Simbolismul Literelor Alfabetului (Martin Lings)

Martin Lings: “Un Sfant Sufi din secolul XX”, cap.VII

Dupa cum deja am vazut, shaikh-ul mentioneaza firele de papura din care se tese un covor ca simboluri ale Manifestarii Calitatilor Divine, din care universul întreg este tesut. Întâlnim un simbolism analog, dar mai complex, în micul sau tratat intitulat “Cartea Prototipului Unic” (“Al-Unmuday al-Farid”) care indica calea realizarii perfecte a Unitatii luînd în considerare semnificatia legaturii Scrierilor Ceresti cu Punctul din B a s m a l a (2).

Începe citând cuvintele Profetului (slaws):

“Tot ceea ce este în Cartile revelate este în Coran, si tot ceea ce este în Coran este în Fatiha(3), si tot ceea ce este în Fatiha este în Bismi-Llahi-l-Rahmani-l-Rahim.” Si, “Tot ceea ce este în Bismi-Llahi-l-Rahmani-l-Rahim este în litera Ba, care la rândul sau este continuta în punctul de dedesuptul sau”(4).

Aceasta Traditie(5) a curs din condei în condei, a rasunat în auzurile alesilor si ai multimii, si toti, fara exceptie, se straduiesc sa-i scruteze misterele ascunse. Nici eu nu am avut puterea de a ma mentine la marginea multimii care trezise în mine spiritul de emulatie; m-am ridicat deci, si am încercat sa captez orbeste ceva din aroma sa. Mâna mi s-a oprit pe acest parfum chiar în izvorul sau si, scotând-o dintre gramezile de dune, am iesit cu el în fata celor mai întelepti dintre întelepti. L-au primit cu toate onorurile si toate laudele, si fiecare dintre ei a spus: Acesta este un înger foarte nobil(6). Am zis: “Într-adevar, depaseste nivelul meu spiritual(7). Este ca o aruncare a unei pietre fara aruncator.” Atunci vocea starii mele interioare mi-a raspuns: Nu tu aruncai când aruncai, ci Dumnezeu era Cel ce arunca(8).

De fiecare data când în acest tratat mentionez un nume de “altul decât Dumnezeu”, o fac dintr-o necesitate de exprimare. Imaginatia ta sa nu conceapa deci acest “altul” ca si cum ar fi într-adevar altul, pentru ca atunci ti-ar scapa ceea ce vreau sa-ti arat. De fapt îti aducem o veste mare(9) . Întoarce-te, deci, spre ceea ce-ti va permite imersiunea în Realitate si arunca-te din relativ înspre Absolut. Poate vei întelege ceea ce este în Punct, desi nimeni n-o întelege în afara de întelepti(10) si nimeni n-o întâlneste fata în fata în afara de acela al carui destin este la nesfârsit binecuvântat(11)…

De fiecare data când vorbesc despre Punct, înteleg prin El Secretul Esentei, numit Unitate a Perceptiei (Wahdat al-Suhud), si de fiecare data când vorbesc despre ‘Alif înteleg prin Acesta Unicul, Unicul care este (Wahid al-Wuyud)(12), Esenta Senioriala, si când vorbesc despre Ba, înteleg prin acesta Manifestarea Ultima(13), numita Spiritul Suprem, dupa care vin restul literelor, cuvintele si apoi discursul în general, toate acestea în ordine ierarhica. Însa axa acestei carti o constituie primele litere ale alfabetului, din cauza precedentei lor fata de toate celelalte. Cei Înaintati sunt cei Înaintati, ei sunt cei apropiati(14). Aceste litere sunt Alif si Ba, si ocupa în alfabet locul pe care îl ocupa Basmalah în Coran, caci împreuna formeaza Ab(15), unul din Numele Divine. Cu acest Nume Iisus se adresa Domnului Sau si l-a folosit când a spus: “Adevarat, ma întorc la Tatal meu si la Tatal vostru”, adica la Domnul meu si Domnul vostru. Si acum, daca întelegi ca aceste doua litere poseda o semnificatie pe care tu n-o cunosteai, nu te surprinde de ceea ce vom spune despre Punct si despre restul literelor.

Punctul se afla în starea de comoara ascunsa(16) înainte de propria sa manifestare ca Alif, si literele se gaseau private de esenta secreta a Punctului pâna când acesta a manifestat interiorul în exterior, revelând, reîmbracând diversele forme ale literelor vizibile, ceea ce fusese acoperit de val; însa daca prinzi aceasta realitate, nu vei gasi nimic în afara de cerneala însasi, care este ceea ce semnifica Punctul(17), dupa cum a spus unul dintre ai nostri:

Literele sunt simboluri ale cernelii; nu exista nici o litera,
Decât cea lasata de cerneala; însasi culoarea lor este pura iluzie.
Este culoarea cernelii, care a ajuns la fiinta manifestata.
Totusi, nu se poate spune ca cerneala s-a separat de ceea ce era.
Non-manifestarea literelor statea în misterul cernelii,
Si manifestarea sa e produsa prin autodeterminarea acesteia.
Ele sunt determinarile sale, activitatile sale,
Si nu exista nimic dincolo de cerneala. Întelege aceasta parabola!
Literele nu sunt cerneala; nu spune ca sunt!
Aceasta af fi o eroare; si a spune ca cerneala este identica cu literele ar fi curata nebunie.
Caci ea exista înainte de litere, pe când nu exista niciuna.
Si va mai fi înca pe când nu va mai fi nici o litera.
Priveste atent fiecare litera si vezi ca deja a disparut
În afara fetei cernelii, adica Fata Esentei Sale.
Fie a ei toata Gloria, Majestatea si Exaltarea!
Astfel, inclusiv în manifestarea lor, literele sunt ascunse,
Supuse de catre cerneala, caci manifestarea lor nu este alta decât a ei.
Litera nu adauga nimic cernelii, nici nu rapeste nimic acesteia.
Dar îi reveleaza integritatea în moduri diferite.
Fara s-o altereze. Oare cerneala si litera constituie doua lucruri distincte?
Vezi, deci, adevarul cuvintelor mele: nu exista fiinta
În afara celei a cernelii, pentru acela a carui judecati e sanatoasa;
Si oriunde s-ar afla litera, cerneala sa o însoteste mereu.
Dechide-ti intelectul la aceste parabole, si da-le atentie!(18)

Daca ai înteles cum toate literele sunt cuprinse în Punct, atunci vei întelege cum toate cartile sunt cuprinse în fraza; fraza, în cuvânt; cuvântul, în litera; caci putem spune într-adevar: fara litera nu exista cuvânt, si fara cuvânt nu exista carte. Cuvântul, într-adevar, nu exista decât prin existenta literei. Diferentierea analitica purcede din integrarea sintetica, si totul e integrat în Unitatea de Perceptie, simbolizata prin Punct. Ea este Mama oricarei carti. Dumnezeu revoca si confirma ceea ce El doreste, si cu El este Mama Cartii(19).

Punctul este în mod esential diferit de restul literelor. Nu exista nimic asemanator Lui, si El este Cel ce Aude si Cel ce Vede(20). Mai precis Punctul, spre deosebire de celelalte semne, nu poate fi limitat printr-o definitie. Transcende tot ce se gaseste în litere ca lungime, micime sau sinuozitate, asa încât nu poate fi captat la modul vizual sau auditiv, asa cum se capteaza literele. Diferenta dintre El si litere este cunoscuta, însa prezenta lui în ele este necunoscuta, în afara celui a carui vedere este de fier(21) sau care aude cu întreaga inteligenta(22) caci, daca este adevarat ca literele sunt calitatile Punctului, Calitatea nu înglobeaza Esenta, deoarece nu are universalitatea care este proprie Esentei. Esenta are ca prerogativa incomparabilitatea, în timp ce Calitatile permit comparatii.

Si totusi, a face o comparatie este în realitate acelasi lucru cu a afirma incomparabilitatea, datorita unicitatii cernelii; caci, desi literele sunt comparabile între ele, aceasta posibilitate de comparatie nu se opune incomparabilitatii cernelii în ea însasi, nici unicitatii cernelii ce se gaseste în fiecare litera. Aici rezida identitatea ultima între stabilirea de comparatii si negarea posibilitatii de a compara, deoarece oriunde se pune în discutie orice problema de comparatie, în realitate este vorba mereu de aceeasi cerneala care se compara cu ea însasi. El este Cel ce Este Dumnezeu în Cer si Dumnezeu pe Pamânt(23). Fie cum ar fi si oriunde ar fi, El este Dumnezeu; ceea ce vezi din El pe pamântul comparabilitatii sa nu te împiedice deci sa vezi ceea ce El este în Cerul incomparabilitatii, caci toate lucrurile sunt facute din incomparabilitate si comparabilitate. Oriunde v-ati întoarce, acolo este Fata lui Dumnezeu. Aceasta se întâmpla în virtutea Atributului general ce se revarsa din Bogatia Infinita a Punctului peste saracia totala a literelor. Însa atributul particular care apartine Propriei Esente Misterioase a Punctului nu poate avea nici cea mai mica manifestare în litere, si nici vreo litera nu poate purta, nici în forma nici în semnificatia sa, greutatea caracteristicilor intime ale Punctului.

Nu vezi ca atunci când conturezi anumite litere ale alfabetului, ca de exemplu Ta, Tha, Ba vei gasi pentru fiecare litera alta care sa-i semene? Astfel, Ta se aseamana cu Ba , si Tha se aseamana lui Ta . În plus, daca vrei sa pronunti una din aceste litere, vei întâlni un sunet care-i corespunde exact, în timp ce Punctul nu are nici o exteriorizare care sa-i corespunda. Daca încerci sa-i enunti realitatea vei spune ‘nuqtat’? , si acest enunt te va obliga sa recurgi la litere ce nu au nimic de-a face cu esenta punctului: nun, qaf, ta’ si t’. Este clar, deci, ca Punctul scapa oricarei expresii. La fel, nu exista cuvânt care sa poata exprima Esenta Secreta a Creatorului. Din acest motiv, când Gnosticul încearca sa exprime în cuvinte Incomparabilitatea Divina, adica atunci când încearca sa comunice ceea ce se întelege prin Plenitudinea Esentei cu toate Atributele Sale, formularea care-i iese pe gura ramâne departe de obiectivul sau din cauza limitarilor inerente limbajului.

Punctul era în starea sa principala de secret(24) absolut independent, în care nu exista nici separatie nici uniune, nici înainte nici dupa, nici latime nici lungime, si toate literele erau topite în Esenta lui ascunsa, la fel cum toate cartile, în ciuda divergentei continuturilor lor, erau topite în litere. Aceasta reducere a cartilor la litere poate fi perceputa de toti cei care poseda cea mai elementara intuitie. Examineaza o carte si vei vedea ca nu se gasesc niciodata în paginile sale, pentru a-i exprima sensul, mai mult de cele douazeci si opt de litere(25), care, pentru a manifesta fiecare cuvânt si semnificatie, se vor grupa în forme mereu noi, în functie de variatiunile acestor cuvinte si semnificatii, pâna când Dumnezeu va mosteni pamântul si tot ce se gaseste pe el(26) si toate vor merge la Dumnezeu(27). Atunci, literele se vor întoarce la centrul lor principal unde nu exista nimic în afara de Esenta Punctului.

Punctul se afla în secretul sau impenetrabil, si literele se aflau într-o stare de completa extinctie în Esenta Sa, în timp ce limba fiecarei litere îsi cerea lungimea, îngustimea, înaltimea sau celelalte calitati pe care propria realitate le cerea. Astfel, motivele discursului s-au conturat în conformitate cu cererea atributelor Punctului, latente în Esenta Sa. Atunci a fost determinata prima manfestare.

Prima manifestare a Punctului, prima sa aparitie definibila, a fost în Alif, care s-a nascut mai degraba sub forma incomparabilitatii decât a comparabilitatii, la modul ca putea exista în mod calitativ în toate literele, ramânând în acelasi timp în mod esential diferit de acestea. Trebuie sa mai stii ca aparitia lui Alif în afara Punctului nu a fost supusa unei cauze, ci a fost vorba de supraabundenta însasi a Punctului. Si astfel, Alif-ul primordial nu a fost trasat de catre condeiul divin(28), nici nu a fost sub dependenta sa, ci a izvorât din impulsul centrifug al Punctului în centrul sau principial. De fiecare data când din el s-a revarsat un prisos a existat Alif-ul, si nimic mai mult. Existenta acestuia nu depinde de pana, nici nu necesita vreun ajutor din partea acesteia, în virtutea formei sale drepte si a starii de transcendenta fata de tot ce se poate gasi în celelalte litere în materie de curbe, proeminente sau alte particularitati. Nu va trebui El sa raspunda pentru ceea ce face, însa ei vor fi întrebati(29). Cât despre celelalte litere, au nevoie sa fie descrise de o miscare a penei si niciuna din ele nu-si poate da singura forma fara concursul sau, din cauza curburii, rotunjimii sau altor caracteristici particulare.

Este adevarat ca si Alif poate fi format prin intermediul penei în timp ce, totusi, ramâne independent de ea si fara nici o alterare a transcendentei starii sale, dat fiind ca penei lungimea si forma dreapta îi vin de la Alif; mai mult, ea este Alif, a carui forma scrisa exista astfel prin el însusi pentru el însusi.

Alif este un simbol al Unicului care este, al Aceluia a carui Fiinta nu este precedata de nici o alta. Astfel, manifestarea Punctului ca Alif este ceea ce se numeste “Preeminenta”. Înainte de manifestare nu era calificat astfel, la fel cum nu era calificat ca “Ultimitate”. El este Primul si Ultimul, Cel În Interior Manifestat si În Exterior Ascuns.

Daca se afirma Preeminenta Unica a lui Alif(30) atunci, în mod necesar, si Ultimitatea trebuie sa-i fie exclusiv rezervata(31). Acesta este motivul pentru care declara celorlalte litere: La Mine va veti întoarce(32), toate fara exceptie. Într-adevar, toate merg la Dumnezeu.

În ceea ce priveste Manifestarea exterioara a lui Alif în litere, acesta este un lucru usor de perceput. Analizeaza bine problema si vei descoperi ca nu exista litera a carei dezvoltare în spatiu sa nu derive din Alif: Ha, de exemplu, nu este altceva decât un Alif “cocosat”, în vreme ce Mim este un Alif circular, si tot asa manfestarea lui Alif este în acord cu poruncile întelepciunii sale, în toate literele, însa privirea nu-l poate atinge; aceasta este semnificatia Ocultarii sale Interioare, caci e clar ca nimeni nu poate percepe existenta lui Alif în cercul lui Mim fara sa posede o vasta experienta; ceea ce ne înpiedica sa-l pecepem nu este decât rotunjimea sa, mai exact manifestarea într-o calitate pe care nu o recunoastem. El este pentru el însusi propriul val…

Manifestarea Exterioara a Adevarului poate fi mai intensa în unele forme vizibile decât în altele, si acest lucru nu este greu de vazut pentru cel ce observa. Oare nu-l descoperi pe Alif în unele litere altfel decât în altele? Forma lui Lam, de pilda, nu este departe de forma sa, iar în Ba’ din Basmala exista ceva care revela manifestarea lui Alif în ea. Însa sunt rari cei ce pot descoperi usor aceasta manifestare în celelalte litere. Cei multi ignora rangul lui Alif, unii îl cunosc în Preeminenta sa si îi ignora Ultimitatea, iar altii îl cunosc în cele doua calitati; dar cel ce nu-l recunoaste în toate literele, mici sau mari, lungi sau scurte, de la începutul sau sfârsitul alfabetului, aceluia îi lipseste într-adevar o viziune justa, si perceptia sa e imperfecta. Daca ai înteles ca Alif e prezent în toate literele, spune-mi daca asta l-a facut sa piarda ceva din demnitatea incomparabilitatii sale, în care conserva întotdeauna ceea ce nu-i apartine decât lui. Deloc, deoarece adevarul esential al lui Alif ramâne cel care este, si nu-i vad nici o diminuare datorata manifestarii, care mi se pare mai degraba una din perfectiunile sale. Deficienta – dar Dumnezeu este mai întelept – este în acela care ar vrea sa o limiteze la o calitate fara a-i permite sa realizeze alta, constângându-l, limitându-l, refuzând a-l cunoaste si reducându-l la comparabilitate, facând din el un lucru printre altele. Adevarul cunoasterii ce se potriveste nivelului sau este sa-l vezi pe Alif manifest în fiecare cuvânt din fiecare carte. Totul este Alif…

Litera Ba’ este prima forma sub care a aparut Alif; el s-a manifestat deci în ea ca în nici o alta litera. “Dumnezeu a creat pe Adam dupa imaginea Sa”(33); ceea ce se desemneaza prin Adam este primul Om(34) si el este Spiritul Fiintei. În virtutea acestei creatii dupa Imaginea Sa Dumnezeu a facut din el reprezentantul Sau pe pamânt si a poruncit îngerilor sa se prosterneze înaintea lui.

“Daca Frumusetea Lui n-ar fi stralucit pe fata lui Adam,
Niciodata îngerii nu s-ar fi prosternat înaintea lui”(35).

Se adresa prosternarea lor altuia decât Lui? Nu, caci Dumnezeu nu iarta pe cel vinovat de idolatrie.

Ba’-ul din Basmala difera de Ba’-ul obisnuit în acelasi timp prin forma si functiunea sa. Esti într-adevar de o naturalete supraeminenta(36); si maretia lui nu este alta decât cea a lui Alif. Cine îl asculta pe Apostol îl asculta pe Dumnezeu(37). Nu vezi ca în alte locuri Ba’ nu este alungita, în vreme ce în Basmala este, si lungimea ei nu este altceva decât Alif trecut sub tacere? Bism era la început bi-ism, si apoi Alif-ul din ism(38) s-a retras si a aparut în Ba’, care a luat astfel forma lui Alif si i-a asumat functiunea. Si astfel Profetul a spus: “exista pentru mine o ora în care numai Domnul meu ajunge sa ma cuprinda”, si tu vezi ca exista pentru ba’ o ora, adica: în Basmala, în care numai Alif ajunge sa o cuprinda, în acelasi timp în forma si punctul(39) sau, desi punctul lui Alif se gaseste deasupra acestuia, în vreme ce cel al lui Ba’ se afla dedesupt. În realitate, Alif nu este altceva decât Punctul însusi: un ochi care a plâns sau o picatura care a tâsnit si care în varsarea ei a fost numita Alif, fara ca acesta sa fie afectat, în virtutea Integritatii si a Transcendentei sale fara defect, înauntrul carora Punctul ramâne în Eterna Lui Incomparabilitate. Într-adevar, ne aflam deasupra lor, Irezistibil(40). Coborârea completa a avut loc numai în manifestarea lui Alif ca Ba’, urmata de celelalte litere. Daca forma i-ar fi fost identica celei a lui Alif, Ba’ si-ar fi pierdut caracteristicile proprii. Dar Ba’ este Ba’ si Alif este Alif: Alif s-a manifestat spontan, prin vointa sa proprie si libera, în timp ce lui Ba’ manifestarea i-a fost impusa. De aici necesitatea de a diferentia forma sa de cea a lui Alif, în afara cazului când ar fi vorba de a nega starea latenta a lui Alif în celelalte litere(41) sau de a crede ca libertatea este totalmente incompatibila cu obligatia(42).

În plus, Punctul care se afla deasupra lui Alif este si sub Ba’; acest lucru ar trebui sa fie deci, pentru noi, o ilustrare a adevarului ca lucrurile din lumile inferioare sunt manifestari ale Punctului, asa cum se întâmpla si cu cele din lumile superioare, iar manifestarea Punctului în Esenta nu trebuie sa ne împiedice sa-l recunoastem în calitati. Profetul a spus: “Daca ati coborî un om pe o coarda pâna în adâncul cel mai profund al pamântului, l-ati întâlni pe Dumnezeu”(43). Punctul de sub Ba’ semnifica exact extinctia latenta în toate lucrurile. Totul piere în afara de Fata Sa. El este Dumnezeu în Cer si Dumnezeu pe pamânt. Existenta Punctului deasupra lui Alif ne învata ca Alif este starea de manifestare a aceluia, însa Ba’ este valul sau si, ca urmare, Punctul se afla sub Ba’, ca si comoara ascunsa sub peretele de a carui darâmare se temea Al-Jidr(44).
Când Ba’ a înteles adevarata sa relatie cu Alif, a îndeplinit ceea ce i se cerea atât prin natura cât si prin obligatie(45). Se supune naturii sale alaturându-se celorlalte litere(46), dat fiind ca ele sunt de aceeasi natura, spre deosebire de Alif care se mentine separat de litere când le precede, desi ele se unesc cu el ca Finalitate; si, într-adevar, Domnul tau este Ultimul Sfârsit.”

NOTE

(1) Traducerea a fost facuta dupa editia spaniola, “Un Santo Sufi del siglo XX”, Taurus, Madrid, 1982, urmarindu-se pe cât posibil redarea sensului direct, imediat al termenilor.
(2) Formula Bismi-Llahi-l-Rahmani-l-Rahim, cu care se deschide Coranul. “Punctul” sau este punctul de sub litera Ba.
(3) Primul capitol al Coranului (literal: “Deschiderea”).
(4) Aceste Traditii sunt citate de ‘Abd al-Karim al-Yili la începutul comentariului pe marginea acestora, Al-Kahf wa-l-Raqim, care aproape sigur a fost punctul de plecare al tratatului Shaikh-ului.
(5) Se refera probabil la doua Traditii. În textul arab, acest preambul este scris într-o proza rimata pe care Seicul, în toate scrierile sale, rar a abandonat-o.
(6) Acelasi lucru l-au spus si femeile egiptence (Coranul, XII, 3) în legatura cu Iosif.
(7) Termenul spaniol “estación”, ca si echivalentul francez “station” se refera la nivelul atins pe o cale de realizare spirituala. Este vorba de o stare de cunoastere/intuitie permanenta, ca o “treapta” pe care sta cel aflat “pe cale”. (nota trad.)
(8) În Coran (VIII, 17) aceste cuvinte se îndreapta spre Muhammad referindu-se la aruncarea de catre acesta a unui pumn de pietricele împotriva dusmanului în timpul bataliei de la Badr, act ce a modificat cursul acesteia în favoarea musulmanilor, care au administrat o înfrângere totala unei armate de Mecani de trei ori mai numeroasa decât a lor. Aceasta a fost prima batalie a Islamului, în anul 624.
(9) XXXVIII, 67.
(10) XXIX, 43
(11) XLI, 35
(12) Aici Shaikh-ul difera de Yili, în al carui tratat Punctul reprezinta Divinitatea în Toate Aspectele Sale, în timp ce ‘Alif este Spiritul lui Muhammad (Yili citeaza urmatoarea Traditie: “Dumnezeu a creat din Propria Esenta Spiritul Profetului, si din acest Spirit a creat Universul întreg”), adica Spiritul Suprem care, pentru Seic, e simbolizat prin Ba’. Dar în pofida acestei divergente, doctrina ramâne totusi aceeasi.
(13) Ultima, pentru ca acest Spirit, care nu este altul decât “Omul Universal”, contine Universul întreg.
(14) Coranul, LVI, 10-11
(15) Tata. Merita observat aici, în treacat, cât de apropiata este Basmala în realitate de “In Nomine”. Relatia dintre cele doua Nume de Milostenie(?) (misericordia) în Islam, dintre care al doilea este singurul în acelasi timp divin si uman, este comparabila cu cea existenta între primele doua Persoane ale Trinitatii Crestine, în timp ce Milostenia însasi, implicita în Basmala, ce purcede în acelasi timp din Al-Rahman si Al-Rahim, adica de la Tatal si de la Fiul, nu este altceva decât Duhul Sfânt.
(16) Referire la Traditia Sacra: “Eram o Comoara Ascunsa si am vrut sa fiu cunoscut si asa am creat lumea”.
(17) Punctul si cerneala sunt interschimbabile ca si simboluri, dat fiind ca scrisul este compus dintr-un sir de puncte de cerneala.
(18) ‘Abd al-Gani al-Nabulusi, Diwan al-Haqa’iq, p.435 (Cairo, 1889).
(19) Coran, XIII, 39.
(20) XLII, 11.
(21) Ecou din Coran, L, 22.
(22) L, 37.
(23) Coran, XLIII, 84.
(24) ‘Ama, literal “orbire”, cu referire la orbirea celui ce este “altul” decât El, în timp ce El este Perceptie pura, nediferentiata (Wahdat al-Suhud)
(25) Trebuie amintit ca obiectivul unui tratat mistic este întotdeauna eminentamente “practic” si obiectivul practic al acestuia este, de altfel, indicat prin titlu (a se vedea începutul prezentului capitol). Shaikh-ul invita aici pe discipolii sai sa transpuna aceasta operatie cartii naturii, asa încât sa vada în aceasta mai degraba “literele” decât “cuvintele”.
(26) Coran, XIX, 40
(27) XLII, 53
(28) Condeiul simbolizeaza Calamul Suprem de la care Sura LXVIII din Coran îsi ia numele. ‘Abd al-Karim al-Yili (Al-Insan al-Kamil, cap.47) spune: “Profetul a zis: “Primul lucru creat de Dumnezeu a fost Intelectul.” si a mai spus: “Primul lucru creat de Dumnezeu a fost Calamul.” Deci Calamul este Intelectul Prim, si ambii sunt doua aspecte ale Spiritului lui Muhammad.”
(29) Coran, XXI, 23.
(30) “Alif, spre deosebire de celelalte litere, se gaseste la o distanta de numai un grad în raport cu Punctul, caci doua puncte formeaza un Alif” (Yili, Al-Kahf wal-l-Raqim, p.7).
(31) În procesul invers de reintegrare
(32) Coran, XXXI, 15
(33) Bujari, Isti’dan, I; si majoritatea celorlalte texte canonice.
(34) Daca Dumnezeu a creat fiinta umana dupa Imaginea Sa, a creat, a priori, dupa Imaginea Sa, prototipul spiritual al omului, Omul Universal, numit aici “Primul Om”, care a fost primul lucru creat. Acest prototip este ceea ce reprezinta Ba’; numai la modul indirect si prin extensie se poate spune ca Ba’ îl reprezinta pe Adam în sensul omului terestru, rezultatul final al creatiei.
(35) Yili, ‘Ayniyya.
(36) Coran, LXVIII, 4 (adresare lui Muhammad).
(37) Coran, IV, 80
(38) O vocala initiala se scrie întotdeauna cu alif
(39) În multe manuscrise ale Coranului hamza unui alif initial e indicata printr-un punct mare. Poate fi de asemenea indicata si printr-o stea.
(40) Coran, VII, 127
(41) Fara intermedierea lui Ba’ din Basmala, care pe de-o parte îl sugereaza clar pe Alif în timp ce pe de alta este diferita de el, tocmai prin curba inferioara care o uneste cu celelalte litere, nu ne-ar fi posibil sa-l vedem pe Alif în celelalte litere. Cu alte cuvinte, fara medierea Verbului facut carne, Divinitatea latenta în oameni nu ar putea fi niciodata actualizata.
(42) În afara cazului în care s-ar crede ca coexistenta liberului arbitru si a predestinarii în om este imposibila. Ba’ este, de fapt, o imagine a acestei coexistente, deoarece asemanarea sa cu Alif simbolizeaza vointa relativ libera a omului, în vreme ce diferenta fata de Alif simbolizeaza predestinarea acestuia.
(43) Comentariu al Profetului pe marginea acestui vers: El este Primul si Ultimul, cel în Exterior Manifest si în Interior Ascuns (Tirmidi, Tasfir Surat al-Hadid; Ibn Hanbal, VI, 370).
(44) Referire la Coran, XVIII, 77-82.
(45) Se refera la Profet si la îndeplinirea de catre acesta, pe de-o parte, a functiunilor normale ale fiintei umane, care erau ale lui prin natura, si, pe de alta parte, a obligatiilor de apostol.
(46) Ba’ se uneste cu ambele litere pe care le are în cele doua parti, Alif numai cu cea care îl precede.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: