Tariqa Qadiriya Butchichiya

Sidi Hajj Abbas cu Sidi Boumedienne
Sidi Hajj Abbas, Sidi Boumedienne

O cale spirituala se prezinta ca un drum de retur în centrul fiintei noastre, ce are ca finalitate realizarea si depasirea ansamblului de posibilitati inerente starii umane prin restabilirea perceptiei noastre asupra divinitatii. O Cale Vie este una al carei ghid spiritual este o fiinta realizata ce traieste printre noi, ca un istm sau un pod între realitatea divina si propria noastra realitate.

Traditie multiseculara raspandita în întreaga lume, sufismul este la originea mai multor cai spirituale. Situându-se el însusi în inima Islamului, nu este o filosofie si cu atât mai putin un sistem. Este vorba înainte de toate de un mod de a exista în lume. Dupa cum afirma un poem sufi: “O prietene, nu mai cauta raspunsuri la “de ce” sau “cum”. Înceteaza sa mai învârti roata sufletului. Chiar în locul unde te gasesti, chiar în acest moment totul îti este dat, în forma cea mai perfecta. Accepta acest dar, stoarce nectarul din clipa care trece”. Sufismul are ca scop a ne permite sa ne trezim inima, nu organul fizic ci acel fin punct al fiintei noastre care este locul perceptiei spirituale. Sufismul este practicat sub îndrumarea unui Shaikh (literal ” ghid “). Functiunea acestui Shaikh este ghidarea spirituala, având ca obiectiv a ne face sa descoperim noi însine realitatea divina. Ghidul este acela care a parcurs deja calea, s-a “stins” în Dumnezeu si apoi a fost trimis inapoi înspre oameni pentru a-i ghida catre El, independent de orice alegere sau vointa personala.

În functie de locuri si epoci, sufismul a stiut întotdeauna sa se adapteze oamenilor pe care i-a întâlnit astfel încât sa le atinga fiinta profunda, dincolo de formele culturale la care apartineau acestia. Caci adevarul este unul, însa cuvintele sunt multe. În acest sens se spune despre sufiti ca sunt “fii ai clipei”. Astazi în România (ca si în Occident de altfel), într-un loc si un moment în care a ne regasi sensul existentei a devenit o imperioasa necesitate pentru multe persoane, credem ca este important sa prezentam in câteva linii Calea Qadiriya Butchichiya, asa cum este traita de mai multi ani în special în Franta si mai recent si in tara noastra de catre discipolii lui Sidi Hamza si sidi Jamal. Aceasta scurta prezentare nu are ca pretentie decât a indica câteva repere, capabile sa permita fiecaruia sa porneasca pe propriul drum si sa descopere prin practica proprie aspectele tot mai interioare si mai subtile ale acestei Cai sufite vii si autentice.

Aceasta Cale se numeste Qadiriya Butchichiya, dupa numele Ghidului sau actual, Sidi Hamza al Qadiri al Butchichi. Am mentionat mai sus lantul initiatic neîntrerupt ce uneste în mod necesar orice Ghid sufi autentic de Profetul Islamului. Sidi Hamza este în acelasi timp un descendent în linie directa si un mostenitor spiritual al lui Moulay Abd al Qadir al Jilani, maestru sufi ce a trait la Bagdad în secolul al XII-lea. Fara sa insistam aici în detaliu asupra acestui lant initiatic, si cu mentiunea ca el este deasupra oricarei îndoieli, vom prezenta pe scurt pe ultimii doi Ghizi anteriori ai acestei Cai, Sidi Abu Madyan si Sidi Hajj Abbas.

Am vazut ca esenta unei cai initiatice rezida în secretul spiritual ce este depus de catre Dumnezeu în inima Shaikh-ului. Acest sirr este cel ce face diferenta între o cale asa-zis “de binecuvântare” si una a secretului spiritual. Caci daca simplul fapt de a-l evoca pe Dumnezeu si de a cauta a ne înmulti faptele bune este mereu un lucru pozitiv, numai secretul spiritual al unui ghid viu poate sa ne transforme cu adevarat fiinta din interior, prin trezirea acestei facultati de perceptie spirituala ce exista în fiecare dintre noi. Vom putea mereu sa ne interzicem a întreprinde anumite actiuni, însa adevarata vindecare consta în a nu mai dori noi însine sa le întreprindem. Acest fapt nu tine de o vointa individuala, ci de o transformare interioara. Secretul care face aceasta cale pe deplin vie si operativa nu a fost dintotdeauna prezent în familia lui Sidi Hamza. De fapt, pe parcursul secolelor, calea stramosilor sai devenise ca si atâtea altele una de binecuvântare.

Sidi Hamza ne povesteste cum propriul sau maestru, Sidi Abu Madyan, a fost condus spre a porni în cautarea secretului divin: “Sidi Abu Madyan se multumise, timp de mai multi ani, cu o practica de cult care, desi deosebit de intensa, ramânea totusi pe planul exterior. Apartinea unei linii prestigioase de sfinti si fondatori de zawiyya (loc de reuniune al sufitilor). În plus el era si sharif, adica descendent al Profetului. Se gândea deci ca nu trebuia decât sa se tina de aceasta linie a stramosilor, ca nu avea deci de ce sa caute în alta parte. În acelasi timp îsi facuse obiceiul de a face vizite periodice faqirilor Darqawa, din regiunea de pe lânga zawiyya lui Sidi al-Habri. Nu se gândea sa gaseasca nici un fel de învatatura la acestia, însa era miscat de ospitalitatea si generozitatea cu care îl primeau. I-a frecventat astfel timp de multi ani. Majoritatea dintre ei erau analfabeti, însa el devenea din ce în ce mai atent la conversatiile lor, care contineau sensuri subtile cu privire la Realitatea Fiintei. Într-o zi, devine brusc constient de somnul în care era învaluit. Acesti oameni, si-a spus, au ajuns la nivele atât de ridicate de spiritualitate, în timp ce noi suntem cufundati într-o completa inconstienta. Începând cu acel moment, a avut impresia ca un foc s-a aprins în interiorul lui. Nu si-a gasit linistea pâna când nu a gasit un Maestru al Caii capabil sa-l instruiasca în aceasta cunoastere, sa-l introduca în acest “tarâm” unde se revela “Realitatea”, Adevarul Fiintei. A cautat îndelung. Nu putea concepe ca un asemenea om putea purta în el o asemenea întelepciune fara a cauta sa se puna în serviciul sau, fara a da nici o atentie prestigiului social si spiritual de care se bucura, el însusi sau familia sa. Un singur lucru îl interesa: sa se apropie de Adevar”.

În cautarea secretului spiritual, Sidi Abu Madyan a întâlnit un numar de maestri, fiecare dintre acestia transmitându-i ceea ce i-a fost destinat. În aceasta serie de întâlniri si experiente spirituale, el a realizat încununarea cautarii sale prin obtinerea accesului complet la secretul spiritual (sirr) si a autorizatiei (idhn) de a transmite initierea. A facut deci sinteza acestor învataturi si a putut astfel revivifica Calea Qadiriya Butchichiya a stramosilor sai, pentru a o transforma într-o cale vie, activata prin sirr. Sidi Abu Madyan nu era o persoana înclinata spre multimi. Daca unii se grupau în jurul sau, nu puteau obtine cu totii beneficiul spiritual scontat. Avea obiceiul sa spuna: “decât un roi de muste, mai bine un pumn de albine” si explica: “Acest pretios secret l-am obtinut cu greu, si nu-l voi transmite decât acelora ce-l merita cu adevarat”.

La rândul sau Sidi Hajj Abbas, tatal lui Sidi Hamza, si-a pornit cautarea printr-o întâlnire cu un majdhub (literal: rapit în Dumnezeu) din Oujda. Se spune ca acest tip de personaj este rapit în Dumnezeu, fara ca ansamblul fiintei sale sa fie atins de acest fapt. Ceea ce înseamna ca inima sa este cufundata în prezenta divina, însa el este totusi incapabil sa stabileasca o legatura coerenta între aceasta perceptie si viata în lumea aceasta. Complet inadaptati vietii în societate, ei sunt considerati în general nebuni dar în acelasi timp sunt respectati si chiar temuti pentru adevarurile ce pot în orice moment, si fara nici o retinere, sa le iasa din gura. Majdhub-ul de care este vorba aici nu adresa cuvântul nimanui, Câteodata unii trecatori, convinsi ca au de-a face cu un cersetor, îi ofereau bani, pe care îi refuza. Sidi Hajj Abbas, patruns de o sete spirituala intensa si nestiind cui sa se adreseze pentru a-l ajuta, s-a apropiat de personaj fara sa stie cum sa-l abordeze, pâna în momentul în care majdhub-ul l-a interpelat:

– “Ce vrei tu de la mine?”

– “As vrea sa primesc un dhikr” (invocatie), i-a raspuns Sidi Hajj Abbas

– “De ce? Vrei sa devii nebun?”, îl întreba majdhub-ul cu un aer provocator.

– “Nu este deja nebun acela ce este dominat de eul propriu?” îi raspunde Sidi Hajj Abbas.

Majdhub-ul începe sa râda si-i da urmatorul sfat: “Asculta! Întoarce-te de unde ai plecat, întra în casa ta, nu te ocupa de nimic, nu cauta pe nimeni. La momentul potrivit, cel ce trebuie sa te ghideze va bate la usa ta…”

Si acest lucru s-a întâmplat într-adevar treizeci si cinci de ani mai târziu, când Sidi Abu Madyan a aparut la el acasa în compania altor discipoli. În tot acest timp, Sidi Hajj Abbas îsi pastrase încrederea. Departe de a fi fost pierduti, acesti ani constituisera pentru el o perioada de purificare interioara, care i-a permis sa profite pe deplin de secretul spiritual atunci când acesta i-a fost transmis de catre Sidi Abu Madyan. Iata cum descrie Sidi Hamza relatia care s-a stabilit între Sidi Hajj Abbas si Ghidul acestuia: “Tatal meu se pusese în întregime în serviciul lui Sidi Abu Madyan. Unele persoane au mari probleme în a se pune în serviciul altora. Chiar între faqiri, sunt destui aceia care gasesc acest lucru greu de suportat. Însa daca ar face efortul de a o face totusi, s-ar putea elibera de lanturile agatate de propriul suflet. Tatal meu era considerat în regiunea unde traiam o persoana importanta. Cei care îl cunosteau nu-si puteau imagina ca un om ca el se poate ridica pentru a-i servi pe altii. Când a devenit discipolul lui Sidi Abu Madyan, acesta îi cerea sa se ridice si sa le serveasca ceaiul celorlalti faqiri. Si tatal meu se grabea sa se execute. Multi dintre cei prezenti spuneau: “Ce este aceasta sclavie? Priviti ceea ce-l pune sa faca!”. În momentul în care tatal meu mergea sa aduca platourile cu pahare, Sidi Abu Madyan se întorcea catre cei ce gândeau astfel si le spunea: “Stiti pentru ce-l pun sa faca asta? Pentru a-l educa si a-l elibera de propriul ego. Nimic nu poate elibera mai bine de viciile si defectele ego-ului decât educatia spirituala. Fiecare se agata de atributele care-i sunt proprii: savantul se crede superior tuturor prin stiinta lui, bogatul îsi face un titlu de glorie din bogatie si fiecare ramâne astfel cu boala sa. Numai educatia spirituala îi poate ajuta sa se elibereze de aceste boli”.

În timpul lui Sidi Abu Madyan, exista un anumit numar de faqiri ce se abandonau practicii dhikr-ului. Cât despre tatal meu, invoca cu siguranta mult, însa se caracteriza mai presus de orice prin marea sa generozitate. Satisfacea cea mai mica dorinta a Maestrului sau si a discipolilor, straduindu-se chiar sa le anticipeze nevoile. Aceasta mare generozitate a fost cea care l-a facut mostenitor al sirr-ului.”

Cât despre Sidi Hamza, el s-a nascut în 1922 la Maddagh, un mic târg din estul Marocului. Conform sistemului de educatie traditional marocan, scolarizarea sa islamica a durat între 16 si 17 ani, timp necesar pentru acoperirea ansamblului de stiinte livresti. Înca de foarte devreme a dat semne de sfintenie. El ne povesteste: “Sidi Abu Madyan era cuprins de o reala afectiune pentru mine. Câteodata i se întâmpla sa vina si sa bata la usa mea doar pentru a ma vedea pentru câteva clipe, iar apoi pleca. Din când în când, facea aluzie la ceea ce trebuia sa fie “epoca mea” si la rolul spiritual pe care trebuia sa îl asum. Aceste previziuni ale functiunii spirituale pe care trebuia sa o îndeplinesc veneau din partea mai multor persoane, oameni de Dumnezeu pe care îi cunosteam în vremea aceea”.

În 1942 Sidi Hamza, precedat doar cu o luna de tatal sau, primeste pactul de la Sidi Abu Madyan. Nu avea la momentul respectiv decât nouasprezece ani: “1942, ne povesteste Sidi Hamza, este anul în care eu si tatal meu l-am luat pe Sidi Abu Madyan ca Maestru spiritual. În timpul celor patruzeci de ani în care am ramas aproape de Maestrul nostru, ne-am consacrat actelor de devotiune, în special lecturii Coranului si invocatiei (dhikr). Am traversat astfel, în compania lui Sidi Abu Madyan, diferitele etape ale Caii spirituale. Câteodata, ne vorbea despre evenimente ce urmau sa se întâmple, imagini care îi apareau prin dezvaluire spontana.”

La moartea lui Sidi Abu Madyan în 1955, nimeni nu stia cine avea sa-i urmeze. În realitate, el îl desemnase deja pe Sidi Hajj Abbas ca mostenitor al Secretului spiritual, însa acesta nu o spusese nimanui iar prin natura sa interioara era mai degraba înclinat sa se multumeasca a-si urma efortul spiritual în liniste. Dorea de asemenea sa-si acorde timp pentru pregatirea acestei responsabilitati, si simtea o frica puternica de a nu fi la înaltime. Iata ce ne-a spus: “Am ramas astfel tacut timp de cinci ani dupa moartea sa, si nu vedeam în mine nici un fel de aptitudini de educator. Nu regaseam în mine acea încredere pe care el mi-o acordase. Dimpotriva, ma vedeam ca cel mai slab dintre discipoli si cel care avea cel mai mult nevoie de mila si har divin. Dar Dumnezeu a fost Cel ce a vrut ca lucrurile sa fie astfel. Servitorul lui Dumnezeu trebuie sa stie ca vointa divina este mai puternica decât propria sa vointa, si ca o alta forta decât cea proprie îl ghideaza. Unul dintre motivele care m-au obligat sa actionez si sa-mi asum responsabilitatile ce-mi reveneau în 1960 tin de faptul ca, în timpul unei reuniuni de dhikr, am fost martorul unor lucruri care nu s-ar fi întâmplat daca Sidi Abu Madyan ar fi fost înca în viata. Atunci am resimtit cu putere sarcina pe care trebuia sa mi-o asum si am înteles ca urmeaza sa fiu judecat de Dumnezeu pentru tot ceea ce tine de domeniul educatiei spirituale, caci pâna în acel moment tolerasem anumite lucruri fara a încerca sa le corectez. Am acceptat deci atunci sa autorizez practica dhikr-ului si sa fac cunoscut apoi testamentul spiritual al lui Sidi Abu Madyan”.

Mai târziu, Sidi Hajj Abbas va confirma de asemeni transferul secretului spiritual lui Sidi Hamza, si directia particulara pe care o va lua Calea Butchichiya: va fi, dupa propriile sale cuvinte, “o cale a starilor spirituale, a stiintei si a reînnoirii”. Prin Sidi Hajj Abbas, o schimbare de metoda s-a operat deja în educatia spirituala, care a fost confirmata de Sidi Hamza în momentul preluarii confreriei în 1972. Se trece de la o Cale unde domina aspectele de rigoare si majestate, la una ce pune accent mai mult pe cele de blândete si frumusete. Iata cum explica el aceasta evolutie: “Dumnezeu a avut mila de voi si de noi, si nu am fost obligati sa facem precum vechii discipoli, a caror vointa era puternica, si ale caror eforturi epuizante aveau drept unic obiectiv victoria asupra ego-ului. Dumnezeu ne cunoaste slabiciunile si multitudinea preocuparilor noastre în aceasta epoca. Ne-a acordat binecuvântarea de a rezuma totul în dhikr si de a excela în rugaciunile noastre, caci faptul de a practica mult dhikr, de a-si îndeplini toate sarcinile religioase si de a se opri la limitele prescrise de legea religioasa ajuta la purificarea inimii, la învingerea despotismului ego-ului si ridicarea valului. Este ceea ce Sidi Abu Madyan ne sfatuise (fie ca harul lui Dumnezeu sa fie asupra-i). Odata, m-a vazut gata sa sufar si sa fac mai mult decât as fi putut. Mi-a interzis-o, spunând: “Noi am intrat pe usa majestatii, si ne-am obosit, tu ai intrat pe cea a Harului si a Frumusetii, deci nu te opri”. Asa stateau lucrurile. Am lasat deci deoparte calea fortei si a izolarii, si am înlocuit-o prin cea a dhikr-ului si a reuniunii. Totul a mers bine, multumita lui Dumnezeu. În foarte scurt rastimp, aceasta Cale a Sa le-a iluminat inimile discipolilor care au avut o intentie dreapta si obiective nobile; aceia ce nu si-au murdarit intentia prin interese personale sau teluri mondene”.

De fapt, cele trei faze ale parcursului spiritual, adesea descrise de maestrii sufi, ramân aceleasi: renuntare, înfrumusetare si dezvaluire. Reînnoirea care s-a operat consta în modificarea ordinii acestor etape. În aceasta Cale, înfrumusetarea apare înca de la început, si este aceea care-l incita pe discipol spre renuntare. În loc sa necesite un anumit nivel de purificare prealabila pentru acceptarea discipolilor, Ghidul îi ia asa cum sunt, si le da sa guste din savoarea intensa a secretului spiritual. Începând din acel moment se declanseaza un parcurs interior, care-l împinge pe discipol sa renunte tot mai mult la sine pentru a primi tot mai mult. Inima discipolului poate fi astfel comparata cu o camera întunecata si în dezordine: primul lucru de facut, înainte de a ne putea gândi la a face ordine în aceasta camera, este iluminarea ei. Trezirea constiintei spirituale care decurge de aici predispune discipolul la o munca de purificare, pe care o va întreprinde fiecare în ritmul care-i este propriu.

Evident aceasta schimbare de metoda se înscrie în continuitatea secretului spiritual. De altfel, Sidi Hamza da adesea exemplu din timpul lui Sidi Abu Madyan, de pilda atunci când ne vorbeste de educatia spirituala: “În vremea sa, Sidi Abu Madyan interzicea orice lectura legata de sufism discipolilor sai în afara de “Hikam” (culegere de fraze de întelepciune scrise de Ibn Ata Allah). Este preferabil a gusta direct din experienta lucrurilor decât a avea o idee preconceputa despre aceasta, care poate constitui chiar un val. Adevarata cunoastere nu se obtine decât când o cerem cu adevarat, cu umilinta. Pornirea pe drumul catre ea e comparabila cu aceea a cuiva care doreste sa bea apa dintr-un pârâu: trebuie sa se aplece pâna la el pentru a bea. Apa se gaseste mereu în punctul cel mai coborât dintr-un anume loc. Trebuie sa fim precum apa. Cei care se bazeaza numai pe scrierile maestrilor sufi nu fac decât sa le urmeze jilaba-urile, adica vesmintele. Metodele potrivite de educatie variaza în functie de conditiile epocii, si numai Maestrul viu detine cheile progresului initiatic. Adevarata stiinta va vine din interior, din inima voastra. O “stiinta de la noi”, cum spune Dumnezeu în Coran, o stiinta divina”.