Fraternitatea

Dumnezeu spune în Coran: “Ramâi în compania acelora care, dimineata si seara, invoca pe Domnul lor, cautând spre Fata Sa. Ochii tai sa nu se desprinda de ei cautând poleiala vietii de aici. Nu îl asculta pe cel a carui inima am facut-o nepasatoare fata de Amintirea Noastra, pe cel care se lasa condus de pasiuni si se arata desfrânat în comportament.” (XVIII, 28).

Primul dintre tovarasii discipolului va fi evident Ghidul sau. Vizita acestuia ocupa un loc deosebit de important, caci este în acelasi timp un medicament spiritual si o oglinda pura. În prezenta Shaikh-ului, purificarea inimii evolueaza într-un ritm rapid, caci acesta fiind un model de valori de sfintenie, cu cât discipolul ramâne mai mult în preajma sa, cu atât este mai incitat sa se impregneze de aceasta stare si prin aceasta sa integreze în el însusi aceste valori. Pentru ca i-a fost dat sa-si purifice inima si sa-si abandoneze ego-ul, Ghidul este investit în întregime cu Prezenta lui Dumnezeu. Mort ca individ, el este transparenta pura a Realitatii divine. Fiecare din gesturile si cuvintele sale reflecta calitatea particulara a acestei Prezente. Prin prisma functiunii care i-a fost conferita, aceste gesturi si cuvinte au printre altele o putere educativa asupra discipolului, fara ca acest lucru sa tina de o vointa anume. Ca o oglinda pura, Shaikh-ul ne reflecta imaginea exacta a inimii noastre, cu toate asperitatile ei. Din aceasta cauza în prezenta Ghidului este de dorit a nu fi distrat în nici un moment, ci dimpotriva a fi mereu concentrat si atent la toate semnele, verbale si non-verbale, în spatele carora se pot ascunde aluzii pentru discipolul în cauza. Anumite discutii în aparenta neînsemnate pot contine indicatii deosebit de pretioase: “Chiar atunci când va vorbesc de gradina voastra, va vorbesc despre Unitate”, spune Sidi Hamza. Vizita Ghidului constituie de asemenea un ajutor important în vederea orientarii. Forma sa fizica ramânând suportul realitatii sale spirituale, faptul de a-l întâlni fizic permite a presimti mai bine prezenta care-l ocupa, si deci a se orienta mai bine spre aceasta realitate.

Un agafiu sufi spune ca “acela ce înainteaza sigur, înainteaza cu Satan”. De fapt, un parcurs solitar lasa mereu loc sugestiilor ego-ului nostru, adesea fara a ne da seama de acest lucru. Ego-ul poseda o capacitate imensa de a se înfasura în motive serioase, intentii laudabile si scuze excelente pentru cele mai rele dintre pasiunile noastre. Frecventarea altor discipoli ne ajuta sa vedem mai clar în noi însine, printr-o munca foarte concreta de fratie spirituala. Este usor a ne pretinde toleranti, spre exemplu, în vreme ce suntem singuri în propria casa. Este însa cu mult mai dificil a fi într-adevar, mai ales în momentul când nu consimtim la parerea altcuiva pe un subiect care ne atinge în inima. Putem sa ne credem deosebit de serviabili, pentru ca apoi sa ne dam seama ca avem mari dificultati în a face anumite servicii. Sau sa ne credem umili, pentru ca apoi sa ne dam seama ca în realitate ne credem superiori, poate chiar din pricina acestei pretinse umilinte. Sau putem foarte bine sa ne credem generosi, si sa descoperim ca în anumite momente, la anumite lucruri ne este extrem de greu a renunta.

Fraternitatea nu înseamna a fi mereu împreuna, ci a comunica împreuna. În virtutea frazei care spune ca “credinciosul este oglinda credinciosului”, frecventarea altor discipoli ne ajuta sa vedem clar în noi însine. Discutiile cu ei sunt de altfel de o bogatie inestimabila, caci aici iese la lumina educatia Ghidului însusi. Toti fiind hraniti prin el, acesta reveleaza prin fiecare o modalitate a prezentei care-i este proprie, ca o aducere aminte. De altfel, termenul arab utilizat pentru a desemna aceste conversatii (muddhakara) provine de la aceeasi radacina ca si cea a cuvântului dhikr. Fiecare discipol reprezinta o fateta a Shaikh-ului. Învatând încet-încet a se cunoaste si a împarti reciproc, asemenea tovarasilor de drum dezinteresati care merg pur si simplu în aceeasi directie, discipolii învata sa cunoasca forma propriului ego si se întaresc reciproc în pastrarea Caii spre Dumnezeu. Când unul dintre ei are dificultati, ceilalti îl sustin. Anumite notiuni ca acelea de fraternitate, solidaritate sau ajutor reciproc iau rapid forme concrete în sânul comunitatii. Iar din cauza faptului ca toti se afla acolo numai pentru Dumnezeu, ajutorul divin vine sa usureze aceste lucruri, dupa aceste cuvinte ale lui Dumnezeu spuse prin gura Profetului sau: “Iubirea mea revine de drept tuturor acelora ce se iubesc în mine”. Nu este vorba aici de o morala sau un efort, ci efectiv de un schimb si o dragoste ce vin natural, de un sentiment ce creste în inima discipolului pe masura ce devine constient de faptul ca educatia spirituala a Ghidului are loc în fiecare clipa. Aceasta uniune a inimilor este ceva extrem de puternic, ce se produce indiferent de vointa noastra si usureaza de la sine toate relatiile inter-umane. O bucurie inexplicabila si spontana domneste de obicei între faqiri, fara sa le putem atribui unei cauze precise. Si frictiunile însele, ce pot oricând aparea, participa si ele la aceasta curatire a inimii. Ca degetele unei mâini, discipolii se ating uneori însa ramân mereu uniti, fiind atasati la aceeasi mâna.

