Ibn ‘Ata-Illah al-Iskandari – Hikam (Cuvinte de Intelepciune)

1. Semnul cã cineva conteazã pe actiune este diminuarea sperantei lui în caz de esec. [1]

2. A voi deznodãmântul, când Dumnezeu îti impune utilizarea creaturilor, este o cãutare de sine deghizatã.
Dar a dori utilizarea creaturilor când Dumnezeu îti impune deznodãmântul este totuna cu a fi lipsit de ambitie înaltã. [2]

3. Dincolo de zidurile deciziilor divine nu trece nici o fortã psihicã preactivã.

4. Debaraseazã-te de guvernarea ta însuti: ceea ce altul se încarcã pentru tine, nu o fã pentru tine. [3]

5. Efortul tãu de a urma ceea ce-ti este garantat si neglijenta ta în ceea ce-ti este cerut – acestea sunt semne cã ochiul inimii tale e întunecat. [4]

6. Fereste-te de disperare dacã, în ciuda cererilor tale presante, El întârzie în împlinirea lor. Ti-a promis, desigur, ajutorul, dar în ceea ce El a ales pentru tine, nu în ceea ce tu alegi pentru tine însuti, la timpul voit de El, si nu la timpul dorit de tine.

7. De promisiunea Sa nu te îndoi deloc, dacã cele promise nu sosesc la momentul potrivit.
Aceasta ar afecta ochiul inimii tale si ar face sã pãleascã strãlucirea constiintei tale.

8. Dacã El îti deschide o cale spre cunoastere, ce conteazã cã operele tale sunt minime?
Aceastã cale, El nu ti-a deschis-o decât pentru cã vrea sã ti Se facã accesibil.
Nu stii cã singurul Sãu dar este cunoasterea, în timp ce operele tale sunt ofranda ta?
Ce comunã mãsurã poate fi între ceea ce El îti dã si ofrandele pe care tu I le prezinti? [5]

9. Multiple sunt operele pentru cã multiformã este elevarea la stãrile mistice.

10. Operele sunt forme fixe: viata le penetreazã prin secretul intentiei pure. [6]

Note:

[1] Sufismul, mãrturisind superioritatea contemplatiei asupra actiunii, nu o eliminã pe aceasta din urmã, ci o asaza în limitele pe care trebuie sã le aibã. Afirmând asadar cã actiunea nu conteazã, nu înseamnã cã aceasta este eliminatã, ci doar împlinitã cu detasare (aceeasi care le este recomandatã în Bhagavad-Gita regilor si celorlalti kshatrya.) Practicarea actiunii prin renuntarea la fructul ei conduce la o atitudine seninã atât în caz de victorie cât si în caz de esec. Mi-am amintit citind acest hikam de versurile lui Kipling: “If you can make one heap of all your winnings / And risk it on one turn of pitch-and-toss, / And lose, and start again at your beginnings / And never breathe a word about your loss”
[2] Prin “deznodãmânt” se are în vedere unirea cu Dumnezeu, disparitia egoului mundan si purificarea sineului divin. “Utilizarea creaturilor” contine mai multe sensuri: trãirea în lume (deci nu în izolare), acceptarea multiplicitãtii aparente (concomitent cu unicitatea divinã), dar concomitent deturnarea acestei multiplicitãti în scopul gãsirii sinelui. Pe de altã parte, “a dori utilizarea creaturilor când Dumnezeu impune deznodãmântul” este pierderea în multiplicitate fãrã dorinta de a ajunge la unitate. În acest hikam este ilustrat foarte bine principiul islamic conform cãreia intentiile noastre în fapte sunt superioare faptelor însele: atât înteleptul cât si nebunul trãiesc în lume, si unul si celãlalt se servesc de ea, doar cã unul ajunge prin lume la Dumnezeu, în timp ce celãlalt rãmâne ancorat în mrejele manifestãrii.
[3] În acest hikam se are în vedere prin “cel ce se încarcã pentru tine” atât shaikh-ul, cât si pe Dumnezeu însusi. Nu este vorba de nici o contradictie, avându-se în vedere cã sunt niveluri diferite: discipolul învatã supunându-se shaikh-ului sãu sã se abandoneze total vointei divine.
[4] “A urma ceea ce este garantat” înseamnã pur si simplu a trãi viata asa cum e ea. Lucrul acesta incredibil de simplu este complicat de cãtre cei mai multi prin: abundenta iluziilor, a dorintelor de tot felul, prin ceea ce Vasile Lovinescu inspirat numea “visãraie”. Asupra trãirii vietii fãrã efort Iisus însusi atrãgea atentia: “Nu vã îngrijiti pentru sufletul vostru ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vã veti îmbrãca; au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbrãcãmintea? Priviti la pãsãrile cerului, cã nu seamãnã, nici nu secerã, nici nu adunã în jitnite, si Tatãl vostru Cel ceresc le hrãneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6, 25-26). Prin “ochiul inimii” se poate întelege facultatea intuitiei intelectuale.
[5] În acest hadith prin termenul generic de “opere” se au în vedere toate devotiunile binecredinciosului: rugãciunea, postul, invocatia divinã (teomnemia), binefacerile de orice fel asupra creaturilor, judecata dreaptã, bunãvointa, rectitudinea moralã. Toate acestea constituie ceea ce sufistii numesc “pregãtirea ogorului”, ele sunt preparative pentru primirea gratiei divine, dar nu pot fi considerate cauza acesteia, pentru cã nimic nu poate sta la baza milei lui Dumnezeu, si nimic nu este vrednic de ea.
[6] Acest hikam este cu desãvârsire imposibil de înteles pentru moderni din cauza a ceea ce René Guénon a numit “superstitia faptelor”: existã în modernitate o supravalorizare a evenimentului în detrimentul principiului, care duce în teorie la o împãrtire între evenimente “bune” si “rele”, dar în practicã doar la un haos hermeneutic iremediabil. În realitate, din punct de vedere metafizic principiul este superior manifestãrii, sensul – actiunii, iar intentia – faptei. Este demn de crezare cã o faptã “bunã”, care are la bazã o intentie negativã, este golitã de substanta ei beneficã, la fel cum o faptã “rea” se dovedeste salutarã dacã intentia ce a precedat-o este bunã. În sensul disjunctiei dintre fapte si intentii trebuie amintite si desele avertismente ale lui Iisus despre proorocii mincinosi ai timpurilor din urmã, care vor face mari minuni.

11. Acoperã-te cu o viatã obscurã, pentru cã ceea ce încolteste înainte de a fi pus în pãmânt nu ajunge la maturitate.

12. Nimic nu este util inimii cât singurãtatea care o face sã intre în domeniul meditatiei.

13. Cum ar primi inima iluminarea, dacã oglinda ei reflectã imaginea creaturilor?
Sau cum se poate ca cineva sã se îndrepte spre Dumnezeu, înlãntuit fiind de pasiunile sale?
Poate el dori sã intre în prezenta lui Dumnezeu, dacã nu este întâi purificat de neglijentele lui?
Sau sã doreascã întelegerea intimã a misterelor, dacã nu s-a cãit de cele mai mici defecte?

14. Lumea întreagã e în întuneric: doar epifania lui Dumnezeu în ea o ilumineazã.
Cel care, contemplând lumea, nu-L discerne pe Dumnezeu în ea, sau aproape de el, sau înaintea lui, sau în spatele lui, încâ nu are luminã în el.
Între el si astrele cunoasterii îsi ridicã vãlul norii creaturilor.

15. Iatã proba atotputerniciei Lui: El se ascunde în fata ta prin ceea ce nu are fiintã cu El. [1]

16. Este de conceput ca ceva sã-L ascundã, pe El care dezvãluie orice lucru, si Se dezvãluie prin orice lucru si în orice lucru?
El care Se dezvãluie oricãrui lucru, înainte de orice lucru, cum ar putea ceva sã-L ascundã? Ce crezi cã ar putea sã-L ascundã?
El este mai evident decât orice! El este Unicul, si nimic nu existã cu El: ce L-ar putea ascunde?
El e mai aproape de tine care orice: ce crezi cã L-ar putea ascunde? Nimic nu este fãrã El!
Cel mai mare mister este acela cã Fiinta apare în neant si timpul subsistã cu Cel care posedã atributul eternitãtii!

17. Toatã ignoranta este epuizatã de cel care vrea, în clipa prezentã, sã se întâmple altceva decât manifestã Dumnezeu [în ea]. [2]

18. Sã-ti amâni operele [3] pentru un moment în care vei fi liber, înseamnã sã sacrifici defectelor sufletesti.

19. Nu cere lui Dumnezeu sã te scoatã dintr-o stare pentru a te utiliza în alta.
Dacã El ar voi-o, S-ar servi de tine fãrã ca tu sã-ti schimbi starea.

20. Niciodatã cãlãtorul nu-si opri ambitia la ceea ce i-a fost dezvãluit, fãrã a auzi imediat vocile adevãrului: Cel pe care-L cauti este înainte! Si dacã aparentele creaturilor fac sã luceascã farmecele lor, imediat realitãtile lor profunde îti strigã: “Suntem o ispitã, nu fi necredincios” (Al-Baqara, 102). [4]

Note:

[1] Prin “ceea ce nu are fiintã cu El” trebuie înteles ceea ce nu I se asociazã, ceea ce nu are comunã mãsurã cu El.
[2] Acesta este probabil unul dintre cele mai frumoase hikam-uri ale lui Ibn ‘Ata’ Allah pe tema supunerii desãvârsite a omului în fata vointei divine. Se poate spune cã însãsi esenta islamului (al cãrui sens este cel de “supunere”) este surprinsã aici.
[3] Reamintesc cã prin “opere” se are în vedere orice act ritualic sãvârsit în acord cu credinta: rugãciunile, postul, pelerinajul, milostenia, faptele bune.
[4] Aya 102 din Al-Baqara este: “Si au urmat ceea ce seitanii au nãscocit în timpul împãrãtiei lui Solomon, dar nu a fost necredincios Solomon, ci seitanii au fost necredinciosi. Ei i-au învãtat pe oameni vrãjitoria si ceea ce a fost trimis celor doi îngeri din Babel, lui Harut si Marut. Dar ei oi nu învãtau pe nimeni înainte de a-i spune: “Noi suntem o ispitã, deci nu fi necredincios!” Si au învãtat de la ei cum sã semene dezbinare între bãrbat si soata lui. Însã ei nu puteau sã facã rãu nimãnui, fãrã îngãduinta lui Allah. Ei au învãtat ceea ce le aduce rãu si nu le foloseste si totusi au stiut cã cei care vor dobândi aceasta nu vor avea parte în Viata de Apoi. Ce lucru de nimic au dobândit în schimbul vinderii sufletelor lor! Dacã ei ar fi stiut!”

Acest aya face referire la evreii care începuserã sã se dedea la practici magice în robia Babilonului. Dar sensulului istoric i se adaugã un sens teologic: acela cã orice om poate discerne o ispitã si i se poate opune pânã în ultimul moment. Existã, asadar, în orice tentatie un avertisment care poate fi citit desi este cel mai adesea ignorat: “Noi suntem o ispitã, deci nu fi necredincios!” La un nivel si mai subtil încã, se poate considera cã fiecare om posedã un simt aparte pentru ceea ce se poate numi “principiul realitãtii”, care îl face sã discearnã tot ce i se opune (tentatiile fiind, prin natura lor, a-reale, iluzorii, de partea simulacrului). Mai vedem iarãsi cã esenta ispitei rezidã în natura ei confuzionalã (Harut si Marut, amintind de perechea biblicã Gog si Magog, care îndeplineste aceleasi functii de obscurare), ei opunându-i-se tot ce e clar si luminos. Remarcãm în treacãt constructia superlativã “cum sã semene dezbinare între bãrbat si soata lui”, care nu întâmplãtor apare, ci tocmai pentru a arãta pânã unde poate ajunge victoria fortelor tenebroase, dezacordul conjugal fiind în orice societate traditionalã ilustrarea celei mai mari decãderi spirituale.

Nivelul la care ajunge exegeza shaikh-ului Ibn ‘Ata’ Allah este unul dintre cele mai subtile cu putintã: Singurul care existã este Dumnezeu, restul sunt doar aparente, al cãror singur rost este de a spune cã sunt aparente în raport cu Dumnezeu.

21. A-I cere ceva, înseamnã a-L suspecta,
A-L cãuta înseamnã a fi absent de la El
A cãuta pe cineva înseamnã a fi lipsit de pudoare fatã de El,
A cere ceva cuiva înseamnã a fi departe de El!

22. Nici un suflu nu iese din tine fãrã ca El sã realizeze în tine una dintre poruncile Sale.

23. Nu astepta sã înceteze în tine transformãrile.
Asta te împiedicã, în starea în care te transpune, sã-ti concentrezi atentia asupra Lui.

24. Atâta timp cât esti în aceastã lume, nu te mira de suferintele ei.
Acestea nu fac decât sã reveleze ce meritã lumea ca atribute si cum trebuie sã fie consideratã.

25. Nimic din ceea ce vrei sã obtii cu ajutorul Domnului nu este imposibil!
Nimic din ceea ce vrei sã obtii prin tine însuti nu este facil!

26. Semnul succesului final: întoarcerea în începuturi, la Dumnezeu.

27. Ceea ce are începuturi în luminã, va avea si sfârsitul în luminã.

28. Ceea ce este depus în invizibilul constiintelor transpare în mãrturia aparentelor.

29. Ce distantã între cel care dovedeste prin El si cel care cautã sã-I dovedeascã existenta!
Primul recunoaste adevãrul acolo unde este el si afirmã totul pornind de la existenta principiului, al doilea, dovedind existenta lui Dumnezeu aratã cât de departe este de El.
Altfel, când a fost El absent pentru a fi nevoie sã I se dovedeascã existenta?
Sau când a fost El el îndepãrtat, pentru ca sã conducã la El creaturile?

30. “Cel care este în lãrgime sã cheltuiascã dupã lãrgimea sa” (At-Talaq 7) – acestia sunt cei care au ajuns la El. “Si cel a cãrui atributie a fost mãsuratã” (ibid.) – acestia sunt cei care cãlãtoresc încã spre El.

31. Acestia din urmã sunt condusi la El cu luminile orientãrii, în timp ce primii posedã luminile punerii înainte. Unii sunt pentru lumini, altii au luminile pentru ei, cãci sunt pentru Dumnezeu si nimic altceva: “Spune: Dumnezeu, si apoi lasã-i în pierduti în discutiile lor” (Al-An’am, 91).

32. A scruta defectele ascunse în tine e mai important decât a cãuta sã descoperi lucrurile invisibile care îti sunt ascunse [cu un voal].

33. Dumnezeu nu este ascuns [cu un voal]: ochii tãi poartã un voal. Cãci pentru a-I pune lui Dumnezeu un voal, ar trebui sã-L acoperim, iar a-L acoperi înseamnã a-L contine si a-L domina: “Or Dumnezeu dominã deasupra tuturor servitorilor Sãi” (Al-An’am 18)

34. Pentru a fi în ascultarea chemãrii lui Dumnezeu si aproape de prezenta Sa, suprimã din umanitatea ta orice atribut contrariu stãrii de servitute.

35. A fi satisfãcut de tine însuti este rãdãcina oricãrei nesupuneri, a oricãrei neglijente si a oricãrei pasiuni. A nu fi niciodatã multumit de tine este sursa oricãrei supuneri, a oricãrei vigilente si a oricãrei puritãti. Dacã iei drept tovarãs un ignorant nemultumit de sine e mai bine pentru tine decât un savant satisfãcut de sine! De altminteri, ce valoreazã stiinta unui savant multumit de sine? Si mai este încã ignorant cel care nu este satisfãcut de sine?

36. Raza privirii tale interioare te face sã vezi apropierea Sa de tine. Realitatea privirii tale interioare te face sã vezi neantul tãu în fata fiintei Sale. Adevãrul privirii tale interioare te face sã vezi fiinta Sa, fãrã neantul tãu si fãrã fiinta ta.

37. Dumnezeu era, si nimic nu era cu El. El este acum, asa cum era El atunci!

38. Fie ca intentionalitatea ambitiei tale sã nu vizeze pe cineva dincolo de El. Cel Generos nu este niciodatã depãsit de sperantele îndreptate asupra Sa!

39. Nu arãta nimãnui o nevoie a cãrui autor este El. Cine poate sã suprime ceea ce El a impus?
Într-adevãr, cel ce nu se poate ajuta singur, cum ar putea sã-l ajute ceilalti?

40. Dacã nu poti avea o prejudecatã favorabilã despre El pornind de la atributele Sale, ai o prejudecatã favorabilã pornind de la felul în care te-a tratat. Cu ce-ai fost obisnuit dacã nu cu bunãtate, si cu ce te-a coplesit dacã nu cu binefaceri?

41. Ceea ce este cu adevãrat uimitor este cã oamenii vor sã fugã de ceea ce este inevitabil si cautã ceea ce este intangibil: “Nu ochii sunt orbiti, ci inimile din piepturi sunt orbite.” (Al-Hajj 46)

42. Asemeni unui mãgar care întoarce roata morii si al cãrui punct de sosire este acelasi cu punctul de plecare, asa vei fi dacã mergi de la o creaturã la alta. Mergi mai degrabã de la creaturi spre Creator, pentru cã “totul îsi are întoarcerea spre Domnul” (An-Najm 42).
Si fii cu bãgare de seamã la cuvântul Profetului: “cel care se îndreaptã spre Dumnezeu si spre Profetul Sãu, spre ei se îndreaptã. Si cel care se îndreaptã spre un lucru din aceastã lume, sau spre o femeie pe care vrea s-o ia în cãsãtorie, doar spre ele se îndreaptã.” Întelege cuvântul “doar spre ele se îndreaptã” si mediteazã la acest lucru, dacã esti dotat cu inteligentã.

43. Sã nu fii tovarãs celui al cãrui exemplu nu te îndreaptã spre bine, si ale cãrui cuvinte nu te îndreaptã spre Dumnezeu!

44. Cu un tovarãs mai rãu ca tine risti sã te crezi bun, desi poate cã nu e mare lucru nici de capul tãu.

45. Nici o lucrare nu e micã, dacã vine dintr-o inimã detasatã, precum nici una nu e importantã, dacã vine dintr-o inimã plinã de dorinte.

46. Operele bune sunt consecinta stãrilor bune. Acestea din urmã sunt fructul înrãdãcinãrii în nivelurile spirituale în care ne aflãm.

47. Nu abandona invocatia pentru cã nu esti prezent lui Dumnezeu, cãci neglijenta în invocatie este mai rea decât neglijarea invocatiei. Se poate ca Dumnezeu sã te ridice de la invocatie fãcutã cu neglijentã la una fãcutã cu vigilentã, si de la aceasta la o invocatie în care Îi devii prezent, si de la asta la alta în care esti absent pentru tot ce nu este obiectul invocatiei: “Si asta pentru Dumnezeu nu este deloc dificil.” (Ibrahim 20)

48. Un semn al mortii inimii: sã nu te întristezi pentru actele de supunere pe care ai omis sã le îndeplinesti, si sã nu regreti greselile pe care într-adevãr le-ai comis.

49. Oricât de mare ar fi pãcatul tãu, sã ai încredere în Dumnezeu.
Cel care îl cunoaste pe Domnul stie cã pãcatul sãu e nimic în fata generozitãtii Sale.

50. Nici un pãcat nu este prea mic, dacã El te cautã cu justitia Sa. Nici un pãcat nu este prea mare, dacã El te primeste cu milostenia Sa.

51. Opera de la care inimile pot spera cel mai mare folos este aceea pe care tu nici mãcar nu o remarci si a cãrei existentã ti se pare nedemnã.

52. El nu-ti trimite o atingere misticã decât pentru ca, prin ea, sã vii la El.

53. El ti-o trimite pentru a te sustrage mâinilor altora si sã te elibereze de sclavia creaturilor.

54. El ti-o trimite pentru a te smulge închisorii fiintei tale si a te arunca în aerul liber al contemplatiei.

55. Luminile sunt vehicule pentru inimi si pentru constiinte.

56. Lumina este armata inimii, la fel cum întunericul este armata sufletului. Atunci când Dumnezei ia apãrarea servitorului Sãu, îi trimite în ajutor armata luminii, si îndepãrteazã de la el fortele întunericului, si tot ce este altceva decât El.

57. Rostul luminii este sã dezvãluie, rostul ochiului interior este sã judece, si inimii, sã înainteze sau sã dea înapoi.

58. Fie ca observanta ta sã nu te bucure ca venind de la tine, ci ca purcezând de la Dumnezeu prin tine.
“Spune: prin gratia lui Dumnezeu si milostenia Sa. În asta sã se bucure, cãci asta este mai bun decât ce strâng ei.” (Yunus, 58).

59. El îi priveazã pe cei ce se îndreaptã spre El si pe cei care au ajuns la El sã-si vadã actele si sã-si contemple stãrile mistice. Pe primii, pentru cã n-au realizat încã starea de sinceritate cu El, pe ultimii deoarece, contemplându-L, au pierdut orice interes pentru ceea ce nu e El.

60. Josnicia sufletului nu se dezvoltã decât pornind de la sãmânta cupiditãtii.

61. Nimic nu te conduce atât cât iluzia!

62. Esti liber atunci când nu mai speri la un anumit lucru, sclav atunci când râvnesti la el.

63. Cel care nu merge spre Dumnezeu pornind de la mângâierile binefacerilor Sale, va fi condus spre El cu lanturile încercãrilor.

64. Cel care nu primeste favorurile divine cu actiuni mistice, riscã sã le piardã. Cel care le primeste cu recunostintã, le retine ca înlãntuite.

65. Ai grijã: dacã îti trimite favorurile Sale, iar tu continui sã actionezi gresit, El te conduce usor spre pierdere: “Noi îi vom conduce spre pierdere pe cãi pe care ei nu le cunosc” (Al-A’raf 182)

66. Dacã pedeapsa întârzie sã vinã, în timp ce el se comportã rãu cu Dumnezeu, novicele îsi spune în ignoranta sa: dacã faptele mele ar fi condamnabile, de mult ar fi oprit El ajutorul Sãu, îndepãrtându-mã de El. În realitate, el le-a oprit deja, si tu o ignori, fie si privându-te de reînnoirea harului. Si te-a aruncat departe de El, fãrã ca tu s-o stii, fie si lãsându-te pradã capriciilor tale.

67. Dacã vezi un credincios pe care Dumnezeu îl constrânge la practica devotiunilor externe, si îl mentine mult timp în ea, chiar dupã ce l-a dãruit cu mult har, nu dispretui ceea ce Domnul îi dã pentru cã nu vezi în el nici semnul gnosticilor nici bucuria amantilor. Nu ar exista practica devotiunilor externe dacã nu ar avea si atingeri mistice.

68. Pe unii, Dumnezeu îi tine pentru serviciul Sãu, pe altii, îi onoreazã cu dragostea Sa: “Noi îi vom ajuta pe toti, pe acestia ca si pe ceilalti, cu harul Domnului, si harul Domnului nu poate fi împiedicat” (Al-Isra, 20).

69. Sunt rare vizitele divine care nu sunt subtile, astfel ca nimeni sã nu creadã cã le-a meritat prin predispozitiile sale.

70. Dacã vezi pe cineva rãspunzând tuturor întrebãrilor, exteriorizând tot ceea ce contemplã si povestind tot ceea ce învatã, poti concluziona cã e un ignorant.

71. El nu a situat în Lumea Cealaltã locul recompensei servitorilor sãi decât pentru cã aceastã lume nu poate contine ceea ce El vrea sã le dea, si pentru cã El le pretuieste mult prea mult valoarea pentru a-i recompensa într-o lume trecãtoare.

72. A gãsi fructul actiunii în aceastã lume este dovada cã ea este agreatã în cealaltã.

73. Vrei sã-ti cunosti valoarea în fata Lui? Priveste la ce te foloseste.

74. Atunci când El te face supus si, în supunerea ta, detasat pentru El, sã stii cã te acoperã de haruri exterioare si interioare.

75. Cel mai bun lucru pe care poti sã I-l ceri este ceea ce El însusi îti cere!

76. Sã te întristezi pentru acte de nesupunere fãrã sã faci eforturi pentru a te corecta este semn de iluzie.

77. Gnosticul nu este cel care, prin limbaj aluziv, îl gãseste pe Dumnezeu mai apropiat de sine decât aluzia sa, ci cel care nu mai posedã limbajul aluziv, fiind anihilat în fata lui Dumnezeu si concentrat în contemplarea Sa.

78. Speranta este ceea ce e însotit de actiune. Dacã nu, e o veleitate.

79. Ceea ce gnosticii îi cer lui Dumnezeu: sinceritatea în îndeplinirea operelor si pãzirea celor cuvenite Domnului.

80. El te aseazã în consolare ca sã nu te lase în dezolare, si te aseazã în dezolare pentru a nu te lãsa în consolare. Apoi El te smulge uneia si alteia pentru ca sã nu apartii nimãnui decât Lui.

81. Mai mult decât de dezolare, gnosticii se tem de consolare. Putini, în consolare, pãstreazã limitele curtoaziei.

82. Cãci, în consolare, sufletul îsi gãseste partea sa: bucuria. Dar nimic nu este pentru el în dezolare.

83. Se poate ca umplându-te, Dumnezeu sã te priveze, si se poate ca lipsindu-te, sã te copleseascã.

84. Dacã, într-adevãr, privându-te, El îti deschide usa întelegerii, atunci lipsa devine ea însãsi un dar.

85. Exteriorul creaturilor este o amãgire, interiorul – un avertisment. Sufletul admirã aparentele înselãtoare, în timp ce inima pãtrunde intimitatea avertismentului.

86. Vrei o putere care nu piere? Sã nu te reazimi pe o putere destinatã distrugerii.

87. Adevãrata traversare miraculoasã este aceea în urma cãreia, alungând de la tine spaţiul lumii, vezi Lumea Cealaltã mai aproape de tine decât tu însuti.

88. Darurile care vin de la creaturi sunt niste privatiuni. Privatiunile care vin de la Dumnezeu sunt niste binefaceri.

89. Dumnezeu este prea mare pentru a-Si recompensa servitorul la timp, atunci când acesta îl serveste cu precizie.

90. Ca recompensã pentru supunerea ta e suficient ca El sã te considere demn de ea.

91. Celor ce actioneazã pentru El le ajunge ca recompensã ceea ce El aratã inimilor lor atunci când I se supun, si ceea ce El le dãruieste fãcându-i sã gãseascã intimitatea Sa.

92. Cel care Îl adorã pentru un lucru pe care îl sperã de la El sau pentru a evita, prin supunere, pedeapsa care vine de la El, este injust cu drepturile ce decurg din atributele Sale.

93. Dãruindu-ti, îti revelã bunãtatea Sa. Privându-te, îti revelã puterea Sa. În ambele cazuri El ti se face cunoscut si vine cãtre tine cu amabilitate.

94. Lipsurile te fac sã suferi pentru cã nu descoperi în ele intentia lui Dumnezeu.

95. Se poate ca El sã-ti deschidã usa supunerii fãrã sã-ti deschidã pe cea a harului Sãu. Se poate si ca El sã hotãrascã pentru tine pãcatul, si ca aceasta sã fie cauza iesirii tale [la El].

96. O nesupunere care duce la umilintã si sãrãcie cu duhul e mai bunã ca o supunere care inspirã mândrie si orgoliu.

97. Douã haruri pe care nu le poate evita nici o fiintã si de care orice creaturã are nevoie: sã primeascã existenta, apoi ajutorul divin.

98. El îti face întâi darul existentei tale, apoi continuã sã vegheze asupra ta.

99. Sãrãcia ta cu duhul îti este intrinsecã. Ceea ce o mentine aminteste doar ceea ce îti rãmâne ascuns din ea. Or, o sãrãcie cu duhul esentialã nu poate fi suprimatã printr-o întâmplare.

100. Cel mai bun dintre momentele tale este acela în care îti vezi mizeria, si dupã care esti redus la o stare vrednicã de dispret.

101. Atunci când te însingureazã de creaturile Sale, sã stii cã vrea sã-ti deschidã poarta intimitãtii cu El.

102. Atunci când El pune pe limba ta o cerere, sã stii cã vrea sã ti-o îndeplineascã.

103. Gnosticul simte întotdeauna cã munceste enorm pentru foarte putin si nu-si gãseste niciodatã stabilitatea în afara lui Dumnezeu.

104. El a luminat lucrurile vizibile cu luminile creaturilor Sale, si constiintele cu luminile atributelor Sale. De aceea luminile lucrurilor vizibile se eclipseazã, în timp ce luminile inimilor si ale constiintelor nu se pot eclipsa.
Si s-a mai spus cã soarele zilei se culcã noaptea, dar cel al inimilor nu dispare niciodatã.

105. Fie ca greutatea necazului tãu sã fie usuratã de faptul cã El este cel care te încearcã. Cãci Cel ale cãrui hotãrâri se îndreaptã împotriva ta este de asemenea Cel care, de obice, alege pentru tine binele.

106. Sã-ti imaginezi cã bunãvointa Sa este separatã de hotãrârile Sale este a da dovadã de vedere scurtã.

107. Nu trebuie sã te temi cã drumul tãu va deveni încurcat, ci cã pasiunea te va lua sub dominatia ei.

108. Laudã Celui care a învãluit secretul ridicãrii la sfintenie sub aparentele umanitãtii si care S-a manifestat în majestatea Domniei, fãcând sã aparã servitutea!

109. Nu-l acuza pe Domnul tãu cã întârzie sã-ti îndeplineascã dorintele. Acuzã-te mai degrabã pe tine cã întârzii în adoptarea conduitei potrivite.

110. Atunci când El îti dã de executat, exterior, poruncile Sale, si sã te abandonezi, interior, constrângerii Sale, te copleseste cu o mare favoare.

111. Cel care cu certitudine a fost ales, nu a si atins în mod obligatoriu perfecta eliberare.

112. Doar ignorantul dispretuieste practicarea devotiunilor exterioare. Atingerea misticã existã în cealaltã lume, în timp ce practicarea devotiunilor dispare odatã cu lumea aceastã. Si este mai urgent sã ne ocupãm pentru început cu lucrurile pieritoare.
De altminteri, practicarea devotiunilor este ceea ce El cere de la tine, în timp ce atingerea misticã este ceea ce tu soliciti de la El. Ce comunã mãsurã poate exista între ceea ce El cere si tu soliciti?

113. Ajutorul [lui Dumnezeu] dã nãvalã în functie de predispozitii, iar luminile strãlucesc dupã puritatea constiintei.

114. Nepãsãtorul se trezeste spunându-si: ce voi face? Iar înteleptul: ce va face Dumnezeu cu mine?

115. Devotii si ascetii se tem de orice, pentru cã orice îi face absenti pentru Dumnezeu. Dacã L-ar vedea în orice lucru, nu s-ar teme de nimic.

116. În aceastã lume El îti ordonã sã-i pãzesti creaturile, iar în cealaltã îti va dezvãlui perfectiunea esentei Sale.

117. Stiind cã esti nerãbdãtor sã-L cunosti, ti-a arãtat ceea ce provine de la El.

118. Pentru cã Dumnezeu stia cã te cuprinde lesne plictiseala, variazã pentru tine prescriptiile Sale. Dar stiind de asemenea cã te cuprinde lesne graba, a pregãtit momente pentru îndeplinirea rugãciunilor, astfel încât grija ta sã fie rugãciunea în sine si nu observanta ritualului. Cãci nu tot cel ce îndeplineste ritualul cu strictete este si un rugãtor.

119. Rugãciunea purificã inimile si deschide portile necunoscutului.

120. Rugãciunea este locul întâlnirii [cu Dumnezeu] si sursa fidelitãtii [omului]. În ea se lãrgeste câmpul constiintei si strãluceste podoaba luminilor. Cunoscându-ti slãbiciunea, El a diminuat numãrul rugãciunilor, dar stiind cât de mult ai nevoie de favoarea Sa, El i-a înmultit fructele.

121. Ceri ceva în schimbul actiunii tale? Atunci ti se va cere si tie ca ea sã fie fãcutã cu sinceritate. Celui în care nu se poate avea încredere, este suficient sã i se ofere securitatea.

122. Nu cere nimic în schimbul unei opere al cãrei autor nu esti. Recompensa suficientã pentru actiunea ta este ca El sã binevoiascã s-o primeascã.

123. Vrând sã-Si manifeste bunãvointa în ceea ce te priveste, El îti atribuie ceea ce El însusi creeazã.

124. Fãrã limite este blamul pe care îl meriti dacã El te abandoneazã tie însuti, dar inepuizabile sunt laudele ce ti se cuvin dacã El revelã în tine generozitatea Sa.

125. Fii legat de atributele Domniei sale, realizând în tine atributele servitutii.

126. Dacã El ti-a interzis sã-ti însusesti ceea ce nu-ti apartine tie, ci celorlalte creaturi, cum ar suporta El sã-ti însusesti ceea ce este doar calitatea Lui: “Rege al lumilor” (Al-Fatiha, 2)?

127. Cum s-ar întrerupe pentru tine cursul obisnuit al lucrurilor, când tu nu întrerupi în sufletul tãu proastele obiceiuri?

128. Nu este important sã ceri, ci sã primesti o bunã conduitã.

129. Cea mai bunã rugãciune prin care ceri ceva este o prostie extremã. Sãrãcia cu duhul – iatã ce atrage în tine foarte repede darurile.

130. Dacã ar trebui, pentru a-L atinge, sã-ti suprimi pentru început viciile si sã-ti anulezi pretentiile, niciodatã nu a-i ajunge la El fãrã ca El sã vrea asta. El îti acoperã calitãtile cu calitãtile Sale si atributele cu atributele Sale. Si atunci, El te face sã ajungi la El, nu prin ceea ce merge de la tine la El, ci prin ceea ce vine de la El la tine.

131. Dacã vãlul bunãtãtii Sale nu s-ar aseza peste actiunile tale, nici una nu ar merita sã fie agreatã.

132. Ai mai mare nevoie de clementa Lui când I te supui decât atunci când te revolti.

133. Sunt douã feluri de a fi pãzit de nesupunere: fie înainte, fie în timpul ei. Cei mai multi dintre credinciosi îi cer lui Dumnezeu sã fie pãziti în timpul ei, de teama de a fi discreditati în ochii celorlalti. Dar cei alesi Îi cer sã fie pãziti înainte, de teama de a deveni vrednici de dispret în ochii Regelui lumilor.

134. Cel ce te onoreazã, onoreazã în fapt voalul bunãtãtii Sale. Lui trebuie sã-I multumesti, si nu celui ce te onoreazã sau îti multumeste.

135. Adevãratul însotitor este cel care, cunoscându-ti defectele, rãmâne totusi cu tine. Or, acest lucru nu este valabil decât despre Domnul, Cel Generos. Cãci cel mai bun însotitor este cel care te cautã pentru tine însuti si nu pentru vreun câstig.

136. Dacã lumea certitudinii ar strãluci, ai vedea cealaltã lume prea aproape de tine pentru a mai trebui sã te îndrepti spre ea. Si ai vedea eclipsa anihilãrii acoperind deja frumusetile acestei lumi.

137. Nu o fiintã coexistând lui Dumnezeu ti-L învãluie, pentru cã nimic nu-I coexistã! Dar ai iluzia cã ceva coexistã cu El, si asta ti-L acoperã cu un voal.

138. Dacã El n-ar fi transparent în creaturi, nici una n-ar fi vizibilã. Iar dacã atributele Sale ar apãrea, creaturile Sale ar dispãrea.

139. Pentru cã El este ascuns, face sã aparã toate lucrurile. Dar, fiind matricea, El acoperã fiinta tuturor lucrurilor.

140. El ti-a permis sã privesti ce este în creaturi, dar nu ti-a permis sã te atasezi de creaturi însele: “Spune: priviti ce este în ceruri.” (Yunus, 101). Spunând: “Priviti ce este în ceruri”, El ti-a deschis portile intelectiei. Dar El nu spune: “Privi cerurile”, pentru ca sã nu te orientezi spre existenta astrelor.

141. Universurile apar pentru cã prin El au consistentã, ele dispar din cauza unicitãtii Sale.

142. Oamenii te laudã pentru ceea ce-si imagineazã cã esti, dar tu, blameazã-ti sufletul pentru ceea ce cunosti din el.

143. Lãudat, credinciosului îi este rusine în fata lui Dumnezeu, temându-se sã fie apreciat pentru o calitate pe care nu si-o vede el însusi.

144. Nimeni nu e mai ignorant decât cel care îsi abandoneazã propriile certitudini pentru opiniile altuia.

145. El face sã fii lãudat desi nu esti demn de asta? Laudã-L la rândul tãu, pentru ceea ce El este demn.

146. Sunt lãudati ascetii? Ei se supãrã din aceastã cauzã, cãci vãd lauda venind de la creaturi. Dar gnosticii au inima dilatatã, cãci vãd lauda venind de la Regele cel Adevãrat.

147. Dacã inima ta se dilatã atunci când primesc o favoare, dacã se contractã atunci când îti este refuzatã, sã stii cã esti încã în stadiul vârstei crude, si cã nu esti deloc sincer în devotiune.

148. Ai comis un pãcat? sã nu te facã asta sã renunti la încercãrile de a atinge rectitudinea în relatiile cu Domnul tãu. Poate cã este ultimul pãcat ce ti-a fost destinat.

149. Vrei ca usa sperantei sã se deschidã pentru tine? Priveste cu atentie ceea ce vine de la El pentru tine. Dar davã vrei sã deschizi usa fricii, uitã-te la ceea ce pleacã de la tine spre El.

150. Uneori El îti dãruieste mai mult în noaptea dezolãrii decât poti tu dobândi în iluminarea zilei consolãrii: “Voi nu stiti ce anume vã este mai util.” (An-Nisa, 11).

151. Locul unde apar luminile este cel al inimilor si al intimitãtii constiintei.

152. Existã o luminã depusã în strãfundul inimilor si care este întretinutã de lumina care vine din comorile lumii celeilalte.

153. El îti descoperã printr-o luminã creaturile Sale, iar prin alta atributele Sale.

154. Uneori luminile sunt obstacol inimilor, la fel cum îi este sufletului vãlul greu al lucrurilor.

155. În spatele grosolãniei aparentelor El a ascuns luminile strãfundurilor constiintei. Ele sunt prea înalte pentru a fi distruse prin exteriorizare sau descoperite la lumina zilei prin indiscretie.

156. Glorie Celui care nu-i descoperã pe sfintii Sãi decât prin semnele prin care Se descoperã El însusi, si care nu-i conduce la ei decât pe cei pe care vrea sã-i conducã spre El însusi.

157. Uneori El îti va revela necunoscutul regatului Sãu, si va împiedica sã se ridice pentru tine voalul care ascunde secretele servitorilor Sãi.

158. Cel ce descoperã secretele credinciosilor si nu imitã mila divinã, descoperirea va fi o probã pentru el si o cauzã care va atrage nenorocirea asupra sa.

159. Cãutarea sinelui este evidentã si clarã în nesupunere, dar ascunsã si disimulatã în supunere. Or, este dificil de vindecat ceea ce e ascuns!

160. Se întâmplã ca ipocrizia sã se introducã în tine chiar atunci când nimeni nu te vede.

161. Dorinta ta ca oamenii sã stie cã ai fost ales de Dumnezeu este semnul cã nu esti sincer în devotiune.

162. Fã sã disparã privirea oamenilor asupra ta în privirea lui Dumnezeu asupra ta, si fie ca vederea vizitelor Sale sã te facã absent la vizitele lor.

163. Cel care Îl cunoaste pe Dumnezeu Îl vede în toate lucrurile. Cine s-a smerit în El devine absent pentru orice lucru. Si cine Îl iubeste, nu-I poate prefera nimic.

164. Ceea ce ti-L ascunde pe Dumnezeu este excesul însusi al apropierii Sale.

165. El se învãluie prin prea marea Sa manifestare, si Se ascunde ochilor prin intensitatea luminii Sale.

166. Nu te ruga pentru a obtine ceva de la El, cãci astfel n-ai face decât sã arãti cât de putin Îl cunosti. Roagã-te sã arati conditia ta de servitor si pentru a te achita de drepturile Domniei Sale.

167. Cum ar putea cererea ta, care este posterioarã, sã cauzeze darul Sãu, care a precedat-o?

168. Judecata preeternã este prea transcendentã pentru a fi în relatie cu cauzele.

169. Providenta Sa în ceea ce te priveste este fãrã comunã mãsurã cu tine. Unde erai când providenta Sa se întorsese spre tine si solicitudinea Sa ti se adresase? Într-adevãr, în preeternitatea Sa, nu erau nici actiuni sincere, nici stãri mistice, nu era decât purã bunãvointã si dar magnific din partea Sa!

170. Stiind cã cei credinciosi aspirã la dezvãluirea secretului Providentei, El a spus: “El rezervã mila Sa cui vrea El” (Al-‘Imran, 105). Stiind cã, dacã El îi lasã cu asta, ei vor abandona actiunea pentru a se încredinta ceea ce El a decretat în preeternitate, El a adãugat: “Mila lui Dumnezeu este aproape de binefãcãtori” (Al-A’raf, 56).

171. Pe vointa divinã s-au clãdit toate lucrurile, dar ea nu s-a clãdit pe nici un lucru.

172. Uneori curtoazia îi inspirã sã renunte la orice cerere pentru a avea încredere în darurile Sale, fiind abãtuti din cererea lor de amintirea Sa (dhikr).

173. De altminteri, doar cel ce e distrat are nevoie de amintire (dhikr), si numai cel neglijent trebuie stimulat.

174. Sosirea necazurile este festivitatea novicilor.

175. Uneori vei dobândi prin necazuri un plus pe care nu-l vei gãsi nici în post nici în rugãciuni.

176. Necazurile sunt desfãsurarea harurilor.

177. Vrei sã fii acoperit de daruri? însuseste-ti sãrãcia materialã si sãrãcia cu duhul: “Cãci pentru cei sãraci sunt pomenile” (At-Tawba 60).

178. Pune în operã atributele, El ti le va adãuga pe ale Sale, pune în operã umilinta, El îti va adãuga mãretia Sa, pune în operã neputinta, El te va asista cu puterea Sa, pune în operã întelepciunea, El te va sustine cu forta Sa.

179. Uneori este favorizat cu charismã cel ce nu are încã rectitudinea perfectã.

180. Semnul cã Dumnezeu însusi se aseazã pe o treaptã spiritualã este atunci când te mentine mult timp pe ea cu rezultate bune.

181. Cel ce vorbeste bazându-se pe faptele lui bune va fi redus la tãcere de greselile lui. Cel ce vorbeste bazându-se pe binefacerile pe care Dumnezeu i le-a fãcut nu va tãcea dacã greseste.

182. Luminile înteleptilor precedã cuvintele. Asadar, acolo unde a fost iluminare, acolo ajunge si expresia.

183. Orice cuvânt iese purtând marca inimii ce-l profereazã.

184. Dacã cineva este autorizat (de cãtre Dumnezeu) sã se exprime, atunci expresia cuvintelor sale va fi inteligibilã pentru urechile lumii, si limbajul lui aluziv, clar pentru toti.

185. Se poate ca adevãrurile sã aparã într-o formã tenebroasã, dacã nu ti s-a permis deloc sã le revelezi.

186. Atunci când sufitii se exprimã, sau este o debordare a extazului, sau o indicatie datã unui novice. Primul este cazul rãtãcitorilor, cel de-al doilea al shaikh-ilor confirmati în realitãtile experientei.

187. Cuvintele sunt hrana auditorilor sãraci cu duhul: fiecare obtine doar ceea ce ia.

188. Uneori vorbeste despre o treaptã misticã cel care de-abia a ajuns la ea. Iar alteori, cel care a sosit mai demult. Acest lucru este ambiguu, mai putin pentru cel ce posedã privirea interioarã.

189. Rãtãcitorului nu-i este deloc permis sã se exprime în legãturã cu inima lui. Acest lucru ar diminua efectele trãirilor sale si l-ar împiedica sã fie sincer cu Domnul sãu.

190. Nu întinde mâna pentru a primi ceva de la creaturi, afarã doar dacã nu vezi cã prin el cel ce dã este Domnul. Dacã este asa, ia ceea ce stiinta religioasã te autorizeazã [adicã ceea ce este hallal].

191. Dacã gnosticului îi este uneori rusine sã-si prezinte cererea chiar Domnului sãu – vrând sã se multumeascã de decizia Sa – cum de nu i-ar fi rusine sã se supunã unei creaturi?

192. Eziti între douã lucruri echivalente? Alege-l pe acela pe care sufletul tãu îl considerã cel mai penibil si urmeazã-l. Doar greutatea adevãrului i se va pãrea cea mai dificil de suportat!

193. Semnul cã dai curs unei pasiuni: sã alergi dupã operele optionale si sã neglijezi îndeplinirea celor obligatorii.

194. El a legat practicarea celor obligatorii de momente precise, pentru ca tentatia amânãrii sã nu te ocoleascã. Dar a determinat momentele într-un mod generos, pentru a lãsa o parte si liberului tãu arbitru.

195. Cunoscând putina dorintã pe care o au credinciosii Sãi sã-L serveascã, El le-a impus îndeplinirea cerintelor Sale, conducându-i astfel spre El în lanturile obligatiei. “Domnul tãu se mirã de oamenii condusi spre Paradis în lanturi.”

196. Te obligã El sã-L servesti? Nu! El nu te obligã decã sã intri în Paradisul Sãu!

197. Cel ce se mirã cã Dumnezeu îl poate elibera de pasiunea lui si-l poate scoate din neglijenta sa, considerã neputincioasã Atotputernicia divinã. “Or Dumnezeu este peste toate lucrurile Puternic” (Al-Kahf 45).

198. Pentru a te face sã apreciezi binefacerile Sale, El te coboarã uneori în întuneric.

199. Cel ce nu apreciazã darurile primite, le va aprecia dupã ce îl vor pãrãsi!

200. În fata multimilor darurilor divine, mirarea nu trebuie deloc sã te distragã de la datoria operelor mistice. Dacã nu, rangul tãu ar fi coborât!

201. Boalã incurabilã: inima acaparatã de dulceata pasiunii.

202. Doar o teamã hãrtuitoare sau o dorintã angoasantã alungã din inimã pasiunea.

203. Asa cum nu-I place actiunea lipsitã de concentrare, tot asa nu-I place o inimã împãrtitã. El respinge actiunea împrãstiatã, El nu viziteazã inima împãrtitã.

204. Unora dintre lumini li s-a permis sã soseascã, iar altora sã intre.

205. Uneori luminile dau nãvalã spre tine dar, gãsindu-ti inima supraîncãrcatã cu imaginile creaturilor, fac cale întoarsã spre locul de origine.

206. Goleste-ti inima de ceilalti, si El o va umple cu cunoastere si secrete.

207. Crezi cã El întârzie în îndeplinirea dorintelor tale? Mai bine uitã-te cât de lent esti în întoarcerea ta spre El!

208. Prescriptiile fiecãrui timp pot fi îndeplinite, dar exigentele fiecãrui timp, cum sã le corespunzi? Cãci fiecare timp care vine reînnoieste exigentele lui Dumnezeu în tine si reîntãreste porunca Sa! Cum ai putea sã te achiti de datoriile timpului trecut, când trebuie sã te gândesti la cele ale prezentului?

209. Ceea ce ai pierdut în viatã este de neînlocuit, dar ceea ce ai câstigat este inestimabil.

210. Îti place un lucru? Esti supus lui! Iar Lui nu-i place sã fii supus altcuiva decât Lui.

211. Nici supunerea ta nu-I este utilã, nici nesupunerea dãunãtoare. Dacã El te obligã la prima si ti-o interzice pe a doua, este din cauza a ceea ce-ti va reveni (ca premiu sau pedeapsã).

212. Dacã I te dãruiesti nu adaugi nimic la puterea Sa. Dacã te depãrtezi de El nu o diminuezi în nimic.

213. Sã-L atingi pe Dumnezeu înseamnã sã atingi cunoasterea lui Dumnezeu. Altfel, El este prea transcendent pentru a se uni cu un lucru sau pentru ca un lucru sã se uneascã cu El!

214. A te apropia de El înseamnã a fi martorul apropierii Sale. Dacã nu, ce raport ar putea fi între tine si realitatea apropierii Sale?

215. În experienta teofaniei, adevãrurile vin din toate directiile. Dar elucidarea sensurilor se face dupã întoarcerea la sine. “Iar când Noi îl vom recita, urmeazã recitarea sa! Apoi, Noi suntem datori cu tâlcuirea lui.” (Al-Qiyama 18,19)

216. Atunci când vizitele divine dau nãvalã spre tine, obiceiurile tale sunt bulversate: “Dacã regii intrã într-un oras, îl stricã” (An-Naml, 34).

217. Aceste vizite sunt mesajele Celui Cuceritor, ele nu întâlnesc nici un obstacol fãrã sã-l pulverizeze: “Noi lovim cu adevãrul desertãciunea si o facem sã disparã, si iatã cã ea este ca si moartã.” (Al-‘Anbiya 18).

218. Cum ar putea fi Dumnezeu învãluit în ceva, când acest voal apare, existã si este prezent în El?

219. Nu dispera dacã vezi agreatã o actiune în care nu erai prezent, cãci actele sunt uneori agreate atunci când fructul lor nu se reveleazã imediat.

220. Nu fi încântat de o atingere misticã înainte de a-i cunoaste fructul. Norul nu este dorit pentru ploaia sa, ci pentru fructele care apar din ea.

221. Nu cãuta sã faci sã dureze atingerile divine atunci când si-au etalat luminile si si-au depus secretele. În Dumnezeu ai o bogãtie care dispenseazã de restul dar pe care nimic nu o poate dispensa.

222. Dorinta ta de a pãstra ceva este semnul cã încã nu L-ai gãsit! Dezolarea pe care pierderea o lasã în tine este semnul cã încã nu te-ai unit cu El!

223. Oricare ar fi multiplicitatea formelor ei, fericirea vine din viziunea Lui si din apropierea Sa, iar tulburarea, din faptul cã El îti este învãluit. Deci cauza tulburãrii este voalul care Îl ascunde, în timp ce fericirea perfectã este sã contempli Fata lui Dumnezeu, Magnificul (Al-Karim).

224. Inimile nu sunt coplesite de griji si de tristete decât pentru cã sunt private de Fata Sa.

225. El îndeplineste mila Sa pentru tine atunci când îti dã ceea ce-ti este suficient si te priveazã de ceea ce te-ar fi rãtãcit.

226. Diminueazã sursele bucuriei, vei diminua astfel motivele de tristete.

227. Dacã nu vrei sã fii detronat, refuzã orice suveranitate efemerã.

228. Dacã începuturile sunt tentante, atunci finalul este respingãtor. Dacã aparenta este atrãgãtoare, interiorul te invitã sã te abtii.

229. El a fãcut din aceastã lume locul a ceea ce este altceva decât El, si cãminul tuturor neplãcerilor, pentru a te face sã renunti la ea.

230. Stiind cã nu accepti sfatul, El te-a încercat cu aceastã lume pentru ca sã I te abandonezi mai usor.

231. Stiinta utilã este cea care îti umple pieptul cu razele ei si îti ridicã voalul inimii.

232. Cea mai bunã stiintã este cea care însoteste teama (de Dumnezeu).

233. Dacã stiinta se aliazã cu teama, atunci este în folosul tãu, dacã nu, este împotriva ta.

234. Când suferi din cauza abandonului oamenilor sau a limbii lor spurcate, refugiazã-te în cunoasterea pe care Dumnezeu o are pentru tine. Dacã aceastã cunoastere nu-ti este suficientã, sã stii cã aceastã nefericire e mai mare decât cea de a fi pradã rãutãtii oamenilor.

235. El te face sã suferi prin altii pentru ca tu sã nu te bazezi pe ei. El vrea ca totul sã-ti fie sursã de insatisfactie pentru ca nimic sã nu te distragã de la El.

236. Tu stii cã demonul te pândeste fãrã încetare. Sã nu-L pierzi nici tu din vedere pe Cel care te tine de ceafã (Hud 56).

237. El a fãcut din demon dusmanul tãu pentru a te obliga sã fugi spre El. Si a ridicat sufletul tãu împotriva ta pentru ca sã nu încetezi sã te îndrepti spre El.

238. Cine se crede umil este adevãratul orgolios. Cãci nimeni nu este umil decât în raport cu o mãretie. A-si atribui siesi aceastã mãretie este a fi cu adevãrat orgolios.

239. Umilul nu este cel care, în actul de umilintã, se considerã superior a ceea ce face, ci cel care, coborându-se, se considerã inferior a ceea ce face.

240. Adevãrata umilintã este cea care se naste din contemplare mãretiei Sale si din epifania atributului Sãu.

241. Doar contemplarea a ceea ce-L caracterizeazã poate sã te elibereze de ceea ce te caracterizeazã.

242. Lãudarea lui Dumnezeu îl distrage pe credincios de la ispita de a se lãuda el însusi, iar drepturile lui Dumnezeu îl împiedicã de la a-si aminti de propriile lor interese.

243. Cel ce iubeste nu este cel care sperã sã fie plãtit în schimb de cel iubit sau care îi cere ceva. Cel ce iubeste este cel care cheltuieste pentru tine, nu cel pentru care tu cheltuiesti.

244. Dacã n-ar fi spatiile sufletului, nu ar fi nici cele de strãbãtut pentru pelerini. Cãci între El si tine, nu existã o distantã pe care s-o poatã depãsi rãtãcirea ta, nici o separatie pe care ar suprima-o unirea ta (cu El).

245. El te-a asezat într-o lume de mijloc, între regnul Sãu si regatul Sãu, ca sã-ti arate elevarea rangului tãu printre creaturile Sale. Esti o perlã ascunsã în cochilia universului Sãu!

246. Acesta îti contine corporalitatea, dar nu te poate contine pe tine, din cauza spiritualitãtii tale.

247. Dacã spatiile lumii de dincolo nu-i sunt deschise, omul este în univers prizonier al anturajului sãu si zidit în figura propriului sãu eu.

248. Apartii creaturilor atâta timp cât nu-L vezi pe Creator. Dar ele îti apartin dupã ce L-ai vãzut.

249. De la alegere la conditia privilegiatã nu decurge obligatoriu cã nu mai esti afectat de atributele umanitãtii. Ca si aparitia luminilor zilei care se nasc la orizont dar nu emanã de acolo, tot asa este si alegerea: uneori soarele atributelor Sale strãluceste în noaptea existentei tale, si uneori El îl retrage de la tine, redându-te conditiei tale. Ziua nu rãsare în tine de la tine, îti vine din afarã.

250. Prin existenta efectelor Sale, El dovedeste existenta numelor Sale, iar prin acestea El îsi afirmã calitãtile Sale, iar prin calitãtile Sale, El dovedeste existenta esentei Sale, cãci este imposibil ca o calitate sã subziste în sine.
Or, El le dezvãluie extaticilor perfectiunea esentei Sale, apoi îi trimite la contemplarea atributelor Sale, si de la acestea la atasarea de numele Sale, si de la numele Sale, la contemplarea efectelor Sale.
Dar ascetii itineranti urmeazã drumul invers. De asemenea, ceea ce este împlinire pentru asceti este punct de plecare pentru extatici, si ceea ce este punct de plecare pentru asceti este împlinire pentru extatici, dar într-un sens diferit.
Se întâmplã ca ei sã se întâlneascã pe drum, unii urcând, altii coborând.

251. Asa cum luminile cerului nu apar decât în regnul vizibil, tot asa valoarea luminilor inimilor si a constiintelor nu va fi cunoscutã decât în regatul invizibil.

252. A gusta fructul bunelor opere în imediat anuntã practicantilor cã recompensa existã în lumea de dincolo.

253. Cum poti cere o compensatie pentru o lucrare pe care El însusi ti-o dã în dar? Sau o recompensã pentru un act de sinceritate pe care ti-L dãruieste El însusi?

254. Pentru unii, iluminarea precede dhikr, pentru altii dhikr precede iluminarea. Si sunt din cei care nu au parte nici de dhikr, nici de iluminare pe care ni le oferã Dumnezeu.

255. Unul si-L aminteste pe Dumnezeu pentru a avea inima iluminatã, iar altul, pentru cã inima lui are deja lumina nu înceteazã sã si-L aminteascã pe Dumnezeu. Iar cel la care iluminarea si dhikr sunt în pãrti egale ar trebui sã fie instigatorul tuturor actelor [este vrednic, deci sã fie shaikh] si iluminarea sa, un far de urmat.

256. Niciodatã nu a existat dhikr exterior pentru altceva decât pentru cã existã contemplare si mediere interioarã.

257. El te-a fãcut martor, înainte de a cere mãrturia ta. Şi în timp ce aparentele Îi proclamau divinitatea, inimile si constiintele realizau adevãrul unicitãtii Sale.

258. El te-a onorat cu trei haruri:
El te face sã-ti amintesti de El, si fãrã harul Sãu, niciodatã nu ai fi demn ca amintirea Sa sã fie evocatã de tine.
A fãcut ca tu sã fii amintit în El, confirmându-Se legãtura Sa cu tine.
În cele din urmã, El face ca tu sã fii amintit în preajma Sa, culminându-Si astfel binefacerea.

259. Existã vieti lungi în duratã dar putin bogate în ajutoare divine. Altele sunt scurte în duratã, dar bogate în ajutoare divine.

260. Cel a cãrui viatã este binecuvântatã, strânge în putin timp favoruri divine atâtea câte depãsesc domeniul oricãrei expresii si orice aluzie.

261. Suprema decãdere este atunci când, eliberat de orice grijã, nu te îndrepti deloc spre El, si nu pornesti spre El, atunci când obstacolele au diminuat.

262. Meditatia este rãtãcirea inimii prin spatiile creaturilor.

263. Ea este luminãtorul inimii. Dacã meditatia dispare, nu mai este luminã în ea.

264. Natura meditatiei este dublã: asentiment si credintã, contemplatie si viziune. Prima apartine celor care sunt experti în reflectie, a doua maestrilor contemplãrii si a discernãmântului.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: