Tawakkul: Incredere, abandon, stingere in Dumnezeu

In numele lui Dumnezeu, cel Milos si Milostiv; bismi’llâhi ‘r-rahmâni ‘r-rahîm.

a. Definitie

b. Conditiile tawakkul-ului

c. Cauze care il fac sa fie dificil

d. Ce forma imbraca el pentru servitor

e. Cum se manifesta in actiunile servitorului

f. Concluzie : efectele tawakkul-ului

a. Definitie

Tawakkul vine de la radacina WKL (wakala) care inseamna mandatare, imputernicire. « X wasala Y » inseamna ca X conteaza pe Y sa il reprezinte, sa ii apere interesele.

In Coran sunt 70 de ocurente ale unor cuvinte avand această radacina.

Tawakkul este o atitudine a inimii, care se incredinteaza mandatarului ei.

Jurjânî (în Cartea definitiilor) : “[Tawakkul] Inseamna increderea ferma in ceea ce este al lui Dumnezeu. Inseamna sa nu-ti intemeiezi speranta pe ajutorul fiintelor umane (adica al altcuiva in afara de Dumnezeu)”.

Tawakkul se traduce, in general, prin “remitere increzatoare” sau prin “abandonare, lasare in voia lui Dumnezeu”, ca in hikamul 26 al lui Ibn `Atâ Allâh : “Si ma las in voia Ta (’atawakkalu), Tu nu ma abandona (lâ takilnî)”.

Ibn `Âjiba : “Abandonare in voia lui Dumnezeu este atunci cand inima are atata incredere in Dumnezeu incat sa nu se mai bizuiasca decat pe El. Mai inseamna sa fim atasati de Dumnezeu si sa ne lasam in voia Lui in orice situatie, stiind ca El este Atotcunoscator ; sa contam mai mult pe ceea sta in puterea Sa decat pe ceea ce sta in puterea noastra.”

b. Conditii

Fiinta umana nu se incredinteaza altcuiva decat daca crede ca acela poseda anumite calitati (bunatate, tarie, capacitatea de a-l indruma pe un altul etc.)

Cor XI, 123 : “A lui Dumnezeu este Taina cerurilor si a pamantului. Totul la El se reintoarce. Inchina-te Lui si Lui incredinteaza-te. Domnul tau nu este nepasator la ceea ce faptuiti.”

Prima parte a versetului enunta calitatile divine (stiinta, putere, calauzire spre ajungerea la capatul drumului), care indreptatesc ascultarea de porunca ce urmeaza in a doua parte : «Lui incredinteaza-te ».

Hikamul 241 exprima acelasi lucru : “Cel care stie ca totul se afla in mainile Domnului se va concentra inspre lasarea increzatoare in voia Sa.”

Nu putem, deci, decat sa ne bizuim pe El si numai pe El, ca Abraham (pacea fie asupra sa) atunci cand Nimrod si poporul lui au hotarat sa ridice mana impotriva sa. L-au aruncat in foc. Gabriel (pacea fie asupra sa) a venit sa-l intrebe :

– Ce pot sa fac pentru tine ?

Abraham i-a raspuns :

– Tu ? Nimic ! Apoi a adaugat :

– Dumnezeu imi ajunge ; ce Protector nemaipomenit este El ! (hasbiya llâhu wa ni`ma l-wakîl !)

c. Dificultati

Acestea provin fie din:

– fragilitatea increderii in atotputernicia lui Dumnezeu ;

– slabiciunea inimii, din lasitate sau din cauza iluziilor si a capcanelor pe care ni le aseaza in cale ego-ul nostru (nafs).

Tawakkul este, deci, conditionat de fermitatea inimii si de intensitatea certitudinii, iar dhikr-ul permite consolidarea acestor factori, ajutand la dominarea propriului ego. “Semnul remiterii increzatoare este acela ca incetam sa resimtim dorinta de posesiune” (Dhûl-nûn Egipteanul).

Astfel putem sa rezistam tentatiilor Diavolului, al carui obiectiv este acela de a ne abate de la tawakkul. Se relateaza, in legatura cu acest fapt, ca Abû `Uthmân a povestit cele ce urmeaza :

“Iisus (pacea fie asupra sa) se ruga pe varful unui munte, cand Iblis (Diavolul) se apropie de el si il intreba :

– Tu esti cel care afirma ca totul este supus vointei lui Dumnezeu ?

– Da, raspunse acesta.

– Atunci arunca-te de pe aceasta stanca spunand : «Destinul meu este predestinat!»

– Blestemat sa fii tu! Dumnezeu este Cel care-i pune pe robii Sai la incercare, nu robii Sai se cade sa-L puna la incercare pe El. Tot ceea ce i se cere robului lui Dumnezeu este ca acesta sa se abandoneze increzator in Voia Lui (tawakkul) si sa manifeste recunostinta (shukr) pentru binefacerile Sale milostive.”

d. Cele 3 stadii de tawakkul ale servitorului

Diversi autori au vorbit – in decursul secolelor – despre acestea, folosind aceeasi “tipologie” a stadiilor :

– stadiul de servitor care are incredere in protectia si in mila lui Dumnezeu, fara sa ceara nimic in schimb;

– stadiul (mai avansat) comparabil cu cel al copilului si al mamei. Copilul nu o cunoaste decat pe ea, nu i se adreseaza decat ei si nu conteaza decat pe ea. Acesta este « tawakkul-ul autentic », cel al elitei ;

– stadiul (inca si mai avansat) comparabil celui al trupului lipsit de viata aflat in mainile celor care spala mortii. Este stadiul cremei elitei. “Eu ma incredintez lui Dumnezeu, Domnul meu si Domnul vostru. Nu este vietate pe care sa n-o ţină de mot.” (Cor XI : 56)

In legatura cu aceste stadii, Ibn `Âjiba spune : « La cei aflati in primul [stadiu], o suspiciune (indoiala) li se mai strecoara cateodata in minte. La cei aflati in al doilea, nu apare neincrederea, dar ei se ataseaza de mama lor pentru ca se afla in nevoie. Cat despre cei din al treilea stadiu, acestia nu manifesta nici neincredere, nici atasament, pentru ca sunt morti pentru popriul lor suflet si accepta in orice moment ceea ce Dumnezeu hotaraste sa faca din ei.»

e. Faptele celor care resimt tawakkul

Greseala destul de frecventa pe care o fac cei care echivaleaza tawakkul cu inactivitatea, paralizia, cu “laissez-faire-ul”. Este o interpretare gresita pentru ca, dimpotriva, tocmai prin intermediul faptelor servitorului (ceea ce face acesta pentru a-si atinge scopul si a-si realiza proiectele), se reveleaza tawakkul-ul sau.

Dupa al-Ghazâlî, se poate considera ca exista patru modalitati de actiune care, in anumite conditii, nu implica tawakkul-ul servitorului :

Prima modalitate : fapta savarsita in vederea obtinerii a ceva anume:

– lucruri necesare, cum ar fi propriile mijloace de subzistenta (procurare prin actiuni licite, bineinteles). Asteptarea pasiva ca lucrurile de care avem nevoie sa ne parvina pur si simplu, nu inseamna tawakkul. Tawakkul inseamna sa facem ce trebuie facut pentru ca solicitudinea lui Dumnezeu sa se manifeste.

Califul `Umar spunea : “Mutawakkil-ul este cel care seamana samanta si apoi lasa totul in voia lui Dumnezeu.”

Trebuie sa intindem mana pentru ca Dumnezeu sa ne puna hrana in ea, insa Dumnezeu este Cel care procura hrana, actiunea de a ne hrani fiind, prin urmare, doar rezultatul binefacerii Sale si nu al intinderii mainii.

In mod asemanator, hrana spirituala este o favoare pe care ne-o face Dumnezeu, si nu rezultatul efortului nostru.

– rezerve pentru viitor, “in caz ca…” – asa cum a procedat Profetul la plecarea sa in hejira (s-a dotat cu provizii). Este stiinta utila despre care vorbeste Profetul, bagajul util dar insuficient al cautatorului in vederea drumului pe care-l are de strabatut. Atentie, nu inseamna ca ne indoim de capacitatea lui Dumnezeu de a avea grija de noi. Ar fi, atunci, o provocare la adresa Sa, un mod de a-L sfida, de a-L pune la incercare (a se vedea povestioara de mai sus cu ispitirea lui Iisus).

– perfectiunea. Cautarea atingerii perfectiunii in propriile actiuni nu este impotriva tawakkul in masura in care se pune problema de a face lucrurile asa cum trebuie, conform Legii (Shari’a), respectand poruncile divine. Altfel, cautarea perfectiunii inseamna cautarea performantei, inseamna un surplus, deci – indirect – satisfacerea dorintelor ego-ului.

A doua modalitate : economisirea

Si aici, inca o data, nu este vorba de a economisi pentru ca ne indoim de bunavointa divina, ci pentru ca aceasta ne permite sa manifestam prin noi insine solicitudinea divina, devenind instrumentul acesteia. Profetul insusi facea economii ori de cate ori putea, in ideea de a contribui la asigurarea nevoilor oamenilor care depindeau de el : familia sa, ahl al-suffa.

A economisi sau a tezauriza, insa, « de teama zilei de maine » este contrar tawakkul.

A treia modalitate : punerea la adapost de necazuri

Inainte de a ne lasa in voia lui Dumnezeu pentru ca El sa ne protejeze, trebuie sa facem noi insine ceea ce trebuie facut, procedand asemenea celui care incepe prin a-si lega camila sau prin a-si inchide usa (ca sa-si puna bunurile la adapost de hoti), pentru ca abia pe urma sa se lase in voia lui Dumnezeu (si, deci, sa nu-si spuna, in cazul aparitiei unei probleme : « Daca as fi procedat asa si pe dincolo, asta nu s-ar fi intamplat»). Daca modalitatea de protectie impiedica sau nu prejudiciul (furtul, de exemplu), nu depinde de capacitatea noastra de a ne proteja, ci de milosardia pe care ne-o arata Dumnezeu, protejandu-ne (de unde si rugăciunea a`udhu bi llâhi …).

Profetul ne-a oferit exemplul ideal al acestui mod de a ne lasa in voia lui Dumnezeu, atunci cand a spus : “Doamne, nu ma lasa singur cu mine insumi!” Dar nu spunea acest lucru decat dupa ce-si “asumase toate responsabilitatile” : purificare, respectarea Legii, amintirea lui Dumnezeu (dhikr), acte de adoratie etc.

A patra modalitate : indepartarea raului

Dumnezeu a lasat si remediile impotriva maladiilor pe care tot el le-a creat. Aceste remedii ne sunt date pentru ca noi sa le utilizam si, prin urmare, nu contrazic in nici un fel tawakkul. Acesta este si cazul dhikr-ului, remediu impotriva maladiilor inimii, carora le inlatura, putin cate putin, cauzele.

Eficacitatea remediului nu depinde de stradania celui care apeleaza la el, ci de milosardia Celui care l-a creat, milosardie in bratele careia trebuie sa ne abandonam cu toata increderea.

f. Concluzie : efectul tawakkul-ului

Dupa Junaid, “abandonarea increzatoare, in realitatea ei profunda, este atunci când omul este in privinta lui Dumnezeu ca si cand el nici nu ar exista. Iar Dumnezeu va fi, de asemenea, pentru om, ca Cel care a incetat sa mai existe”.

A se lasa cu toata increderea in voia lui Dumnezeu constituie, deci, unul dintre mijloacele de reintoarcere la Dumnezeu, de revenire in proximitatea Sa. In aceasta consta secretul dintre servitor si Domnul sau : tawakkul-ul absolut inseamna renuntarea la tawakkul, adica stingerea in Dumnezeu.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: