62, 2).

Echivalentul în sunna este ihsan (excelenţă), cea mai înaltă dintre staţiunile (maqam) religiei. Găsim o definiţie chiar în celebrul hadith aşa-zis al lui Jibril (Gabriel).

Această realitate a sufismului are, deci, fundamente exclusiv şi indiscutabil islamice.

Cel care s-a realizat succesiv prin intermediul celor trei staţiuni (1- Islam, 2 – Iman, 3 – Ihssan) nu este, deci, nicidecum un inovator de condamnat, ci pur şi simplu un credincios sincer care doreşte să-şi completeze, să-şi desăvârşească credinţa.

Cel care rămâne la nivelul 1 al Islamului o face, fără îndoială, ca urmare a unei palide ambiţii spirituale.

Cel care se găseşte la nivelul 1 sau 2 ale credinţei nu poate îndruma pe cineva care doreşte să atingă nivelul 3, cel al Ihssan-ului.

Nu putem, deci, reproşa unui bărbat sau unei femei că doresc să îndepărteze vălul (sau să reducă distanţa) între el (sau ea) şi creatorul lor.

Sufismul este, aşadar, un nivel indisociabil al edificiului numit Islam.

Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, în cursul istoriei Islamului este că nivelul al 3-lea a fost « distrus », ceea ce i-a adus pe oameni să nege posibilităţile metafizice de atingere a acestui nivel 3. Cine nu a cunoscut decât nivelul 1, nu poate admite că există şi alte niveluri ale credinţei.

Problema constă în faptul că religia credinciosului nu este completă decât dacă este atins şi nivelul al 3-lea.

II – În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare : este sufismul necesar ?

Se poate spune că ceea ce caraterizează astăzi societatea modernă este nepăsarea. Aceasta este regula de conduită.

Pasiunile au preluat controlul inimii. Omul nu-şi mai poate controla pasiunile sau lupta împotriva ego-ului său. Dimensiunea spirituală a omului a fost pusă în şah.

Nu s-ar putea afirma că acest om are nevoie de un sprijin, de o susţinere/asistenţă, de un ajutor ?

Astăzi se admite ca o ţară să poată solicita ajutor ca să iasă din subdezvoltarea ştiinţifică.

Această regulă, că cel slab are nevoie de cel puternic, unanim acceptată, este valabilă şi în domeniul spiritual.

Tot astfel, un suflet slab sau slăbit nu are, oare, nevoie de un suflet puternic pentru a-l ajuta ? Cu atât mai mult cu cât mântuirea sufletului este un obiectiv suprem, ea este scopul existenţei.

Omul care nutreşte acest sentiment nu este de dispreţuit, ci de felicitat, fiindcă se află pe calea cea bună.

Bineînţeles, de acest gen de ajutor n-are nimeni nevoie. Ne vom auzi apunând: « Sunt capabil să reuşesc şi singur ! » « Credinţa mea îmi ajunge ! Ce mai există în afară de ceea ce trăiesc ? »

III – În ceea ce priveşte cel de-al treilea aspect: sufismul de ieri şi până astăzi

Este important de ştiut este că, de-a lungul timpului, obiectivul maeştrilor spirituali a fost întotdeauna acelaşi: cunoaşterea lui Dumnezeu şi proximitatea de Dumnezeu.

“Materia primă” pe care o utilizezază pentru refacerea sufletelor destrămate este, şi ea, aceeaşi: luminile muhammadiene.

Profetul a adus un ansamblu de reguli divine care au fost, ulterior, codificate. Este dimensiunea legislativă, exoterică a mesagerului lui Dumnezeu. Însă Profetul are şi o dimensiune interioară, luminoasă (« o magmă de lumină », cum o descriu gnosticii). Aceste lumini au fost comunicate de la inimă la inimă. Aceste lumini sunt cele care permit şeicilor să refacă sufletele destrămate. Luminile sunt una, dar pentru reconstruirea personalităţii interioare, a sufletelor destrămate, metodele educative diferă.

Altădată, austeritatea (takhalli) era aceea care preceda înfrumuseţarea (tahalli) şi, în sfârşit, manifestarea/teofania (tajalli), altfel spus cunoaşterea, adorarea fără să-L vezi, tajalli lui Dumnezeu în tine.

Astăzi, această metodă este dificil de pus în practică din cauza fragilităţii conştiinţei spirituale. În aceste condiţii, cum să i se ceară discipolului să treacă prin takhalli înainte de tahalli?

Pe calea noastră, maestrul spiritual, Sidi Hamza, are o metodă diferită: tahalli-takhalli-tajalli.

Nu mai există condiţii prealabile, ca altădată, cu excepţia dhikr-ului. Luminile dhikr-ului vor alunga din inimă pasiunile şi vor reda discipolului controlul asupra propriului ego.

Acest principiu educativ este singurul adoptat, singurul care-i poate atrage pe oameni şi care îi poate face să-L iubească pe Dumnezeu şi pe Profetul Său. Este dovada că maestrul viu de astăzi a rezumat totul în dhikr, că posedă, astfel, o extraordinară putere spirituală.

Altădată, discipolul participa într-o oarecare măsură la propria sa educaţie, ajutându-l pe maestru în demersul său educativ.

Astăzi, puterea spirituală a dhikr-ului este atât de intensă încât e capabilă să transforme discipolul pe nesimţite, fără să necesite din partea sa eforturile de odinioară.

Aceasta este o binecuvântare de-a lui Dumnezeu, care ne cunoaşte preocupările, slăbiciunile şi de aceea ni l-a trimis pe şeic ca pe o binecuvântare.

(Mohamed Sahri – Fes)

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: