Muhyi’d-din Ibn ‘Arabi: Kitab al Wasaya

Cartea Invataturilor (Kitab al Wasaya): fragmente

Frate al meu pe calea divina, fie ca Dumnezeu “sa te intareasca cu un duh purcezand din El” (Cor 58,22), asa incat sa fii invatat despre El chiar de El Insusi. In privinta lui Dumnezeu (a carui marire si desavarsire sa fie slavite!), te sfatuiesc sa-L cunosti dupa invataturile pe care El ti le-a descoperit [in Legea Sa], bizuindu-te neaparat pe ceea ce rezulta in chip necesar din demonstratia existentiala (al-burhan al-wujudi) in legatura cu
transcendenta (tanzih) si sfintenia (taqdis) atribuite Fiintei adevarate (al-Haqq). Astfel vei insuma stiinta (al-‘ilm) pe care ti-o da credinta (al-iman) si cunoasterea pe care ai dobandit-o din dovada rationala [1].

Dar nu incerca sa pui impreuna cele doua cai. Urmeaza-le pe fiecare in parte. Credinta ta sa fie pentru inima ta – prin ceea ce-ti descopera in cunoasterea lui Dumnezeu – precum vazul in ordinea sensibila, cand iti aduce cunostinte dupa oranduiala firii sale.

Fereste-te de a-ti intoarce puterea rationala (an-nazahar al-fikri) catre ceea ce iti este dat prin credinta, caci astfel vei fi lipsit de “Ochiul Certitudinii” (aynu-l-yaqin) [2]. Dumnezeu este prea intins spre a fi conditionat
de o intelegere (aql) rasarita din credinta sau de o credinta rasarita din intelegere. Cu toate ca lumina credintei marturiseste in favoarea intelegerii cand aceasta, prin lucrarea puterii rationale (fikr), ajunge la judecati apofatice (as-sulub), lumina intelegerii nu va sti sa confirme, prin insasi virtutea acestei speculatii, ce confera lumina credintei si descoperirea initiatica (al-kashf). Insa luminii intelegerii ii este cu putinta sa admita o receptare (qabul) dincolo de gandirea rationala, marturisind adevarul a ceea ce este dat de descoperirea intiatica si de credinta.

“Legea poseda o lumina
si intelesurile o balanta,
Si Legea este pentru intelect
intarire si putere.

Descoperirea este o lumina cu care nu vor sti
sa se potriveasca
Decat intelectele care, in vremea cantaririi,
primesc o greutate ce le ia cu sine.”

Sa stii, frate al meu, ca toate intelectele, atat cele ale ingerilor cat si cele ale oamenilor, si chiar Intelectul Prim (al-aql al-awwal), care este cea dintai fiinta adusa la existenta in planul Preinchipuit si in cel al Insemnarii
(alamu-t-tadwini wa-t-tastir) [3], isi cunosc marginirea si nestiinta in privinta Esentei Creatorului lor si sunt constiente ca nu cunosc despre aceasta Esenta Transcendenta decat partea ceruta de catre lume sub raportul sau de corespondenta sau analogie (al-munasabah), adica sub raportul insusirilor (as-shifah) lui “Dumnezeu” (al-llah). Deci ele nu cunosc decat stadiul dumnezeiesc, al-martabah.

Toate intelectele, atat cele patrunzatoare cat si cele slabe, impartasesc deopotriva aceasta nestiinta si aceasta neputinta. Ceea ce ramane in afara acestei cunostinte [de neatins pentru intelecte], este stiinta despre ceea ce
este altceva-decat-Dumnezeu, si aceasta nu ne intereseaza. Nu avem pentru aceasta atractia inalta prin care se dobandeste desavarsirea sufletului sau a sinelui. Caci calitatea proprie (as-shifah an-nafsiyah) a acestei Esente transcendente nu ar putea fi alta decat una singura (wahidah), care ar fi Esenta insasi (aynu-dh-dhat), iar determinarea (at-ta’in) acesteia printr-un mijloc rational (min haythu-l-ithbat) este cu neputinta.

Asadar, stiinta despre aceasta este de asemenea cu neputinta. Esenta nu are cum sa ingaduie alcatuirea dn parti diferite; ea depaseste orice posibilitate a partilor alcatuitoare.

Lucrurile stand astfel, nu-i ramane sufletului decat “dispozitia” (at-tahayyu) [4], in virtutea a ceea ce aceasta poate prilejui sub raportul harului dumnezeiesc (al-wahb al-ilahi), caci facultatile [naturale] (al-quwa) nu
atribuie decat ceea ce contin, iar tot ceea ce atribuie le este co-natural. Le este deci cu neputinta sa-L cunoasca pe Cel prin care exista dupa stiinta pe care El o are despre Sine Insusi.

Dar cand iti “pregatesti” vasul (al-mahall) [5] in vederea dezvaluirii dumnezeiesti (al-tajalli al-ilahi) – care este chipul cel mai desavarsit de dobandire a Stiintei si din care izvoraste Stiinta pe care o au atat intelectele
ingerilor, profetilor si marilor initiati dintre adoratorii puri ai lui Dumnezeu, cat si cele ale fiintelor de lumina – nu-ti obosi mintea cu meditatia despre Stiinta prin Dumnezeu (at-tafakkuru fi-l-ilmi billah). Despre aceasta,
Dumnezeu a spus: “Dumnezeu va previne sa fiti atenti in legatura cu El Insusi” (nafsu-hu) (Cor 3, 27 si 28). Pe de alta parte, Profetul – a lui fie mantuirea! – a spus: “nu cugetati la Esenta lui Dumnezeu” (La tafakkaru fi dhati-llah).
Prin urmare, a ne indeletnici cu ceea ce nu stie sa ne indrume, inseamna a pierde ceea ce ar merita mai presus de orice timpul nostru.

Sa stii, frate al meu, ca din Stiinta dumnezeiasca nu s-a inclus in lume decat partea ce corespunde lumii pana la Ziua Judecatii. Aceasta atat pentru taramul lucrurilor inalte, dupa cum sta scris: “A descoperit fiecare Cer porunca ce-i revine” (Cor 41,14), cat si pentru taramul lucrurilor de jos, urmand acestui cuvant spus in legatura cu Pamantul: “A randuit in el hrana pe care trebuie s-o poarte” (Cor 41,9). Din aceasta pricina, atunci cand sufletul tau va fi curatit si oglinda slefuita [6], nu lua in seama lumea ca nu cumva sa primesti [in suflet] chipul a ceea ce este in lume, fie chiar si in plinatatea ei, caci nu este de niciun folos in aceasta, ci calauzeste-ti sufletul catre Demnitatea Esentiala (al-hadrah adh-dhatiah) dar urmand cunoasterea pe care Aceasta o are despre Sine-Insasi.

Ii vei da aceasta indrumare intr-o stare de saracie (iftiqaar) si de goliciune (ta’riyah) asa incat Fiinta Adevarata (al-haqq) sa-i daruiasca ceea ce poate fi dobandit prin cunoasterea Sa pe aceasta cale. Aceasta alta parte a cunostintei nu este dintre cele care se includ in lumea din afara ta. Daca ti se va obiecta ca o astfel de stiinta trebuie totusi sa fie inscrisa pe Tabla bine pastrata (al-lawh al-mahfuzh), unde se afla tot ceea ce va fi pana la Ziua Invierii, si ca aceasta stiinta i-a fost descoperita de catre Qalam, care este Intelectul
Prim, si, prin urmare, stiinta pe care ai putea s-o dobandesti face parte din cea care se afla depozitata in lume [din care tu insuti faci parte] cum sa raspunzi? Vom raspunde astfel: N-au fost inscrise pe Tabla bine pastrata si n-au fost descrise pe ea de catre Qalam decat stiintele care pot fi transmise, care fac obiectul unei “Transmiteri (naql).”

Cat despre ceea ce nu poate fi transmis astfel dar care este dat [nemijlocit] prin dezvaluire dumnezeiasca – cea despre care intelegem sa vorbim chiar acum – aceasta nu este nicidecum cuprinsa in Lume. Implinirea in om se infaptuieste potrivit unei legaturi divine deosebite care priveste toata fiinta existenta. Iar legatura aceasta ramane in afara stiintei Intelectului Prim si a oricarei fiinte create. Sa stii aceasta.

Sa stii de asemenea ca mijlocul prin care se ajunge la cele despre care vorbim aici, este, pe de o parte, eliberarea constiintei si a inimii de toata stiinta (ilm), ca si de cugetarea (fikr) ceruta pentru dobandirea stiintelor [teoretice], eliberarea de tot ce s-a scris, si, in sfarsit, uitarea a tot ceea ce stim; pe de alta parte, acest mijloc consta in sederea cu Dumnezeu in curatie si in detasarea interioara de orice legatura alta decat Esenta lui Dumnezeu dupa modul Sau absolut.

Nu cauta sa te aduni impreuna cu Dumnezeu dupa un punct de vedere determinat. Daca vei face aceasta, daca determini, si daca apare o “deschidere intuitiva” (fat’h), ceea ce va urma nu va fi altceva decat ceea ce tu insuti ai provocat. Chemarea neincetata intru unire cu Dumnezeu trebuie sa fie cu launtrul tau: Dumnezeu! Dumnezeu!, fara nicio reprezentare (takhayyul), sau mai degraba cu intelegerea (taaqqul) literelor [Numelor lui Dumnezeu] dar nu cu reprezentarea lor.

Nu trebuie sa astepti “deschiderea” divina prin mijlocirea acestei adunari si a acestei stari, ci cheama-L potrivit cu natura acestei chemari (dhikr) si cu cele impuse de majestatea Sa, cu intentia de a-L face sa fie mai presus de toate, asa cum este El in Sine-Insusi, si nu dupa stiinta pe care o ai de la El sau dupa
convingerea ta teoretica (aqidah) despre El; mai bine purcede la aceasta dupa o “nestiinta absoluta” (jahl amm).

Atunci, daca El iti deschide una din portile Stiintei despre Sine careia nu-i incercasesi mai inainte “gustul” [7] (dawq) si daca aceasta ti se intampla prin mijlocirea unui Duh de sfintenie (ruh qudusi), n-o respinge dar nici nu te opri la ea si lucreaza ceea ce lucrai mai inainte. Daca “gusturile” deosebite se
urmeaza unul pe altul, prin mijlocirea unor duhuri deosebite ale materiei (al-arvah al-mujarradah), starea ta cu acestea sa fie la fel cu starea ta cu primul duh amintit, pana ce inlauntrul tau strapunge ceea ce transcende aceste “gusturi” venite de la “Sublima Adunare” a duhurilor ingeresti (al-mala’ al-aala) si pana ce nu vei mai simti nici macar mireasma mijlocirii unuia dintre aceste duhuri preasfinte.

Cerceteaza totusi acest nou “gust” strain care atunci ajunge la tine, si daca iti marturiseste in legatura cu un nume divin din cele pe care le cunoastem – si este totuna daca e vorba de un nume al transcendentei (tanzih) sau de un alt nume [8] – sederea ta cu acest “gust” sa fie la fel cu sederea ta cu “gusturile” provenite de la duhurile amintite, fara nicio deosebire.

Daca incerci un “gust” care te uimeste si daca nu poti sa-l respingi si daca simti, in aceasta uimire (hayrah), imprastiere (tafriq), sederea ta cu aceasta uimire sa fie precum sederea ta cu duhurile si Numele dumnezeiesti. Daca, din contra, acest gust de uimire este insotit de-o liniste pura (sukun) [9] pe care nu poti s-o respingi, atunci aceasta este ceea ce trebuie. Increde-te in el. Dar daca gasesti puterea de a respinge aceasta liniste, nu te increde in el. Daca acest “gust” se iveste in sufletul tau in doua momente separate printr-o discernere, in asa fel incat iti dai aeama ca este vorba de doua momente deosebite, nu este ceea ce trebuie.

Daca, in sfarsit, esti complet detasat de tot ceea ce am pomenit, dupa aceea, cand vei fi trimis in tine insuti si in lumea sensibila (alamu-l-hiss), vei sti care este treapta pe care stau trimisii (ar-rasul) spre a profeti si de pe care sunt descoperite Cartile (al-kutub) si Filele (as-suhuf). Vei sti astfel care din aceste porti ramane inca “deschisa” si care porti au fost “inchise”, precum si cauza pentru care a fost inchis ceea ce-i inchis [10]. Vei sti atunci ceea ce spui si ceea ce ti se spune. Vei fi daruit cu intelegerea oricarui lucru. Vei ignora Cunoscutul [obisnuit], vei cunoaste Necunoscutul [cognoscibil], vei ignora Necunoscutul [incognoscibil] si vei cunoaste Cunoscutul [adevarat]. Vei fi cea mai invatata creatura prin faptul ca esti cea mai nestitutoare. Si nu-ti va ramane ca rugaciune neincetata decat: “Doamne, sporeste-mi stiinta” [Cf. Coran 20,114]. In aceasta rugaciune vei trai si vei muri.

Ti-am aratat in ce consta fericirea ta in cele doua sederi [cea din viata aceasta si cea din viata viitoare] si la ce ajung sufletele Cunoscatorilor.

“Si Dumnezeu rosteste Adevarul. El este Cel care indruma pe Cale.”

Note:

[1] Aceasta, sub raportul cunoasterii intuitive ramane auxiliara si de forma pur negativa.

[2] “Ochiul Certitudinii” este nivelul intuitiei intiatice. Amintim aici ca exista trei grade de certitudine:
1) Stiinta Certitudinii (ilm ul-yakin) care este certitudinea teoretica;
2) Ochiul Certitudinii (aynu-l-yaqin) care, desi este o certitudine intuitiva, purcede totusi dintr-o cunoastere ce continua sa faca distinctie intre subiect si obiect;
3) Realitatea insasi a Certitudinii (haqqul-yakin) care este certitudinea realizarii prin sine si in sine a Adevarului celor cunoscute (tahaqquq).

[3] Se desemneaza astfel nivelul existential in care se situeaza Qalam-ul (epitet al Intelectului Prim) si Tabla bine pastrata (epitet al Sufletului Universal). Potrivit unui hadith, Qalam-ul primeste de la Dumnezeu porunca sa “insemne” pe Tabla bine pastrata tot ceea ce va exista in lume pana in Ziua Invierii.

[4] Stare particulara a sufletului care prefigureaza Realitatea ce urmeaza a fi dobandita prin alte mijloace decat cele ale simţurilor sau ale ratiunii.

[5] Absolutul se manifesta in fiecare creatura in functie de “pregatirea” (sau capacitatea naturala) corespunzatoare fiecarei creaturi. Reflectarea divinului in inteligibil este determinata de “pregatirea inteligentei individuale” care reprezinta totodata limita fiecarei inteligente.

[6] Aceasta scurta mentiune face referire la orice disciplina intiatica necesara dobandirii calitatilor si virtutilor spirituale.

[7] Termenul tehnic de “gust” desemneaza “inceputul unei dezvaluiri” (tajalif).

[8] Pentru Ibn ‘Arabi, caracteristicile Absolutului sunt Numele divine. Numele divine reprezinta Esenta in oricare din infinitele aspecte ale manifestarii dumnezeirii si de aceea intelegerea lor inseamna intelegerea naturii divine.

[9] Termenul trimite de asemenea la notiunea de sakinah, Linistea sau Prezenta divinitatii.

[10] Aceasta mentiune se refera in principal la distinctia intre profetia legiuitoare care s-a incheiat odata cu profetul Muhammad si profetia generala a Notificarilor divine, care va subzista in formele ce ii sunt proprii pana in Ziua Invierii.

(Extrase din Ibn ‘Arabi – “Iluminari”, Ed. Herald, 2003, Bucuresti. Preluat de A.I.)

 

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: