Vălurile de Lumină și Întuneric (Al-Jilani)

Abd al-Qādir al-Jīlānī este unul dintre maeștrii-cheie ai sufismului, lumină a numeroase ramuri (turuq) ce dăinuie astăzi, sfânt cu o viață extraordinară, o realizare interioară și exterioară debordante și o influență asupra omenirii greu de estimat. Shaik-ul a fost considerat manifestarea atributului divin “Cel Atotputernic” – Al-Qadir (القادر), cel ce aude strigătul de ajutor și salvează pe cei în nevoie, și “al-qutb al-a’zam” (polul, centrul, vârful realizării spirituale, conducător spiritual al lumii, un exemplu de credință și Islam și un adevărat moștenitor al perfecțiunii Profetului Muhammad (s.l.a.w.s).

Putem spune că lucrarea “Sirr al-asrār” (Secretul Secretelor), din care prezentăm aici un capitol în traducere, oferă – cu o admirabilă concizie – întreaga esență a sufismului. Hadrat Abd al-Qādir al-Jīlānī definește aici clar Calea și explică termeni ce, de atunci, au devenit de uzanță comună. Găsim aici o explicație sufi a îndatoririlor fundamentale ale Islamului – rugăciunea, postul, impozitul legal și pelerinajul. Acest volum formează o punte între operele sale cele mai cunoscute, “Ghunyat al-talibin” și “Futuh al-Ghaib”. Doar trecând prin “Secretul Secretelor” se poate cu adevărat aprecia oceanul de cunoaștere pe care îl reprezintă Futuh al-Ghaib.

 

Cap. X – Vălurile de Lumină și Întuneric

Allah spune: “Iar acela care în această lume este orb, va fi orb și în Lumea de Apoi, și va fi și mai rătăcit de la drum.” (Coran 17:72). Nu orbirea ochilor, ci cea a inimii va împiedica omul să vadă lumina vieții de apoi. După cum spune Allah: “Nu ochii lor sunt orbi, ci inimile din piepturi sunt oarbe.” (Coran 22:46).  Singura cauză a orbirii inimii este indiferența, ce face omul să-l uite pe Allah, să-și uite funcțiunea, scopul, promisiunea făcută Lui, câtă vreme se află în această lume. Principala cauză a lipsei de judecată este ignorarea realității legilor și ordinelor divine. Ceea ce ține omul în stare de ignoranță este un întuneric ce-l acoperă din exterior, și îi invadează complet interiorul. Câteva din trăsăturile acestui întuneric sunt: aroganța, mândria, invidia, zgârcenia, răzbunarea, minciuna, bârfa, calomnia și multe alte defecte odioase. Aceste trăsături reduc cea mai bună creație a lui Allah la nivelul cel mai de jos.

Pentru a scăpa de toate acestea, omul trebuie să-și curețe și să-și lustruiască oglinda inimii. Această purificare se face prin obținerea cunoașterii, prin acțiunea conformă acestei cunoașteri, prin efort și curaj, luptând împotriva egoului de dinăuntru și de dinafară, prin debarasarea multiplicității în sine însuși, prin realizarea unității. Acest efort va continua până când inima devine vie în lumina unității – și prin această lumină a unității ochiul inimii pure va vedea realitatea atributelor lui Allah în jur și în sine însuși.

Abia atunci îți vei aminti adevărata casă, de unde ai plecat. Abia atunci vei avea dorul și dorința arzătoare să te întorci acasă, adevărata ta casă. Și, atunci când va veni timpul, cu ajutorul celui Preamilostiv, ceea ce este pur în tine se va alătura Lui.

Atunci când atributele de întuneric se ridică, lumina îi ia locul și viziunea se face cu ochiul sufletului. El recunoaște ce vede prin lumina Numelor atributelor divine. Apoi, el însuși este inundat de lumină, și devine lumină. Aceste lumini sunt încă văluri ce ascund lumina Esenței divine, dar vine un moment când și ele se retrag, lăsând a străluci doar lumina Esenței divine.

Inima are doi ochi, unul mai mic, celălalt mai mare. Cu cel mic, cineva poate vedea manifestarea atributelor și Numelor lui Allah. Această viziune se continuă de-a lungul întregului parcurs spiritual. Ochiul cel mare vede doar ceea ce apare prin lumina unității și a unicității. Doar atunci când cineva ajunge în sfera intimității lui Allah, poate vedea, în domeniul suprem al manifestării Esenței divine, unitatea Absolutului.

Pentru a atinge aceste nivele aici pe pământ, în această viață, trebuie să te cureți de atributele lumești, egotice și egoiste. Distanța ce trebuie străbătută în ascensiunea ta către aceste nivele depinde de distanța pe care ai pus-o între tine și dorințele cărnii și ale egoului.

Atingerea scopului propus nu se aseamănă drumului parcurs de un lucru material spre un loc material. Nu se aseamănă nici cunoștințelor ce conduc spre un lucru cunoscut, nici rațiunii ce obține ceva rațional, nici imaginației ce se unește cu ceea ce îi place. Scopul pe care ți-l propui este golirea de absolut orice în afară de Esența lui Allah. Această realizare este o devenire. Nu există nici distanță, nici apropiere sau depărtare, nici atingere, nici măsură, nici direcție și nici dimensiune.

El este Preaglorios, toate laudele Îi aparțin, El este Cel Preamilostiv. Îți devine vizibil în ceea ce îți ascunde. Se manifestă ție prin vălurile pe care le pune între tine și Sine. Cunoașterea Lui este ascunsă în necunoașterea Lui.

Dacă vreunul din voi atinge această lumină cât timp este în această viață, să încerce să-și echilibreze balanța faptelor. Doar sub lumină poți cu adevărat vedea ceea ce ai făcut, și ceea ce faci. Fă-ți socotelile, și adu totul la justă compensare. Va trebui să-ți citești cartea în fața Domnului tău, în ziua Judecății de Apoi. Este un act definitiv. Nu vei mai putea echilibra nimic atunci. Dacă o vei face aici, cât ai timp, vei fi printre cei salvați. Altfel, durerea și dezastrul te vor atinge atât în această lume, cât și în cea viitoare. Această viață se va sfârși. Rămâne durerea mormântului, ziua Judecății de Apoi, balanța care va cântări cel mai mic păcat și cea mai mică faptă bună. Apoi vine testul acelei punți, mai subțiri decât firul de păr și mai ascuțite decât o sabie, la capătul căreia este Grădina, sub care se află Focul și atâta suferință, și pentru atât de mult timp, atunci când viața se va sfârși.

(Tradus din “Secret of Secrets”, Hadrat Abd al-Qādir al-Jīlānī, The Islamic Texts Society, 1992)

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: