Ghidul Spiritual

Sufitii spun adesea: “Calea, este Shaikh-ul”. O cale spirituala nu are deci sens decât în raport cu Ghidul spiritual care, ca o fântâna de apa vie, o iriga si o hraneste în întregime. Dupa cum apa da nastere la flori diferite în functie de pamântul care o primeste, discipolii unei cai (fuqqara, plural de la faqir, în traducere “saracii” în sensul saraciei cu duhul de care vorbesc Evangheliile) pot parea diferiti dupa tari, medii socio-profesionale, vârste sau alte criterii exterioare. Însa în realitate ei se hranesc toti de la o sursa unica si parcurg cu totii acelasi drum, fiecare în felul sau. Acest fapt îi transforma în frati spirituali, dincolo de orice diferenta exterioara. Si aceasta relatie de fraternitate devine din ce în ce mai concreta prin experientele interioare pe care fiecare le traverseaza de-a lungul acestui parcurs. De fapt, daca cuvintele nu pot descrie aceste stari acelora ce nu le-au trait ei însisi, indiferent cât de mult am dori acest lucru, ele permit totusi a le evoca celor care le-au gustat.

Este surprinzator sa ne dam seama ca putem împarti o multime de lucruri profunde si subtile cu persoane ce par altfel foarte diferite de noi, în vreme ce oameni care ne apareau foarte apropiati pe plan afectiv, social, intelectual sau cultural pot parea a nu ne mai întelege din momentul în care abordam aspecte ale acestui drum interior. Acest fapt nu este decât o reflexie a ceea ce numim “secretul spiritual” (Sirr). Depus prin autorizatie divina în inima Shaikh-ului, este secretul ce face Calea operativa si permite transformarea progresiva a discipolului.

Raportul cu Ghidul nu va fi deci nici unul de prietenie, nici unul la nivel de conversatie respectuasa pe subiecte fine sau elevate. Nu este de asemenea vorba de un raport în care Ghidul ar dicta discipolilor cel mai mic fapt sau gest, sau si-ar asuma sarcina gestionarii vietii lor cotidiene. Un veritabil ghid spiritual nu este niciodata un “maitre a penser”. Caci în realitate nici prin gând, nici prin rationament discursiv nu-l putem cunoaste pe Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu nu este nici o formula matematica, oricât de sofisticata ar fi ea, nici un concept emis de ratiunea noastra, oricât de ascutita. Din cauza acestui fapt, învatatura spirituala nu poate avea mai nimic în comun cu cea profana.

Ibn Ata ‘Allah descrie în urmatorul fel functiunea Ghidului spiritual: “Ghidul tau nu este cel al carui discurs îl întelegi, ci acela a carui prezenta te transforma; el nu este acela ce te ghideaza prin ceea ce exprima, ci acela ce te penetreaza prin aluzia spirituala; nu este cel care te invita sa intri, ci cel care îti ridica valul ce te separa de El; nu este acela care te conduce prin cuvinte, ci acela care te transforma prin starea sa spirituala; este cel ce lustruieste continuu oglinda inimii tale pâna când în ea stralucesc luminile Domnului tau; el te ridica spre Dumnezeu si, odata ridicat, te conduce catre Acesta; totusi nu înceteaza a veghea asupra ta pâna în momentul în care te trece în mâinile Sale; el te introduce în lumina Prezentei Divine si îti spune: “Iata-te, si iata-l pe Domnul tau””

Relatia ce uneste Ghidul cu discipolul sau este una subtila si extrem de pretioasa. Ghidul este un sfânt care a fost ales pentru a chema si a conduce oamenii pe un drum de întoarcere la Creator, adica de întoarcere la natura noastra profunda. Pentru ca o persoana sa poata îndeplini aceasta functiune, o dubla conditie este necesara. Trebuie sa fi existat o transmisie prin alt Ghid a acestui Secret spiritual, si în acelasi timp acest fapt sa fie dublat de o confirmare divina a acestei autorizatii. Un lant neîntrerupt leaga astfel toti ghizii autentici, de la Profet pâna în zilele noastre. Om stins el însusi ca individualitate, dar care traieste în Dumnezeu, Ghidul este înainte de toate un educator spiritual. El este mediatorul perfect ce ne pune în contact cu aceasta realitate divina de unde suntem originari, dar a carei perceptie am pierdut-o. Om realizat, el ne transmite mijloacele de a ne trezi inima, aceasta inima care este pentru sufiti instrumentul perceptiei spirituale. Restabilind legatura cu aceasta perceptie a inimii, ne regasim sensul veritabil al existentei. Printr-un abandon plin de încredere în mâinile lui Dumnezeu, începem sa învatam a descifra si a urma semnele ce ni le trimite, pentru a ne ghida catre El. Regasim aceasta pace interioara de care vorbesc cartile sacre, împreuna cu recunostinta plina de bucurie a aceluia ce stie ca tot ceea ce i se întâmpla vine prin mila divina. Regasim dragostea vizavi de întreaga creatie, ca o multitudine de fete ale aceleiasi unice realitati. Ceea ce astazi ne împiedica sa simtim toate acestea este tirania propriului ego. Caci ghidul nostru actual, este ego-ul. El este cel care ne dicteaza comportamentul, care ne împinge sa actionam sau din contra sa nu actionam. El este cel ce le cântareste si le judeca pe toate, nu în functie de ceea ce este într-adevar fiecare lucru în parte, ci în functie de ceea ce-i poate aduce lui însusi profit. El este cel ce, din frica, refuza si respinge tot ceea ce nu este orientat în sensul dorit de el, tot ceea ce nu cunoaste sau nu stapâneste. Tot el este cel care, din cupiditate, râvneste si acapareaza cu forta ceea ce nu-i apartine. Nimic nu ne conduce mai mult decât iluzia. Printre lucrurile care-l tin pe om departe de Dumnezeu, trebuie sa vedem în primul rând frica de a pierde ceea ce are si de a obtine ceea ce nu are. Calea spirituala este deci axata pe lupta împotriva egoului, în aspectul sau negativ si pasional.

Atasamentul la Cale ia forma pactului initiatic. Prin acest pact, discipolul se angajeaza sa se conformeze indicatiilor Ghidului, iar acesta se angajeaza sa-l conduca pâna la Prezenta Divina. Se spune ca cel ce primeste pactul initiatic primeste în germen sfintenia. În mod practic, pactul poate fi transmis direct prin Ghidul însusi, sau prin intermediul unei persoane autorizate în mod expres sa opereze aceasta transmisie. Din momentul acestui pact, inima Ghidului si cea a discipolului sunt legate printr-o legatura invizibila, iar primul va putea transmite celui de-al doilea secretul al carui depozitar este. Stiinta ce emana de aici se va descoperi ulterior în mod progresiv , nu sub forma unor cunostinte teoretice, ci mai curând sub aspectul unui gust intim, din ce în ce mai profund si mai intens. Dupa cum o indica Ghidul nostru Sidi Hamza, “sufismul nu este o stiinta a hârtiilor, ci una a gusturilor”. De altfel adesea aceasta deschidere se va opera fara ca discipolul sa fie pe deplin constient de faptul ca ea vine de la Ghidul sau, deoarece va izvorî chiar din profunzimile fiintei sale.

Nu este vorba aici de idei sau sentimente, ci în mod concret de veritabile perceptii interioare. Experienta Caii se poate compara cu o nuanta de culoare, ce umple treptat toate compartimentele vietii noastre si culmineaza cu a ne schimba profund perspectiva asupra evenimentelor pe care le traim si asupra existentei însisi. Transformându-ne privirea pe care o avem asupra lucrurilor, aceasta experienta ne transforma si reactiile fata de situatiile cu care suntem confruntati. Acest lucru aduce cu sine o modificare de comportament, ce face din noi în fiecare zi tot mai mult servitori ai vointei divine, conformi în aceasta directie modelului de excelenta profetica.

Dumnezeu afirma în Coran: “Nu am creat oamenii si djinii decât pentru a ma adora”. Sufitii fac astfel din servitudinea vizavi de Dumnezeu gradul cel mai înalt al realizarii spirituale. Regasindu-ne aceasta natura profunda, regasim sensul acceptarii active a vointei divine. Afirmarea superioritatii Vointei Sale în raport cu a noastra ne permite sa ne regasim pacea interioara. Eliberati de pasiunile noastre si de tirania egoului, putem regasi încet încet acea capacitate de a iubi dezinteresat întreg ansamblul creatiei, stare de altfel similara aceleia de copil.

Coranul ne spune: “Numai Dumnezeu stie ceea ce este în inimile voastre”. Privirii divine nimic nu-i poate scapa, si deci fiecaruia îi revine sarcina de a se întreba asupra adevaratelor sale motivatii, având drept unic criteriu propria sinceritate. Unui om venit pentru a-l întreba despre ce înseamna drumul drept, Profetul i-a dat un singur raspuns: “Întreaba-ti propria inima”. Pe Cale, orientarea interioara catre Ghid este cea care va permite treptat discipolului sa-si asculte efectiv propria inima, si nu un sentiment sau o idee difuza ce nu ar fi decât produsul starii sale psihologice de moment. Asa cum cel ce priveste luna poate vedea reflexia luminii solare, discipolul poate primi lumina divina orientându-si inima spre cea a Ghidului. Prin intermediul invocatiilor si al practicilor care-l vor face sa guste natura particulara a acestei lumini, discipolul va învata progresiv a o recunoaste în el însusi, în multitudinea de perceptii din interiorul sau. Aceasta lumina îl va conduce ulterior pe tot parcursul sau spiritual, si de aici importanta acordata orietarii, în vederea captarii a cât mai mult din lumina ce emana din inima Shaikh-ului.

Aceasta orientare este o notiune esentiala, si în acelasi timp extrem de subtila. Pentru a o evoca, Sidi Hamza foloseste o imagine: “În cazul în care avem de-a face cu o oglinda murdara si ruginita si dorim ca ea sa reflecte perfect lumina soarelui, trebuie efectuate doua operatii. Prima este slefuirea oglinzii – aceasta curatare în ce priveste inima se face cu ajutorul invocatiei. Cealalta este orientarea oglinzii catre soare, astfel încât acesta sa se reflecte perfect în ea – si de aceea trebuie sa va orientati inima catre cea a Ghidului. Puteti invoca vreme de ore si ore în sir, fara orientare nu este decât timp pierdut, inutil. Este ca si cum am dori ca un vas sa primeasca si sa se umple cu picaturi de ploaie în timp ce este întors invers: ar putea ploua în torente, vasul tot nu s-ar umple nici macar cu o picatura. În schimb, daca vasul este orientat spre cer, chiar daca va cadea o singura picatura, el o va primi.”