În lupta împotriva ego-ului nostru, individualismul este ceva ce trebuie depasit. Faptul de a trece dincolo de sine însusi pentru a se pune în slujba unei realitati care ne depaseste, faptul de a acorda preeminenta altora în fata noastra însine participa într-o mare masura la educatia spirituala. O Cale este o comunitate spirituala unde primim si oferim în acelasi timp; si cu cât oferim mai mult, cu atât primim mai mult. Un îndemn sufit spune astfel: “Ofera ceea ce ai în buzunar, si Dumnezeu îti va oferi ceea ce este în misterul Sau”: Întotdeauna actul de a oferi precede si atrage ca si consecinta pe cel de a primi, pentru a putea oferi din nou. Este sensul primului hadith qudsi care a fost revelat: “Ofera, si Eu îti voi oferi”. Însa când oferim, este de preferat dupa cuvinetele Evangheiei sa facem în asa fel “ca mâna noastra dreapta sa nu stie ce face cea stânga”, asta pentru a evita ca ego-ul nostru sa se foloseasca de darul nostru, sa-si asume meritul pentru el si sa-l treaca în contul sau.

Una dintre formele de a darui este activitatea pe care o desfasuram în comunitate. Ratiunea însasi de a exista a acestei comunitati, ca si a tuturor relatiilor ce se stabilesc în interiorul acesteia, este prezenta Ghidului, care a primit autorizatia de a comunica sirr-ul. Relatiile intra-comunitare se tes în jurul existentei acestui secret si a acestei autorizatii. Sirr-ul este ca fântâna ce se afla în interior si care iriga totul în jurul ei, adica inimile noastre, relatiile, comportamentele sau atitudinile noastre. Sidi Hamza spune adesea ca “Shaikh-ul naste, iar faqirii educa”. Evident ca Shaikh-ul educa el însusi, însa semnificatia frazei sta în faptul ca sirr-ul da nastere tuturor acestor lucruri. Este ca o apa care izvoraste, iar discipolii sunt ca niste gradinari care o canalizeaza si o conduc spre locul unde trebuie sa ajunga, pentru a-si comunica puterea si forta de transformare. Comunitatea are deci un rol, ea exista pentru a îndeplini o functiune. În jurul acestui izvor central si principal al sirr-ului, se leaga toate celelalte canale posibile care se stabilesc, si care trebuie la rândul lor sa faciliteze buna circulatie a secretului. Discipolul care este acest canal, aceasta curea de transmisie, devine la rândul sau cel care da si cel care primeste. Din momentul în care se ataseaza Caii si practicii spirituale, fiecare faqir primeste si transmite sirr-ul, în mod constient sau nu. Din acest motiv nu trebuie sa credem ca unele persoane sau lucruri sunt importante, în vreme ce altele nu sunt. Fiecare este important, caci fiecare transmite acest sirr; toata lumea are în acelasi timp, într-un fel, aceasta binecuvântare si aceasta responsabilitate. Termenii de Lalla si Sidi, folositi pentru a desemna discipolii femei, respectiv barbati, constituie o marturie constanta despre respectul si importanta pe care trebuie sa le acordam fiecaruia; daca ar putea fi tradusi prin “Doamna” si “Domnule” aceste cuvinte ar trebui sa aiba o conotatie extrem de respectuasa care le-ar apropia de “Monseigneur” din franceza veche. Fiecare, acolo unde se afla, se va stradui sa faca tot ceea ce-i sta în putere pentru a fi cât mai transparent posibil, pentru a nu ajunge un loc de împotmolire si non-comunicare a sirr-ului. În acelasi timp, ca si în cazul gradinaritului, exista reguli si functii de luat în seama si respectat pentru ca secretul sa ajunga chiar în punctele extreme, sa atinga si sa irige peste tot. Acesta este suflul ce trebuie sa-i anime pe discipoli. Fiecare este un mediator viu pentru celalalt. Fiecare, prin atitudinea si compotamentul sau, faciliteaza acest curent; sirr-ul trece de la unul la altul. Si trebuie ca fiecare sa fie deosebit de atent la cel mai mic detaliu care ar putea constitui un obstacol, deoarece suntem în serviciul a ceva care ne depaseste infinit.

Fraternitatea este deci si ea un mijloc de a pasi pe drumul spre sursa ultima. Transparenta succesiva a unora si a altora face ca discipolii sa fie din ce în ce mai legati unul de celalalt. Transparenta perfecta este inima Ghidului, pentru ca este o inima ce s-a desprins de toti idolii, care a revenit la starea de servitudine absoluta, starea în care suntem cu adevarat servitori ai Domnului. A se orienta spre Shaikh înseamna a se orienta spre aceasta transparenta, înseamna a o absorbi noi însine si a o comunica celorlalti. Daca ne abandonam ei, ne învingem ego-ul si nu-l mai lasam sa ia stapânire asupra noastra. În aducem dimpotriva în situatia de a se micsora, si atunci contribuim la transmiterea a ceva. Ne straduim sa devenim legaturi vii pentru a ne fructifica unii prin altii: hranindu-i pe ceilalti, ne hranim noi însine; daruind, primim la rândul nostru. Acesta este sensul veritabil al fraternitatii, dincolo de aspectele pur psihologice si exterioare inerente functionarii oricarui grup.